Ziua Logo
  Nr. 4330 de sambata, 6 septembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Mita pentru Nasu'
-- Presedintele lui FC Timisoara sustine ca i-a oferit bani lui Mircea Sandu pentru a avea arbitraje corecte in campionat si avantaje la comisiile federale
Marian Iancu a facut afirmatii deosebit de grave la adresa sefului FRF, declarand ca l-a mituit in doua randuri pentru ca echipa sa, FC Timisoara, sa beneficieze de arbitraje corecte, dar si de avantaje la comisiile federale. "I-am dat de doua ori bani lui Sandu, de ordinul sutelor de mii de euro. Mi-a zis atunci cand am intrat in fotbal ca depind de el. Cand n-am vrut sa-i mai dau, a scos un document fals pentru Zambon", a spus Iancu joi seara, la emisiunea "Fanatik Show" de pe Telesport.
"V-am dat bani in doua situatii, prima data intr-o crama la un hotel, mergem oricand la detectorul de minciuni. A doua oara i-am dat pentru a avea arbitraje bune, pentru a fi avanta­jat la comisii. Ii suna pe cei care se ocupau de delegari si le spunea de fata cu mine sa ma arbitreze corect! Lui Kassai nu i-am dat bani. Insa, am refuzat sa mai platesc taxa de protectie. In 2006, in timp ce eram judecat, Sandu certifica faptul ca dreptatea este de partea lui Zambon. I-a dat, impreuna cu Kassai, un document fals tocmai ca sa se razbune pe mine", a spus
Iancu. "Ma confundati! Faceti proba la ceea ce spuneti", a replicat Sandu, care a adaugat ca "Iancu este vinovat pentru situatia Timisoarei, fiind un intrus in fotbal". In discutie a intervenit, telefonic, Nicu Gheara, care a dezvaluit ca Iancu l-a asigurat intr-o discutie ca nu l-a mituit pe Sandu. "Acum un an, la Timisoara, la meciul Romania-Slovenia, niste oameni mi-au spus ca Iancu le-ar fi dat lui Mircea Sandu si Kassai 300 de mii de euro ca sa-i ajute pe timisoreni sa bata pe Rapid in finala Cupei Romaniei. Atunci, am avut o disutie cu Sandu si Kassai, ca sa vad daca e real si mi-au spus ca nu e real. Le-am sugerat sa discute cu Iancu, pentru a nu mai exista astfel de discutii. S-au intalnit si au discutat, apoi m-au sunat si mi l-au dat la telefon pe Iancu, pe care l-am intrebat daca exista vreo nemultumire. El mi-a confirmat ca nu exita nici o tensiune intre el si FRF si ca sunt doar manevre pentru a destabiliza relatia dintre FRF si el. Daca ar fi dat bani, ar fi recunoscut fata in fata cu Sandu, sau mi-ar fi spus mie cand am vorbit cu el, dar mi-a zis ca nu a dat niciodata bani vreunei persoane de la federatie", a spus Gheara.
Kassai se disculpa
Secretarul general al FRF a sustinut ieri o conferinta de presa in care a raspuns acuzelor venite din partea lui Iancu. Seful lui FC Timisoara il acuzase pe Kassai ca a eliberat un document fals, pe baza caruia Zambon a castigat procesele de la TAS. "Nimic nu este fraudulos din actul eliberat de FRF pentru clubul condus pe atunci de Claudio Zambon. Nu am dat nici o hartie falsa, totul s-a facut dupa regulament. Acest document este raspunsul la o scrisoare adresata de Zambon, cand era oficial la Timisoara", a spus Kassai, precizand ca actul respectiv doar a iesit pe semnatura lui, nefacand altceva decat sa preia din actele oficiale ale FRF. "Eu nu am facut decat sa semnez. Actele au fost facute de departamentul juridic sub semnatura mea. Atata tot" a spus Kassai. Oficialul federal a adaugat ca nu-l va da in judecata pe Iancu, indiferent de ce o sa spuna despre el: "Nu am dat eu in judecata pe acea parte a presei care m-a facut spion ungur, daramite pe Iancu. Il las sa se exteriorizeze cum vrea, indiferent de ce o sa spuna". "Kassai minte in fata, la televizor. O sa fac lumina, despre cum a facut Kassai acele documente. Eram in judecata cu Zambon, trebuie sa ne intrebe si pe noi. A spus ca asocitaia lui Boit era con­tinuatoare, dar nu era afiliata. Nu conteaza! Noi eram afiliati, ei au venit cu palmaresul. Luni fac o conferinta de presa si prezint toate actele. Luni voi desfiinta federatia!", a replicat Iancu.
Ilie Sarbu s-a saturat de Iancu
Presedintele PSD Timis a declarat ieri ca va lua lega­tura cu toti presedintii de partide ca sa gaseasca impreuna o solutie pentru a-l inlocui pe Marian Iancu de la conducerea FC Timisoara. "Timisoara nu este in situatia ca oamenii sa nu aiba resur­se, asa ca se vor gasi intere­sati. Vrem o formula de inlo­cuire a lui Iancu cu oameni de afaceri locali. Este mo­men­tul ca Poli sa se reor­ganizeze. Oricum, Primaria si CJ Timis dau sume impor­tante la club", a spus Sarbu. Primaria Timisoara a aprobat finantarea clubului de fotbal cu 2,5 milioane de euro, alocati anual, in 2008, 2009 si 2010. De asemenea, si CJ Timis a alocat in 2008 un million de euro pentru imbu­natatirea performantelor echipei de fotbal. Dupa scandalul palmaresului si al depunctarii, Iancu a anuntat ca se va retrage de la echipa si a declarat ca "FC Timisoara nu mai exista!". (MIG)
Marius GHERGHE 
 Afisari: 1516  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 10 Afiseaza toate comentariile  
LA PARNAE CU EI!!!!   de scepticus clusiensis
Ilie Sirbu a uitat !   de Nicu Pruna
Nu de alta, dar   de S.Stefan
Iancu-i un diversionist clasic   de S.Stefan
Erata!   de LENIO
Un postator,in gluma sau...in serios,propunea plimbari la stadion !   de LENIO
voua va place..ce se petrece?   de Tiberiu
mafia fotbalului   de horiageo
da   de acv99
posibil orice   de dorumare
A r h i v a
  Stare de asediu la Timisoara    
  Statistica e cu Zambon    3 comentarii
  Stiri pe scurt    
  Nationala fara Banel    
  Acasa la Cluj    
  Dragomir: "Prunea pestele federatiei!"    
  Tineretul ataca diseara Bosnia    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Intalnirea tainica Nixon Ceausescu (2530 afisari)
 Flasneta si trompeta (1881 afisari)
 Mita pentru Nasu' (1516 afisari)
 Atacul georgian (1461 afisari)
 Romania multumita de pledoaria la Haga (1461 afisari)
 Barbatul din spatele experimentului Big Bang adora in copilarie sa arunce lucrurile in aer  (8075 afisari)
 Meci de cosmar la Cluj: Romania-Lituania 0-3 (5236 afisari)
 Ghici cine se ascunde in spatele acestui machiaj perfect? (3247 afisari)
 Adrian Severin va cere demiterea purtatorului de cuvant al Comisiei Europene  (3135 afisari)
 Actorul Ilarion Ciobanu a incetat din viata (1968 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.19030 sec.