Ziua Logo
  Nr. 4263 de vineri, 20 iunie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Social
Circ la investirea lui Oprescu
-- Blaga, Negoita, Diaconescu, Vanghelie si Irina Loghin au demisionat din functia de consilier general * Noul prefect si-a intrat in paine * "Rinocerii" Doru Giugula si Victor Stan si-au dat in petec chiar la constituirea CGMB, intrerupand momentul festiv
Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a facut cunostinta, ieri, la sedinta de constituire a noului Consiliu General al Municipiului Bucuresti (CGMB), cu atmosfera de circ generata ca de obicei de "rinocerii" Doru Giugula si Victor Stan - aflati al treilea mandat.
Momentul festiv, care a inceput fix la 12.00, a fost curmat dupa doar cateva minute, cand cei doi pesedisi au vrut sa se impuna in Comisia de validare, astfel ca la 12.15 a fost necesara o pauza urgenta. Prima, pentru ca dupa alt sfert de ora a trebuit sa mai fie luata una. Astfel, o simpla formalitate - componenta comisiei amintite - a fost transformata in motiv de cearta, care a sters orice urma de solemnitate a acestui moment important - validarea forului legislativ al Capitalei.
Sala de Marmura a Cercului Militar National, improprie desfasurarii unui asemenea eveniment, s-a dovedit ideala pentru negocierile ferite de cortina din spatele prezidiului, unde partile beligerante s-au retras pret de 20 de minute. Jumatatea "veche" din cei 55 de consilieri generali, obisnuita cu aceasta atmosfera tipica CGMB, privea calm la nou-venitii cuprinsi de stanjeneala. Nici fostul primar general, Adriean Videanu, nu se simtea prea bine. Cat despre fostul prefect al Capitalei Catalin Deaconescu - demis de premierul Tariceanu in urma cu o zi -, il avea in fata numai pe succesorul sau, Ion Tincu. Daca acesta din urma si-a intrat in paine cu ocazia validarii celor 55 de consilieri generali, primul nu prea avea ce sa caute acolo, numai daca nu si-a dorit cumva sa atraga compasiune.
Chiliman mai asteapta
Din totalul consilierilor alesi, trei senatori - Vasile Blaga (PD-L), Cristian Diaconescu (PSD) si Irina Loghin (PRM) - si doi primari de sector - Liviu Negoita si Marian Vanghelie - si-au depus demisia, astfel ca in locul lor au urcat pe lista succesorii. Dupa ce au jurat cu mana pe Biblie si pe Constitutia Romaniei, a venit randul independentului Sorin Oprescu sa depuna juramantul la investirea in functia de primar general al Capitalei. El a vorbit despre o noua viziune a primarului general, pe care vede impartita in trei componente: una strategica - de dezvoltare a Bucurestilor, alta cu cetateanul in prim-plan, si a treia - care va imbunatati calitatea vietii in Capitala. "Vreau sa actionam ca o echipa, pentru ca avem cu totii o mare responsabilitate. In aceasta echipa, colaboratorii mei sunt consilierii generali, mass-media, legea si respectarea ei si, nu in ultimul rand, negocierea permanenta. (...) Voi lucra impreuna cu societatea civila si cu toti colegii primari care vor sa faca in Bucuresti o altfel de administratie", a mai spus Sorin Oprescu. Primarul general le-a reamintit consilierilor ca exista 10-15 mii de oameni care i-au votat si ca asteptarile lor nu trebuie inselate. El a adaugat ca sunt doua milioane de cetateni care nu trebuie intrebati cu cine au votat si trebuie respectati, iar asteptarile lor nu trebuie inselate", a afirmat Oprescu.
Sedinta de constituire a Consiliului Local al Sectorului 1 a fost suspendata, ieri, dupa ce consilierii PD-L au parasit sala inca de la debutul intalnirii, pe acelasi motiv al colegilor de la Capitala: desemnarea reprezentantilor in Comisia de validare a mandatelor. Cum nu a mai fost intrunita majoritatea de doua treimi, nici primarul Andrei Chiliman, nici consilierii nu au putut depune juramantul, astfel ca operatiunea se va petrece intr-o viitoare sedinta, pe care noul prefect o va convoca. Vadit nemultumit, primarul Chiliman a catalogat gestul consilierilor PD-L drept unul premeditat, acestia fiind inca cuprinsi de febra electorala. Noul Consiliu Local al Sectorului 1 are urmatoarea configuratie politica: 27 de consilieri, din care 11 ai PD-L si cate opt ai PSD si PNL.
Magda SEVERIN 
 Afisari: 2740  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 11 Afiseaza toate comentariile  
oricum totul se reduce la,made'n romania,   de silviana
Stire de interes national ! Asta este important , nu ceea ce fac panglicarii   de avarfreson
pe cine avem primari?   de Andrei1232000
si iata cum o sa ne amuzam in continuare:   de Andrei1232000
Cine este Attila Korodi *preluat de la pagina Guvernul Romaniei :   de ionion
Dupa investitura a fost mare bal care a inceput cu melodia Foaie verde trei smicele si   de ionion
Doamna Oprescu a primit o pereche de cercei cadou de la Fane Spoitorul de cate    de ionion
Fane Spoitorul a trimis felicitari prin delegatul sau Nea Nelu cu Jungherul.   de ionion
Inconstienta bucurestenilor ofera gratuit acum spectacole de circ si vor mai fi    de ionion
Circ cu triplu salt mortal efectuat de Oprescu. Noroc ca are plasa de siguranta a lui    de ionion
Oprica e un clovn profesionist   de buratino
A r h i v a
  Malpraxisul pe intelesul tuturor    1 comentariu
  Pelerinaj prin Basilica Travel    2 comentarii
  Muntii Carpati la mana ungurilor    25 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Circ la investirea lui Oprescu (2740 afisari)
 Muntii Carpati la mana ungurilor (1968 afisari)
 Misterul lacului Tiberiada (1961 afisari)
 Poemele hiperporno ale lui Emil Brumaru (1739 afisari)
 Jaf in codrul Regelui (1651 afisari)
 Codul secret al lui Michelangelo, ascuns in picturile ce impodobesc Capela Sixtina de la Vatican (2851 afisari)
 O singura pastila le poate scapa pe femei de o sarcina nedorita (2362 afisari)
 "Dorele, ne miscam si noi mai cu talent", in varianta cu sutien  (2259 afisari)
 Sylvie van der Vaart, cea mai sexy nevasta de fotbalist la EURO 2008 (1971 afisari)
 Băsescu i-a spus unei jurnaliste că orice răspuns are nevoie de o intrebare care să probeze o minimă inteligență (1892 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01902 sec.