Ziua Logo
  Nr. 4272 de marti, 1 iulie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Lectia Spaniei
-- Ibericii au castigat Euro 2008 dupa 1-0 in finala cu Germania si, gratie jocului frumos prestat, au primit ovatiile intregii lumi fotbalistice
Echipa condusa de venerabilul Luis Aragones a castigat trofeul european de o maniera cum rar s-a vazut in fotbalul modern. A dominat competitia de la un capat la altul (cinci victorii si un egal), iar succesul a venit multumita unui joc incantator, aclamat la unison de cunoscatori. Fiecare turneu final din ultimii 20-30 de ani a avut echipe frumoase, insa Spania la acest Euro a fost de-a dreptul incantatoare, incheind o asteptare a unui trofeu international de 44 de ani cu mare stil.
Cum la fiecare competitie majora ibericii au aliniat foarte multe vedete, provenite de la "granzii" Real Madrid si FC Barcelona, echipe extrem de galonate pe continent, toata lumea s-a intrebat ce a avut in plus aceasta trupa a Spaniei, una foarte tanara, pentru a merge pana la capat. Iar raspunsul a venit firesc: pe Luis Aragones, selectionerul in varsta de aproape 70 de ani. Cu o jumatate de secol de experienta pe teren sau pe marginea lui, cel autointitulat "Inteleptul din Hortaleza" a gasit reteta perfecta de a transforma o multime de superstaruri intr-o echipa de top. L-a lasat pe dinafara pe Raul, starnind mania presei si a opiniei publice din intreaga tara, a alternat "biciul" cu "zaharelul", iar echipa sa, in afara tehnicitatii care a incantat pe toata lumea, a etalat o disciplina tactica desavarsita, o capacitate de efort si un spirit de sacrificiu care este, de obicei, atributul altor nationale, din nordul continentului. La final, batranul introvertit a fost purtat pe brate de fotbalistii care i-ar putea fi nepoti, dand frau liber bucuriei de a intra in istoria fotbalului spaniol. "Am format un grup care joaca bine si care e dificil de oprit. E o zi fericita pentru Spania, am castigat acest turneu intr-un mod extraordinar. De acum incolo vom putea spune ca vom castiga. Sunt incantat, de obicei nu ma manifest, dar sunt foarte fericit. Cred ca multa lume va lua Spania ca model de acum incolo. Sper ca Spania va continua pe acest drum si va castiga alte trofee", a spus Aragones la sfarsitul finalei. "In primele minute am fost nervos, dar incepand cu minutul 15 am vazut ca suntem mai buni si ca putem castiga pentru ca mijlocul presa, iar pasele se legau", a povestit Aragones cum s-a vazut meciul de pe banca. In tabara cealalta era dezamagire, dar nu tristete, fiindca nemtii au avut taria sa vada ce a vazut toata lumea: Spania a fost mai buna. "Cred ca Spania a meritat victoria pentru ca a avut mai multe ocazii si merita sa fie campioana europeana. Pentru noi e o performanta extraordinara ca am ajuns in finala. Suntem dezamagiti ca nu am castigat, dar cred ca putem fi multumiti cu turneul ca intreg. Tehnic vorbind, spaniolii au o calitate foarte mare, jucatorii evolueaza constant la cel mai inalt nivel, in Liga Campionilor, iar la antrenamente efectueaza pregatiri de mare calitate. In primul sfert de ora am facut fata, dar apoi ne-am iesit din ritm", a comentat Joachim Low, selectionerul invinsilor.
GERMANIA - SPANIA 0-1 (0-1)
A marcat: TORRES 33
Stadion: "Ernst Happel", Viena; spectatori: 51.428
GERMANIA: Lehmann - Friedrich, Mertesacker, Metzelder, Lahm (46 Jansen) - Schweinsteiger, Torsten Frings, Ballack, Hitzlsperger (58 Kuranyi) - Klose (79 Gomez), Podolski. Antrenor: Joachim Low.
SPANIA: Casillas - Ramos, Puyol, Marchena, Capdevila - Senna - Iniesta, Xavi, Fabregas (63 Xabi Alonso), David Silva ( 66 Cazorla) - Torres (78 Guiza). Antrenor: Luis Aragones.
Cartonase galbene: Ballack (43), Kuranyi (88) / Casillas (43), Torres (87).
Au arbitrat: R. Rosetti - A. Griseli, P. Calcagno.
Omul meciului UEFA: Torres (Spania).
Bogdan GHEORGHE 
 Afisari: 400  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Noi, romanii, tot nu vom invata nimic din aceasta lectie   de Un Agricultor
A r h i v a
  Fiesta la Madrid, doliu la Berlin    2 comentarii
  Fernandez Xavi, jucatorul turneului    1 comentariu
  Stiri pe scurt    
  Reforma radicala in sportul romanesc    
  Nationala fara capitan!    
  Mercurialul lui Sandu    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Marea debarcare din SRI (2102 afisari)
 Tunguska - o enigma de o suta de ani (2038 afisari)
 Razboiul rece al petrolului (1745 afisari)
 America Latina scapa de sub controlul SUA (1726 afisari)
 Demagogii preturilor (1471 afisari)
 Noi marturii redeschid cazul vizitei extraterestrilor de la "Roswell-ul galez" (4375 afisari)
 Politistii din Vrancea au inventat legea flash-urilor (2773 afisari)
 Ultima moda la Hollywood: Ei slabi, ele planturoase (2531 afisari)
 Cunoscuta cantareata Anca Parghel se lupta din nou cu cancerul (1945 afisari)
 Monica Columbeanu, obiect de studiu la facultate (1800 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.29425 sec.