Ziua Logo
  Nr. 4300 de sambata, 2 august 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Marile Dosare
Iliescu in pat cu Elena
-- Fostul ministru de Externe Stefan Andrei dezvaluie, intr-un interviu acordat ziarului ZIUA, momente picante despre viata lui Ion Iliescu in sanul familiei Ceausescu
Fostul ministru de Externe al Romaniei socialiste, Stefan Andrei, detronat in 1985 de Elena Ceausescu, ne-a acordat un amplu interviu despre culisele diplomatiei romanesti. Considerat unul dintre cei mai straluciti ministri de Externe din istoria recenta a lumii, Stefan Andrei ne-a revelat amanunte si dedesubturi privind numeroase momente epocale ale secolului trecut, incepand cu ocuparea Romaniei de catre trupele sovietice. De la mijlocirea pacii de la Camp David la rolul Romaniei in solutionarea conflictului din Vietnam, de la intalnirile cu Fidel Castro la cele cu Saddam Hussein si de la Richard Nixon pana la Mihail Gorbaciov, Stefan Andrei rememoreaza perioada care a consacrat diplomatia romaneasca pe plan international si ne face dezvaluiri inedite despre ultimile zile ale regimului Ceausescu si agentura KGB-GRU in Romania. Printre aceste amintiri s-au strecurat si picanterii ale vremurilor, legate de exemplu de viata lui Ion Iliescu in sanul Partidului si chiar al Elenei Ceausescu. Astazi va oferim primele sarje.
Ce insemna Romania acum 40 de ani, in august 1968?
Atunci a demonstrat Romania ca are propria sa identitate si vointa in blocul rasaritean. A fost un moment mare in istoria Romaniei. Gestul lui Ceausescu - de fapt al politicii noastre - de aparare a Cehoslovaciei si condamnare a invaziei sovietice avea sa ne coste insa. Rusii l-au urmarit pana l-au omorat, culmea, ridicandu-l din aceeasi piata unde-l ovationasera sincer sute de mii de romani in august 1968. Dupa aceea a urmat o perioada cu totul speciala a diplomatiei romanesti... De desprindere de URSS. A fost o perioada lunga in care eram controlati cu totul de sovietici. Prin consilieri, prin agentii lor. De exemplu: Tismaneanu, Leonte,"Ciungul", cum ii ziceam noi, ca se lauda ca pierduse o mana pe cand era in brigazile teroriste bolsevice contra Spaniei, altii ziceau ca a cazut beat din tren... Era un om rau, meschin si invidios. Un om urat. L-am cunoscut prin 1956. Era agent sovietic, NKVD. Dupa vizita lui Hrusciov noi l-am chemat si l-am avertizat sa termine cu spionajul. Nu ne-am atins de agentii sovietici pana prin anii '60. Brucan, de exemplu, si alti tineri evrei, era agent sovietic din timpul razboiului, in Reteaua lui Calmanovici, cel care a construit si Ambasada URSS la Bucuresti. O stiu direct de la Ceausescu. Si Tismaneanu era printre ei. Ei bine, Ceausescu a primit sarcina sa ridice problema lor in fata conducerii PCUS. Si i-a zis lui Hrusciov, inainte de momentul '68, la vizita acestuia la Bucuresti: "tovarase, noi promitem sa va informam, mai aveti si consilieri sovietici dar va rugam sa terminati cu agentii dintre noi". Si-atunci Hrusciov i-a zis: "Pai considerati ca n-avem nici un agent la voi. Nici in China n-avem..." Si asta ne-a dat noua dezlegare sa-i chemam si sa-i avertizam. Sa aleaga: ori Romania, ori Rusia! Si asa s-a intamplat si cu Tismenitki. Acum, toti ilegalistii au ramas pro-sovietici. Si aschia nu sare departe de trunchi... Al­tul, la fel: tatal lui Celac, primul mi­nistru de Externe pus de Iliescu chiar in '89. Agent sovietic. Numele lui e de fapt Cealik, e pe jumatate gagauz. Are si o sora, Mariana, pe care o intindeau colegii mei de la "Scanteia Tineretului" pe sus, deasupra Cofetariei "Albina", unde aveam sediu atunci... El era ofiter in Armata Romana. Nevasta-sa era cel putin pe jumatate evreica. Erau in agentura. Si-atunci, guvernul lui Armand Ca­linescu l-a trimis din Basarabia la Perisor, langa Craiova. Cand au venit trupele sovietice si apoi comunistii, la 6 martie 1945, l-au pus primul prefect de Dolj, al Craiovei.
Deci au reusit totusi sa ramana in structuri pana in 1989 si dupa...
Ce se intampla... Erau si cazuri mai complicate. De exemplu Gogu Radulescu, membru al CPEx al CC al PCR. Taica-sau, tigan lautar. El s-a casatorit cu o evreica. Ca asa era "moda" atunci. Suntem in perioada ilegalista. PCR era format asa: din minoritari evrei, unguri care vroiau regiunea autonoma maghiara, rusi care militau pentru desprinderea Basarabiei si printre ei cativa romani. Dupa ce au intrat in legalitate, s-a intors roata: romanii au devenit majoritari. Dar atunci sotiile lor erau: evreice, unguroaice, rusoaice... Asa: sotia lui Gogu era vanzatoare la magazinul "Sora". Pe asta a apucat-o iunie '40 - ultimatumul care a dus la cedarea teritoriilor romanesti de la Est - in Basarabia. N-a mai venit in tara. In prima zi de razboi antisovietic, cand Antonescu a dat celebrul ordin, Gogu, care era intr-un regiment pe granita, a trecut la rusi. A dezertat. Aia s-au si mirat: au zis ca e spion. Nu, el vroia in URSS! Dupa care s-a regasit cu nevasta-sa si, dupa razboi, a venit pe cai mari, pe tancuri adica, in tara. El era mai legat de URSS decat de Romania. Pe-asta era greu sa-l clintesti. De-altfel s-a si vazut, a stat pana in ultima clipa langa Ceausescu, sa se asigure ca pica. Cand a venit Iliescu si ne-au arestat, pe noi, membrii CPEx, el si cu Barbu Petrescu, cel care a organizat mitingul din 21 decembrie 1989, n-au mai fost inchisi.
Reteaua lui Gogu Radulescu
Gogu isi crease o adevarata retea de intelectuali acolo la Comana, unde statea el. Valeria Seciu era amanta lui, Blandiana la fel; isi facuse si casa acolo, chiar langa el, ca sa-i fie mai aproape. Pai Otilia Coman, ca asta-i numele ei, facuse inconjurul lumii de pe vremea lui Ceausescu. Cred ca a vazut mai multe tari decat mine, ca ministru de Externe. Asta micu', galagiosu' de la TV, Dinescu, mergea cu soferul si Dacia neagra a lui Gogu. Astia si cu Iliescu l-au scos si cred ca acum ii putrezesc oasele pe undeva, prin Israel. Altii care au fost scapati pe langa Gogu si Petrescu: Ion Ursu si Constantin Dascalescu. Fost absolvent al Scolii Superioare de Partid de la Moscova, Dascalescu, in anii cand era secretar si apoi prim-secretar regional de partid la Galati, se intalnea deseori in zona cu ofiteri KGB ori GRU. Chiar inainte de momentul decembrie '89 se intretinuse cu consulul sovietic de la Ismail. Pe-astia i-a "iertat" de puscarie Iliescu... Noua ne-a facut recurs de era sa facem 15 ani de inchisoare. Pentru ce? Cica "genocid" - ca am omorat 60.000 de oameni...
Dar Iliescu cum a ajuns la varful puterii?
Iliescu? Asta a fost un pui de lele! El si-a ucis parintii, domnule! Familia Ceausescu a fost ca si familia lui! Hai sa va spun povestea lui... Cum v-am zis inainte, prin anii' 60, incepuse marea schimbare. In acest timp, presedinte al Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania (UASCR) era unu', Ion Iliescu. Cum a ajuns el acolo? Voi trebuie sa stiti adevarul, ca tanara generatie: relatiile dintre Ion Iliescu si familia Ceausescu au fost niste relatii extraordinare. Adica, pe cand era el baietan, Elena Ceausescu merge la inchisoare la Targu Jiu de mana cu Iliescu. Ea mergea la frate-sau si el se intalnea cu taica-sau. Elena povestea cum mergeu impreuna; el cu mama lui adoptiva, ca prima l-a parasit, si cu Elena Ceausescu. Schimbau trenul la Filiasi. Si, spunea, Elena: "Dormeam toti intr-o odaie acolo. Nici nu ne jenam de Ionel, era un baiat in pantaloni scurti". Era in '43, avea vreo 13 ani. Va dati seama, Ceauseasca nu spunea multora "Ionele". Au fost apoi la chefuri cu taica-sau, Alexandru Iliescu, si el, si ea, Ceausestii. Chiar se spune ca unchiul lui Iliescu, Eftimie, si el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceausescu.
Obraznicia lui "Ionel"
Scandalul cu "Ionel" a inceput cand am plecat in China. Eram in avion si se povestea cum tocmai prinsesem doi colonei de la Oradea ca erau agenti ai sovieticilor, se aflau in legatura cu un ofiter GRU, care avea acoperirea de consul. Amandoi facusera studiile in Uniunea Sovietica. Si Elena Ceausescu zice: "Ti-am zis eu, Nicule, ca mai toti astia care au facut studiile in URSS au fost racolati de rusi!". La care Iliescu s-a inrosit tot si-a zis: "Dar cei care invata la Londra, despre care Marx a spus ca este citadela capitalului financiar mondial, astia nu pot fi racolati?". Se referea la Valentin. Atunci, Elena s-a enervat si i-a zis: "Esti un obraznic! Noi te-am facut ce esti acum si acum profiti ca te stim de mic?!". Cand ajungem la Beijing, nebunia revolutiei culturale... Primire magistrala, lume puhoi. Ceausescu facea cu mana, Maurer se sprijinea in baston. Si, in spatele lui, mai facea unul cu mana: Ion Iliescu, cu ochelarii de soare pe nas. "Ma, da' nu ti-e rusine?" - i-a zis Ceausescu dupa - "Tu n-ai simtul masurii? Eu reprezint statul roman, da' tu, ce reprezinti?" Dupa care, cand am venit de la Hanoi, Iliescu iar a inceput sa-si dea cu parerea despre politica Partidului in teritoriu. Atunci Ceausescu l-a pus la punct. Zice: "Mai Iliescule, ti-ai facut studiile la Moscova dupa care te-am trimis la Praga. De-acolo te-am adus la CC. Dar acum vad ca tu nu-ti cunosti tara. Cum poti sa fii atunci secretar cu propaganda? O sa te trimit in tara, ma!" Si asa a ajuns ce a ajuns, ca dupa aceea sa se razbune pe propriii lui parinti adoptivi... Cum zicea, cand a luat puterea: "Ceausescu a intinat nobilele idealuri ale socialismului stiintific si ale comunismului!"...
(va urma)
Stefan Andrei - scurta biografie
Stefan Andrei s-a nascut la 29 martie 1931, in satul Livezeni, comuna Podari, judetul Dolj. A absolvit liceul din Craiova, dupa care a intrat la Facultatea de Constructii Hidrotehnice, urmand si Institutul de Constructii Bucuresti. In facultate a lucrat ca redactor la sectia internationala a ziarului "Scanteia tineretului". S-a inscris in Partidul Comunist in 1957. Remarcat de Nicolae Ceuausescu, incepand cu 1960 a ocupat functa de sef al Relatiilor Externe al UTM. In 1965 a devenit adjunctul bunicii lui Bogdan Olteanu, Gizela Wass, care era sefa Sectiei Externe a PCR, apoi prim adjunct si, in 1972, a devenit secretar al CC cu problemele internationale. A fost numit in postul de ministru de Externe in 1978, ca succesor al lui George Macovescu, unde a ramas pana in 1985. Detronat de Elena Ceausescu avea sa fie numit presedinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activitatii Economice si Sociale, functie pe care a ocupat-o pana in 1987, cand a fost promovat din nou, in postul de viceprim-ministru al Guvernului. A detinut acest post pana in 1989. Pentru ca a facut parte din fostul regim comunist al lui Ceausescu, Stefan Andrei a fost arestat in 1990. A stat in inchisoare timp de doi ani si cinci luni, in ciuda faptului ca Parchetul nu a putut sustine acuzatia initiala a Frontului Salvarii Nationale condus de Ion Iliescu: "genocid" - uciderea a 60.000 de romani la "revolutie" - si subminarea economiei nationale. Este casatorit cu actrita Violeta Andrei. (D.E.)
Interviu realizat de Victor RONCEA si Vladimir ALEXE 
 Afisari: 14393  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 75 Afiseaza toate comentariile  
Chipul intruchipat al chinezului de pe forum   de evreu normal
Aaaa , pai multamesc Lahovari . M-ai luminat ...   de gili
Isus Christos a fost evreu sau crestin , a fost de-al nostru sau de-al vostru ?   de ionion
O imagine inedita   de evreu normal
pt lahovari si pentru evreu normal :   de ionion
Exportul RO apud SA   de Anticomie
Bancuri culese din arhivele securitatii......   de evreu normal
Activistii comunisti in Romania ante si interbelica.   de Gherman
Tovarase baroane Andrei   de Ion Caramache
Reload........treceti usor ce vederea un raspuns elocvent......   de evreu normal
Pt. Ereticul   de spaiu'
Pt cei cu tiparirea listelor de evrei....   de evreu normal
N-AU FOST FRATI, AUD ???? Adica unu era extremist spre deosebire de celalalt care era tot extremist?   de cercetas
COMUNIZMU SI FASCIZMU AU FOST FRATI    de cercetas
Cine plateste despagubiri pentru ingrozitorul HOLOCAUST ROSU, cel mai mare din Istorie?????????????   de Ho Ciu Tzi
celor care tot apar pe`aici cu liste tendentioase, ... spre a propaga stereotipul ...   de Seherezada
simplu evreu   de rtctl
lui M_D_L si criticilor sai   de peromaneste
pt cercetas : hm si cameleonul isi schimba culoarea- maine poimaine vei da citate din ce a   de ionion
ACESTEA SUNT MURDARII COMUNISTE !!! Oameni fara Dumnezeu, cu "dreptatea" in carnetelul rosu   de cercetas
pt jan dinu :   de ionion
pt Stefan Andrei : in cadrul imperecherilor intre voi securitatea romana juca un rol primordial.   de ionion
pt Ion Iliescu : Iliescule, amantele nu se impushca !   de ionion
Ca sef de stat domnule Traian Basescu ar trebui sa aveti mai mult curaj, curajul va lipseste   de ionion
pt lahovari   de ionion
Ei, acum devine logic de ce a încurajat Ilicescu aproape 20 ani anarhia ????   de Pinkie
NU STIU CARE E VARSTA VOASTRA CEA CE VAD   de lahovari
Pe toti bolsevicii sa va vad ca mergeti pe platforme de placaj cu patru rulmenti si impingeti cu   de ionion
Asha cum a fost comunismul lui Ceaushescu - tzara a atins culmile dezvoltarii socio- economice ..!   de jan dinu
Comunistii sunt ca un cancer,se distrug intre ei.   de rosu ovidiu
Baga mare Victoras !   de HERUT
Unii au uitat timpurile acelea   de FB
Dupa razboi multi viteji se arata !!!   de ninelus
oare sunt ruda cu dascalescu ala ? totdeauna m-am intrebat cand eram in Ro daca   de CHIORU
Cateva raspunsuri pe care acest dl Andrei (un minstru de externe admirabil ), le-a dat   de Evreu-rus
de unde s-a plecat!   de simiondan
concluzia este ca tot TOVARASUL NICOLAE CEAUSESCU ESTE CEL MAI TARE   de BeDeii vechi si NOI
Adicatelea cum ?   de alwis46
Ce face un spion cind iese la pensie?   de neamtu tiganu
Nu confundati marfa cu ambalajul !   de M_D_L
Nu va spun   de politicatv.ro
pt Stefan Andrei : in genunchi pe coji de nuci daca ai cere iertare pentru faptele murdare pe care   de ionion
Intrebarile care nu s-au pus lui Stefan Andrei   de roy
Ce facem badie cu cuibul de viespi ?   de ionion
Nu numai Iliescu...   de evreu mandru din israel
Arh. Camil Roguski despre Stefan Andrei   de roy
pt soferulamator : pt restul intreaba-i pe cei care AU MANCAT SOIA !    de ionion
E si care-i problema ?!   de gili
Iliescu arestat   de Ene Viorel
La vremuri noi tot ei   de Tapus Constantin
Pt Adrei Stefan : toti bolsevicii din nomenclatura ar fi trebuit sa fi devenit demult ingrasaminte   de ionion
pt Stefan Andrei : voi v-ati pus 70 de ani deshtul pe hartie la sentinetele voastre de condamnare   de ionion
IMi pare bine ca-l pomenesti pe Dinescu- aici mi-ai cazut cu tronc pentruca demult il aveam   de ionion
Ce eroism ati facut bai paduchilor cu Cehoslovacia ? Nen-tu Ceausescu a facut-o din narcisism   de ionion
Ai omis-o pe Anishoara Pauker care te-a facut din flacau barbat !   de ionion
Considerat unul dintre cei mai straluciti ministri de Externe din istoria recenta a lumii   de roy
Voi si politica ? Bai bolsevicilor voi va tavaleati in pat si acolo faceati politica comunismului   de ionion
Sa ne punem intrebarea   de evreu normal
Asasinul Ion Iliescu facea cu mana si tu cu ce faceai ? te apropiai de Ceauseasca sau    de ionion
pt Stefan Andrei : poti tu sa critici pe fiecare membru al PCR- tot o naparca bolsevica esti   de ionion
Viata romantzata a bolsevicilor din Romania. Invatatoarea de cetire i-ar fi dat nota 5,    de ionion
cine raspunde?   de soferulamator
Articol genial   de crusho
Promotion canape ???   de Pinkie
neamtule,cat din cuvantul "accesare e fonduri" este ruda de sange(neam)cu "bagat mana"?   de vida clara
Mai Don Gheorghe!   de Magog
Vedeti, subiectul (mai ales cand citeste numai titlul) sa-l faca gelos pe unul din forumisti nostri   de Atamild
Asta a imbatrinit urit. Pacat.   de acta_derbedeica
Stefan Andrei   de Dr.Harakiri
''Brucan si alti tineri evrei, erau agenti sovietici din timpul razboiului, pai nu-i de mirare,    de Ho Ciu Tzi
un mic amanunt nespus    de sb
Liviu2002   de Pacuraras
Cum spuneam imi plac povestile, dar imi place si istoria antropologica de acum   de Atamild
Ce sa-ti spun...   de don giovanni
Doar o remarca...   de spaiu'
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Iliescu in pat cu Elena (14393 afisari)
 Mascarada (1610 afisari)
 Lichidarea lui Karadzici (1546 afisari)
 Omorat de urs in centrul Brasovului (1413 afisari)
 In veci! (1195 afisari)
 Stefan Andrei: Saddam Hussein vroia sa ne dea in 1989 500.000 de tone de petrol in contul datoriei catre Romania (4825 afisari)
 Kelly din "Familia Bundy", diagnosticata cu cancer (1469 afisari)
 Un membru al Guvernului, numit "imbecil" de Traian Băsescu (video) (1405 afisari)
 65 de ani de la bombardamentele americane asupra Ploiestilor (video) (1357 afisari)
 Regizorul Guillermo del Toro: La 15 ani, am fost urmarit de extraterestri  (1320 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.46487 sec.