Cristian UNTEANU 

"Dar pentru oricine ar mai crede ca textul a fost intr-adevar scris in 1725, Testamentul capata dimensiunile unei profetii teribile" - scrie Elena Jourdan de la Institutul Pierre Renouvin intr-un excelent studiu publicat in aprilie 2004. Tarul ar fi cerut urmasilor sai sa "se extinda prin toate mijloacele posibile catre nord, de-a lungul Marii Baltice, dar si spre sud, de-a lungul Marii Negre" si, in acest scop, "sa intretina starea de anarhie in Polonia" si sa alimenteze "gelozia Angliei, Danemarcii si Brandemburgului impotriva Suediei" in scopul de a provoca "uzurpari" in aceste tari si de a le "subjuga". Dupa asta, Rusia va trebui sa "sprijine austriecii in tentativa lor de a-i izgoni pe turci din Europa" si sa se bazeze pe sentimentele religioase ale "grecilor dezuniti sau schismatici" pentru destabilizarea Imperiului Otoman si sa se "extinda pana la Constantino�pole". Testamentul, fie el si apocrif, schiteaza insa cu precizie cateva dintre temele esentiale ale gandirii geostrategice ruse, aplicate cu hotarare si precizie in ultimele secole. Context in care trebuie sa vedem si actualul conflict care a redeschis, asa cum Putin anuntase de mai multa vreme, asa numitele "razboaie inghetate" pe care unii analisti le-au crezut anihilate de proiectele de extindere spre est ale NATO si Uniunii Europene. Asta pentru ca problema nu a fost si nici nu este micuta Georgie si cele doua minuscule teritorii separatiste, Osetia de sud si Abhazia. Miza reala este controlul Marii Negre si confruntarea intre cele doua sfere de influenta majore pe care le presupun cele doua axe de putere care functionau pana acum in zona: Moscova-Erevan-Teheran versus Washington-Ankara-Tibilisi-Baku. Batalia reala se poarta concomitent pe doua fronturi. Pe de o parte, Rusia incearca sa transmita mesajul ca este detinatoarea controlului energetic, politic si geostrategic al unei zone in care se intretaie marile rute de legatura intre Orient si Occident, asta in conditiile in care NATO nu reuseste sa asigure nici macar o perspectiva in ce priveste stabilizarea situatiei din Afganistan. Pe de alta parte, cvasiinstantaneu, s-a deschis un al doilea front de posibila confruntare majora, de data asta foarte important deoarece vizeaza in mod direct controlul Marii Negre. Blocajul naval al coastei georgiene este asigurat din elemente ale flotei rusesti bazate la Sevastopol, iar presedintele Ucrainei a anuntat ca se opune reintrarii acestora in portul militar pe durata conflictului. Moment extrem de interesant care coincide, brusc, cu declaratia Abhaziei de instituire a starii de urgenta, aceasta implicand si posibilitatea activarii la maximum a capacitatilor bazei militare ruse de la Gudauta, posibil cap de pod pentru interventia de unitati de asalt heliopurtate pentru o eventuala securizare a orasului Poti, acolo unde se afla marele terminal petrolier al Georgiei. Pe de alta parte, rusii demonstreaza acum - desigur folosind doar o mica parte a potentialului existent - cum armata a 38-a poate extinde extrem de rapid o situatie de blocaj in toata zona. Sa reamintim, caci nu este deloc lipsit de interes acest fapt, ca centrul de comandament al fortelor rusesti din Caucazul de nord se afla in Osetia de Nord, la Vladikavkaz, punct de control pentru accesul spre Azerbadjian, Armenia si Turcia, iar una dintre zonele bombardate acum este Vaziani, localitate georgiana care a gazduit odinioara una dintre cele mai impor�tante baze militare sovietice. Criza se deplaseaza acum spre Ucraina, poate implica Ucraina, favorizand proiectul unei separari teritoriale, tema frecvent evocata in ultimele luni si care ar provoca un haos definitiv in zona. La noi, cine sa discute despre implicatiile situatiei cand CSAT-ul n-a putut nici macar sa-si adune toti membrii?