Ziua Logo
  Nr. 4267 de miercuri, 25 iunie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Marea mascarada
-- Bataia de joc a parlamentarilor la adresa celor care i-au ales a atins ieri apogeul in momentul in care a trebuit sa-i protejeze de judecata pe penalii PSD Mitrea si Nastase * La sfarsitul sesiunii ordinare, avizul de incepere a urmarii penale n-a putut fi votat din lipsa de cvorum * Desi inainte de vot, in plen, erau 252 de deputati, la apelul nominal 44 dintre acestia au fugit la bufet
Mircea PAUN - ZIUA FOTO
Deputatii nu au reusit ieri sa ia o decizie in privinta solicitarilor DNA de incepere a urmaririi penale in cazurile Miron Mitrea si Adrian Nastase, din lipsa de cvorum. Din cei 220 de alesi a caror prezenta era necesara pentru a se transa problema, doar 208 si-au dat ieri votul. Cele doua sesizari ale DNA ar putea fi reluate intr-o sesiune parlamentara extraordinara.
Numarul parlamentarilor care se aflau ieri la lucru in Camera Deputatilor era suficient pentru validarea votului in privinta inceperii urmaririi penale a celor doi pesedisti, insa o parte semnificativa dintre deputati au refuzat sa voteze. Cu douazeci de minute inainte de startul procedurii, in plen erau 252 de alesi, care dezbateau alte proiecte de lege. La ora 13, aproape cincizeci dintre acestia s-au evaporat, sau au ramas in sala fara a-si exprima optiunea. Printre ei s-au numarat mai multi pesedisti, care au ales bufetul de langa plen, exact in momentul apelului nominal. Tergiversarea cazului Nastase a fost preferata de alesi, in conditiile in care o decizie favorabila fostului premier, in apropierea alegerilor parlamentare, ar fi insemnat pentru deputati o noua lovitura de imagine, prin asocierea cu faptele de coruptie invocate de DNA. Probabilitatea ca, in cazul intrunirii cvorumului, avizul dat de parlamentari sa fie favorabil lui Adrian Nastase era foarte mare, in conditiile in care ar fi fost greu de strans cele 220 de voturi in favoarea solicitarii DNA. Modul in care a fost gestionata lista deputatilor absenti de la vot a generat confuzie, parlamentarul desemnat pentru apelul nominal neprecizand decat aleatoriu, absentele consemnate. Ieri seara, conducerea Camerei a convocat Biroul Permanent pentru a discuta oportunitatea reluarii votului in sedinta de plen de astazi. Tot din lipsa cvorumului, nici acest for nu a putut lua o decizie.
Dreptul la actul de justitie
Inaintea votului, liberalii si pedelistii au anuntat ca vor vota in favoarea inceperii urmaririi penale a celor doi social-democrati, delimitandu-se astfel, la nivel de imagine, de acestia. "Acesti doi colegi ai nostri au dreptul la actul de justitie, la actul de dreptate, asa cum si noi, ceilalti colegi, avem dreptul la increderea cetatenilor, si nu de suspiciunea lor", a declarat pedelistul Cristian Radulescu. La randul sau, liberalul Crin Antonescu a precizat ca decizia de a vota favorabil a fost luata in ciuda faptului ca PNL ii considera nevinovati pe Mitrea si Nastase pana la proba contrarie, existand si "suspiciuni majore" privind alcatuirea si parcursul dosarelor. Liderul PRM, Lucian Bolcas, a anuntat ca partidul sau va vota impotriva inceperii urmaririi penale in cazul Nastase, pe principiul, "daca nu votam noi, atunci cine?". El a invocat ingerinte politice in dosarul fostului premier. Aceeasi pozitie au avut-o si conservatorii.
Raluca PAPADOPOL 
 Afisari: 619  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 9 Afiseaza toate comentariile  
au fugit la bufet ??? de ce au fugit ???   de the
intereseaza pe cineva ca circul continua?!?!!?   de silviana
Limbricii parlamentari.   de alwis46
Presiune mediatica portocalie asupra Parlamentului.   de Socrate
Bombonelul buncarelul   de Mona G.
Da, bataie de joc,   de demetrius
chiar bataie de joc este in parlament   de angela
Ziua   de Vasco da Gama
Cei de la Antena 3 au aratat...    de katty1
A r h i v a
  Cosmarul taxei auto    1 comentariu
  Steag rosu la Justitie    7 comentarii
  "Nu ma trimiteti pe treptele DNA!"    6 comentarii
  Urmarit penal in dosarul "Trofeul Calitatii"    3 comentarii
  Nastase fuge la Mizil    4 comentarii
  L-am dat afara!    6 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Nationalizarea a invins (3217 afisari)
 Impuscaturi la plecarea lui Sarkozy (1926 afisari)
 Muschii lui Basescu (1581 afisari)
 L-am dat afara! (1203 afisari)
 Lech Walesa agentul "Bolek" (1201 afisari)
 Cei mai frumosi copii din lume, un roman si o rusoaica (6466 afisari)
 Cristiano Ronaldo "incins" de iubita, pe o plaja din Italia (2595 afisari)
 Sase romani arestati in Germania dupa ce au jefuit din mers un TIR care circula cu 100 km pe ora (2361 afisari)
 Iranul va fi ''nimicit'' daca indrazneste sa atace Israelul (1851 afisari)
 Colin Farell a slabit ingrozitor (1839 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01997 sec.