In coada Europei
Copiii din Romania au cele mai mici sanse de supravietuire in primul an de la nastere dintre toti nou-nascutii din tarile europene, fiind urmati indeaproape de cei din Slovenia, Cehia si Marea Britanie, informeaza Daily Mail, citat de Mediafax. Potrivit unui studiu al Biroului National de Statistica din Marea Britanie, copiii din aceasta tara au sanse mai mici de supravietuire decat cei din tari mai sarace precum Portugalia, Spania, Grecia si Cipru. (C.S.)
Ferrosan in Romania
Compania farmaceutica daneza Ferrosan si-a anuntat ieri intrarea sa pe piata din Romania. Compania aduce in Romania trei categorii principale de produse (suplimente alimentare): vitamine si minerale pentru copii Multi-tabs, complexul de probiotice din gama Bifiform si produsele din gama Immuno, care sunt o combinatie unica de vitamine, minerale si probiotice cu rol in intarirea sistemului imunitar. Vitaminele pentru copii sunt masticabile si cu arome variate, unele dintre ele fiind imbogatite cu ulei de peste sau cu vitamina D3 (pentru bebelusi) sau sunt create pentru viitoarele mamici fiind adaptate pentru nevoile din perioada de sarcina. (C.S.)
Termen prelungit
Termenul de depunere a cererii pentru prima de exploatatie la bovine a fost prelungit cu o luna, pana la 15 iulie, iar in cazul platilor pentru ovine si caprine data limita a fost extinsa pana la 30 iunie. Totodata, data de referinta care va fi luata in considerare la acordarea primei de exploatatie la bovine a fost modificata, platile urmand sa fie acordate pentru animalele detinute la 31 ianuarie 2008 si nu la 31 ianuarie 2007, cum era stabilit initial, precizeaza Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA). (L.M.)
Lansare Danone
Danone Romania a intrat pe piata bauturilor racoritoare necarbonatate proaspete, prin lansarea unui nectar de fructe cu antioxidanti, produs dezvoltat in Romania, care ar putea fi destinat si pietelor externe. Nectarul lansat de Danone face parte din categoria "functional drinks" a produselor cu beneficii pentru sanatate si este produs la fabrica Danone din Bucuresti, a anuntat producatorul de lactate, ieri, intr-o conferinta de presa. Totodata, Danone a aratat ca nu tinteste o anumita cota de piata, pentru ca este primul produs de acest fel de pe piata romaneasca. (L.M.)