Dan CIACHIR 

Actele de tradare a Bisericii Ortodoxe comise de mitropolitul Nicolae Corneanu, respectiv de episcopul Sofronie Drincec, acoperite de hotararea Sinodului din sedinta din 8-9 iulie 2008, impun cateva reflectii. Prima dintre ele decurge dintr-o constatare: Soborul nostru a cunoscut o criza majora, care nu va ramane fara urmari, la sfarsitul epocii postcomuniste. Schisma preotului Sabev din Bulgaria s-a produs in urma cu circa un deceniu; la fel si criza Bisericii Ruse, compusa din doua elemente: neintelegerile dintre Moscova si diaspora, respectiv incercarea Ucrainei de a-si dobandi autocefalia. La noi, criza recenta, foarte grava, a fost exclusiv sinodala. Ca Biserica ne este sanatoasa la temelie s-a vazut limpede; 50 de asociatii ale mirenilor au cerut Soborului aplicarea Canonului apostolic 46. Acelasi lucru i l-au solicitat o serie de intelectuali si gazetari tineri. Sanatoasa ne este Biesrica si la nivelul monahismului: manastirile au dovedit constiinta dogmatica. In acelasi timp, s-a vazut ce inseamna un Sinod format din multi pseudo-calugari, din "pantalonari" (profesori), "vaduvoi" si mitropoliti cu puradei. S-a vazut unde duce substituirea monahilor, in Sobor, cu doctori in teologie selectati dupa lungimea bibliografiei. Sinodul nostru, in frunte cu PF Parinte Patriarh Daniel, care linsese mana mitropolitului Corneanu cu prilejul alegerii sale, a preferat sa-si pastreze cele doua masele stricate in gura. Si puroiul. Iar lucrul acesta ne-a dat de rusine intre celelalte Biserici Ortodoxe Surori. In vremea regimului comunist nu s-a facut la noi nicio concesie dogmatica. Nu sustin ca era scuzabila laudarea regimului sau a perechii Ceausescu. Pe care n-a ezitat s-o copleseasca cu elogii insusi Papa Paul VI. Dar la frizarea ereziei nu s-a ajuns. Si cu atat mai putin la impartasirea cu ereticii. In timpul defunctei oranduiri, Sinodul s-a aratat oportunist, las, nedrept; daca e sa ne gandim numai la caterisirea parintelui Calciu. Sau la caterisirea de catre mitropolitul Corneanu a acelor preoti din eparhia sa, care nu facusera altceva decat sa ceara respectarea canoanelor. Toate aceste caterisiri cinice - si cine stie cate vor mai fi fost - ne arata inca o data ca Sinodul poate sa greseasca. Si ca s-a obisnuit sa greseasca. Poate fi invocata chiar o "traditie" in acest sens: tradarea Ortodoxiei fata de Roma, in 1700, a fost opera ierarhului locului. Am fi ajuns la razboaie fratricide, ca acelea dintre sarbi si croati, daca masa credinciosilor din Transilvania nu ar fi marturisit atunci Ortodoxia, implicit romanitatea, prin sacrificii supreme si prin bejenie. Schimonahul mort la Aiud, fost scriitorul Sandu Tudor, avea dreptate sa spuna ca Biserica noastra se afla sub conducerea directa a Sfantului Duh. Altminteri, contemporanii episcopi ar fi rapus-o. Sa multumim lui Dumnezeu ca abia instalat la Oradea, episcopul Sofronie Drincec si-a dat arama pe fata. Cu atat va ramane. Se puneau mari sperante in el. Ne-a pacalit pe multi cu modestia sa obsecvioasa. Se zice ca doar raposatul Patriarh Teoctist i-ar fi prevenit pe ceilalti sinodali ca se vor cai amarnic dupa investirea lui. Reactia mirenilor la aflarea vestii ca mitropolitul Corneanu s-a lepadat de Ortodoxie - nu era prima data, caci declarase deja ca apreciaza marxism-leninismul - ne-a aratat ca am ramas cu o biserica de mase. Popor al lui Dumenzeu. Insa prin aceasta nu intelegem exclusiv tarani si batrane bigote. Ci si intelectuali, oameni instruiti... Vrajmasul ne cerne in toate vremurile. Si este mai insidios, in cele de libertate. In fine, un cuvant despre preotii nostri, indeosebi despre cei din Ardeal. Reactiile lor au fost de marturisire unanima a Bisericii Orotodoxe. Dezamagirea nu i-a clintit. Incercarile intaresc, apropie, solidarizeaza. Numai Sinodul e singur. Privit cu dezgust si jena. De catre preoti, monahi si mireni.