Ziua Logo
  Nr. 4372 de sambata, 25 octombrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Istorii
Profetie pentru o Romanie moderna
-- In 1949 sociologul Golopentia cerea debolsevizarea rapida si demararea unui program coerent de constructie de sosele
In septembrie 1949, cu putina vreme inainte sa intre in ghearele Securitatii coordonate de consilierii sovietici, sociologul Anton Golopentia asternea pe hartie viziunea sa asupra Romaniei viitoare. Golopentia prevedea caderea comunismului in Romania in jurul anului 2000 si "distrugerile si pradaciunile de dimensiuni exceptionale in momentul viitoarei prabusiri". A gresit cu doar cativa ani, insa "pra­­daciunile" prevazute s-au produs fara sa fie oprite.
Pe 16 ianuarie 1950, Anton Golopentia era arestat pentru presupuse legaturi cu lotul Patrascanu. Avea sa moara in inchisoare pe 9 septembrie 1951, fara sa fie judecat si fara sa fie formulate acuzatii clare impotriva lui. A fost anchetat dur de echipa care a instrumentat "cazul Patrascanu" condusa de Misu Dulgheru (Misu Dulbergher), Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko) si Ioan Soltutiu sub directa indrumare a con­silierilor sovietici NKGB, Alexandr Mihailovici Saharovski si Pavel Tiganov. Modul de lucru era simplu: sovieticii stabileau intrebarile care trebuiau puse si raspunsurile care trebuiau obtinute - securistii anilor '50 avand sarcina sa obtina aceste raspunsuri cu orice pret, inclusv prin "punerea in proba", expresia eufemistica pentru tortura. Anchetarea lui Golopentia ajunsese intr-un punct mort pana in momentul in care acesta a marturisit existenta manuscrisului "Sugestii pentru programul de guvernare al regimului viitor". Ideile exprimate de Golopentia cu privire la "debolsevizarea" Romaniei aveau sa-i atraga epitetul de "dusman al poporului" si convingerea anchetatorilor ca sociologul reprezinta un pericol real. Ideile lui Anton Golopentia publicate de Sanda Golopentia in volumul "Ultima carte" s-au dovedit pana la urma cat se poate de exacte - iar profetiile sale din care reproducem fragmentele cele mai importante in randurile ce urmeaza au fost aruncate intr-un dosar mucegait, tinut multa vreme sub cheie.
Cerintele pacii americane
"Pacea americana va avea cerinte pe care statele mici vor trebui sa le accepte de voie sau de nevoie. Guvernele care le vor prevedea si-si vor acomoda din vreme programele la ele vor obtine avantagii pentru popoarele lor si vor evita crize interne. Cerintele respective pot fi desigur mai bine desprinse de cei ce se gasesc in Occident decat de cei de acasa. Notam trasaturile mari care se pot percepe de aici: 1) cale libera investitiunilor americano-europene; 2) stabilitate interna prin punerea vietii interne pe temelia unei democratii efective; 3) simplificarea hartii daca nu politice cel putin economice, realizarea de federatii cu tarile vecine, dupa o prealabila normalizare a relatiilor. (...)
Problema nationalitatilor va trebui tratata in cadrul pacii americane in asa fel incat sa nu stanjeneasca coordonarea economica a tarilor din Europa de est. Epoca autoritatii necon­testate a principiului nationalitatilor pare a fi trecut. Acum trec pe planul intai consideratiile de geografie economica privind unitatea regiunilor si a retelelor de cai de comunicatie. Daca guvernul roman va adopta o politica concilianta fata de nationalitatea maghiara, e putin probabil ca echilibrul economic sa fie tulburat prin schimbari de frontiera in Transilvania. (...)"
Viziunea globalizarii
"Revolutia rusa si evenimentele contemporane din Extremul Orient au pus in evidenta accidentele ce pot interveni in cursul procesului de raspandire a culturii si civilizatiei, concepute de patura conducatoare a popoarelor din jurul Atlanticului de Nord, in toate clasele sociale din toate tarile tuturor conti­nentelor. Clasele, teritoriile si popoarele a caror integrare in ea este impiedecata sau intarziata pot da nastere la revolte si razboaie intestine. Neajutate sa inteleaga obiectivele culturii moderne si sa beneficieze de inlesnirile civilizatiei moderne, acelea pot lupta cu resurse ale civilizatiei moderne impotriva curentului principal al evolutiei moderne. Dupa ce progresul mijloacelor de comunicatie a apropiat continentele si tarile si a facut ca planeta sa devie o lume unica, astfel de secesiuni pun in cauza celelalte state din toate continentele. Orice im­piedicare ori intarziere a integrarii in civilizatia si cultura moderna a unor clase sau popoare de catre clase conducatoare sau puteri coloniale constituie un pericol mondial. In veacul trecut, indaratnicia aristocratiei rusesti in a concede burgheziei, taranimii si muncitorimii <<occidentalizarea>>, "europenizarea" putea aparea, de pilda, celorlalte puteri si state o problema interna. Azi oricine poate vedea cu usurinta ca multe din dificultatile de pretutindeni sunt consecinta acestui fapt. Burghezia rusa a ruinat statul decenii de-a randul, iar taranimea l-a paralizat in 1917, asa incat un partid muncitoresc a putut sa ia conducerea si sa declare drept tinta necesara a evolutiei intregii omeniri un accident al procesului de modernizare din Rusia. (...)"
Modernizarea soselelor
"Putem aborda mai multe lucrari de mare amploare si importanta de ordin continental care sa ofere plasament capitalurilor straine si debusee importante si permanente pentru industria si comertul lor. Poate fi vorba despre: 1. dezvoltarea retelei rutiere; 2. crearea unui sistem de mari centre producatoare de energie electrica legate intre ele; 3. electrificarea retelei de cale ferata; 4. regularea cursului si amenajarea pentru navigatie a mai multor rauri. Avem nevoie nu numai de modernizarea soselelor nationale si judetene, ci si cu deosebire, de pietruirea soselelor comunale pentru a face cu putinta valorificarea produselor agricole. Aceasta din urma lucrare ar trebui rezolvata repede, in decurs de putini ani, cu concursul gratuit al populatiei fiecarui sat. Se va crea concomitent premisa pentru largirea pietei de automobile, pentru crearea de catre marile societati producatoare a unor uzine de montare in tara a tipurilor ce vor fi cerute in mai mare masura. (...)
Subzista riscul ca distrugerile si pradaciunile sa ia dimensiuni exceptionale in momentul viitoarei prabusiri. De data aceasta nu vor lipsi nici justificarile. De vreme ce mai totul a ajuns sa apartina Statului, a distruge si a prada industria, transporturile, serviciile publice, agricultura, se va pretinde si va apare ca <<rabufnirea poporului>>, <<razbunarea umilintelor>> etc. Spre a pre­intampina evolutia in aceasta directie a psihologiei maselor poate fi utila difuzarea din vreme si cu insistenta a unor indicatii de comportare fata de bunurile publice in momentul prabusirii. Se poate cere formarea de echipe care sa pazeasca bunurile Statului pana la constituirea noilor autoritati. Distrugerile si pradaciunile, dimpotriva, cele ordonate nu mai putin decat cele spontane, vor trebui pedepsite. In justificare este de insistat asupra faptului ca astfel se va evita prelungirea crizei postbelice. De vazut formularile care sa se preteze la interpretarea ca averile se pazesc pentru ca sa poata fi restituite cat mai intacte fostilor proprietari.
Experienta denazificarii din Germania poate furniza desigur multe indicatii utile. Notam cu titlu de sugestie procedeul urmator. Distinctie intre sefi si simpli inscrisi. Obligativitatea depunerii in primele zile a unei declaratii asupra activitatii politice in cadrul institutiilor, intre­prinderilor, corporatiilor. In cazul sefilor arestare, judecare si executarea pedepsei. In cazul simplilor membri, completarea unei declaratii indata dupa constituirea autoritatilor, condam­nare in bloc la cateva tipuri de pedepse (dupa data inscrierii, functii detinute) a caror executare ar fi socotita suspendata, pana la o prima infractiune politica. Chiar neexecutata, condamnarea ar pune oarecare frau oportunistilor tinandu-i departe in primii ani. Va putea fi evitat si valul interventiilor care ar fi mare, in caz ca s-ar recurge la procedura judiciara. Astfel s-ar putea trece la ordinea zilei dupa putine saptamani si s-ar evita provizoratul care a durat ani in Germania".
(titlul si intertitlurile apartin redactiei)
Pagina realizata de George Damian 
 Afisari: 2220  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 4 Afiseaza toate comentariile  
Analizati putin personalitatea Dr.ION D.VULCANESCU, la CNSAS , la INST etc   de Ion Ionescu de la Brad
Ar fi cazul sa mai DESCOPERITI si alte idei geniale ale "dusmanilor poporului"   de Ion Ionescu de la Brad
in state nu te mai inchide nimeni pt.politica   de iobagul roman
Vreau sa cred ca goapa e tot din 1949!!!!   de Olga Khan
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Profetie pentru o Romanie moderna (2220 afisari)
 Armata Rusa incapabila (2067 afisari)
 Trimis dupa creta (1979 afisari)
 Cimitir nazist in jungla amazoniana (1687 afisari)
 Cominternul impotriva Romaniei (1190 afisari)
 Controversatul moment in care Bute a scapat de KO a fost elucidat de arbitrul meciului (2637 afisari)
 Prea multa dragoste ucide: Modelul britanic Katie Evans s-a sinucis, devastata de divort!  (2395 afisari)
 Minune a naturii: E pasare sau scoarta de copac? (2053 afisari)
 Nimfomanele crestine ne indeamna sa tinem focul aprins doar in patul conjugal (1840 afisari)
 Avion submersibil pentru Pentagon (1481 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.29301 sec.