Ziua Logo
  Nr. 4332 de marti, 9 septembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Dosar
Felix - doctor in turnatorie
-- Au aparut probele din dosarul de informator al lui Dan Voiculescu * Potrivit documentelor, Felix a "ciripit" la Securitate incepand din 1970 * Victimele delatiunilor sale au fost colegii, partenerii de afaceri si chiar rudele
Colegiul CNSAS a stabilit in 2006 ca Voiculescu a facut politie politica, dar liderul PC a contestat verdictul in instanta. In prezent, procesul se judeca la Tribunalul Bucuresti. Saptamana trecuta, la primul termen, procesul a fost amanat pe motiv ca judecatorul nu are certificat de acces la informatii clasificate. Intre timp, CNSAS a depus un document conform caruia rezulta ca nici un document din dosar nu este secret de stat.
Potrivit documentelor din dosar, Voiculescu a dat informatii sub numele conspirative Mircea (1970-1973) sau Felix (dupa 1973) ori chiar semnate cu numele sau real, despre rude, colegi de serviciu sau parteneri de afaceri. Documentul, atasat unui articol publicat de site-ul Hotnews.ro, prezinta notele lui Felix la Securitate, rapoarte ale unor ofiteri bazate pe informatii date de Voiculescu si stenogramele discutiilor purtate de liderul PC la CNSAS.
Notele informative ale lui "Felix" apar detaliate in dosarul facut public de Hotnews. Au fost selectate din dosarul lui Dan Voiculescu doar documentele care probeaza direct sau indirect colaborarea lui "Felix" cu Securitatea.
Fuga verisoarei
Intr-o nota adresata in 1974 conducerii ICE Vitrocim, unde era angajat ca economist, Dan Voiculescu a explicat imprejurarile in care a aflat de fuga verisoarei sale, Paraschiva Silaghi. Dan Voiculescu a descris intr-o declaratie data in 1980 Securitatii mai multe intalniri pe care le-a avut cu cetateni straini pe parcursul a zece ani, declaratie in care aminteste de rapoartele date Securitatii dupa fiecare intalnire.
Sursa "Felix" a informat in 1982 Securitatea (pe maiorul Marin Nicola) despre o presupusa infractiune economica a unui director adjunct al Vitrocim, Gheorghe Rugescu, fapt pentru care acesta a fost urmarit informativ. Din verificarile CNSAS a rezultat ca Rugescu nu a fost urmarit penal, deci informatiile furnizate de Dan Voiculescu nu au fost confirmate.
Nota informativa a unei alte surse, Angel, catre maiorul Nicola descrie o ipotetica favorizare a unor parteneri de afaceri straini de catre acelasi director Rugescu. Ofiterul de Securitate noteaza ca informatiile furnizate de Angel trebuie verificate si din sursa "Felix".
O nota de serviciu a unui ofiter de Securitate consemneaza ca "din discutiile purtate cu lt. maj. Tomescu Sergiu de la Directia a III-a a rezultat ca Voiculescu Dan este informatorul sau".
Un raport intocmit de maiorul Constantin Smarandache despre Dan Voiculescu consemneaza ca acesta "este folosit in munca informativa de catre col. Alexandru din Directia IV".
Felix da, in 1977, o nota informativa in care propune recrutarea ca informator a unui cetatean austriac, Leo Gottfried. Dan Voiculescu ii retine acestuia "preocuparea de defaimare a politicii noastre" si semnaleaza tendinta lui Gottfried "de a atrage spiritual si material anumiti cetateni romani la fuga din tara".
Ofiterii Gheorghe Florea si Sergiu Tomescu au intocmit, in iunie 1973, un referat care propunea recrutarea lui Dan Voiculescu pentru supravegherea operativa a obiectivelor "Vera" si "Goran". O jumatate de an mai tarziu, Securitatea a mentionat la finalul documentului ca "intrucat la data de 15 ian. 1974 <<Felix>> a fost primit in PCR, iar in momentul de fata nu avem un obiectiv concret pe langa care sa fie folosit propunem intreruperea legaturii si clasarea dosarului personal", deci un soi nu intrare "in adormire".
"Nu vad nici o problema"
Dan Voiculescu, confruntat cu aceste probe, a sustinut in fata membrilor CNSAS ca nu vede nici o problema in colaborarea sa cu Securitatea. Cand a fost intrebat de nota data despre Leo Gottfried, a raspuns: "Nu am voie sa am opinii politice? Cu atat mai mult cu cat aveam curaj sa am opinii politice. Se dorea sa fie atrasi romanii sa fuga din tara. Nici acum nu sunt de acord ca romanii sa fuga din tara", a spus Voiculescu.
Mircea Dinescu a insistat pe ideea incalcarii drepturilor omului prin acea nota informativa: "Ideea era ca Securitatea, urmarindu-l pe el (Gottfried - n. red.), putea sa dea de urma unor romani care voiau sa fuga in strainatate si o pateau". Dan Voiculescu a replicat: "Aia e treaba lor".
In declaratia data la CNSAS de Paraschiva Silaghi, verisoara lui Dan Voiculescu, aceasta precizeaza ca doar ea si sotul ei stiau de intentia de a fugi din Romania, deci Voiculescu nu ar fi avut cum sa informeze Securitatea despre intentia lor.
Declaratia data in 2007 de cetateanul german Gert Lichblau, in care spune ca: "domnul dr. Voiculescu a fost o persoana de o specialitate deosebit de buna, iar in cadrul colaborarii a fost in permanenta corect si agreabil. Inca de la inceputul anului 1967 mi-a fost clar ca regimul comunist era foarte greoi si ca politia secreta, securitatea spiona si supraveghea orice fel de strain in Romania. Deoarece am fost molestat de mai multe ori de securitate si abordat si la hotel, am inteles imediat ca regimul de atunci nu dorea contacte particulare cu oamenii si nici cu cultura tarii".
In documentul publicat de Hotnews.ro apare si probatoriul intocmit de CNSAS, pe baza caruia institutia a decis ca Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea si decizia din 2006 conform careia a facut politie politica.(R.M.)
 Afisari: 810  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Ce jigodie!   de Eufrosin
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Savantii care se joaca de-a Big Bang amenintati cu moartea (3211 afisari)
 Bordel nou, curve batrane (3130 afisari)
 Kievul linseaza mediatic Romania (2309 afisari)
 Ucraina: Urmatoarea criza? (1656 afisari)
 Orice politist poate da amenzi de circulatie (1625 afisari)
 Doua dintre damele de companie aduse de Prunea fotbalistilor sunt actrite de filme porno (3749 afisari)
 Se amana sfarsitul lumii? Experimentul final Big Bang, programat pe 21 octombrie (3497 afisari)
 Disperata ca nici un barbat nu o vrea, Kylie Minogue alege solutia de criza: lesbianismul (2753 afisari)
 O femeie din Pascani a raspuns cu pistolul unei invitatii la sex! (2313 afisari)
 Incredibil: la doar sase ani a injunghiat o tanara in plina strada (2187 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01052 sec.