Regiunea Bucuresti-Ilfov va inregistra pana in 2011 cel mai inalt ritm de crestere economica si, de asemenea, va continua sa se plaseze pe primul loc in topul celor mai mari salarii, potrivit Comisiei Nationale de Prognoza (CNP).
Astfel, CNP anticipeaza cresteri ale Produsului Intern Brut (PIB) din Bucuresti-Ilfov de 6,1% in acest an, cu 2,3% sub nivelul din 2007, pentru ca anul viitor avansul sa se accelereze la 6,7%. Pentru ultimii doi ani ai intervalului de prognoza cresterea economica din regiunea mentionata va fi de 6,2% si, respectiv, 6,1%, se arata in raportul "Proiectia principalilor indicatori economico-sociali in profil teritorial pana in 2011". Bucuresti-Ilfov va fi de altfel singura regiune care, in 2011, va consemna un avans superior mediei nationale, de 5,8%. La polul opus, cel mai lent ritm de crestere economica va fi inregistrat, in intervalul 2008-2011, de regiunea Vest, PIB-ul urmand sa avanseze cu 5,8% in acest an, cu 5,7% in 2009 si cu cate 5,5% in 2010 si 2011.
Pentru acest an, cel mai important avans, de 7,3%, urmeaza sa fie consemnat de regiunea Sud, iar cel mai lent, de 5,8%, de judetele din Vest.
Potrivit datelor CNP, decalajele intre regiuni vor continua sa se ingusteze, atat in ceea ce priveste cresterea economica, cat si salariile. Toate cele opt regiuni de dezvoltare vor avea, pana in 2011, un ritm accelerat de crestere a PIB/locuitor, de peste 54%, Bucuresti-Ilfov urmand sa aiba cea mai mare valoare, de 21.214 euro, la finele perioadei, in timp ce zona Nord-Est se va situa pe ultimul loc, cu 6.469 euro. In ceea ce priveste castigurile salariale medii nete, Bucuresti-Ilfov va continua, in urmatorii patru ani, sa ocupe primul loc al clasamentului de profil, pentru ca in 2011 salariul sa ajunga la 2.206 lei/salariat, cu 38,6% peste media nationala. Pe de alta parte, regiunea Nord-Est va ocupa, in intregul interval mentionat, ultima pozitie, astfel ca salariul mediu net se va situa la 1.318 lei/salariat in 2011, in conditiile in care media nationala va fi de 1.591 lei/salariat.
Primii si la deficit
Potrivit CNP, cele mai ridicate rate ale somajului vor fi consemnate in judetele din sud si sud-vest, cu 5,1% in acest an si, respectiv, 4,8% in 2011. Media nationala va cobori de la 4,1% in 2008, la 3,9% in 2011. In ceea ce priveste comertul international, deficitul comercial inregistrat de Bucuresti-Ilfov va reprezenta, la finele intervalului de prognoza, 76,12% din valoarea la nivel national, de 27,85 miliarde de euro. Pentru 2008, nivelul deficitului va fi de 77,29% din valoarea totala, de 24 miliarde de euro.
Studiul ia in calcul impartirea Romaniei in opt regiune de dezvoltare, cu patru pana la sapte judete fiecare.