Galeria Nationala este o initiativa Dacia, in calitate de partener oficial al Nationalei. Galeria s-a format in urma unui concurs desfasurat in doua etape, in perioada 11 aprilie - 11 mai 2008. Prima etapa s-a desfasurat pe site-ul "Galerianationala.ro", unde cei inscrisi la concurs au postat materiale video si foto prin care atestau statutul lor de suporter. Dintre cei inscrisi au fost selectati apoi 22 de membri, prin votul publicului si al unui juriu. "Proiectul nu a avut nici o limitare de participare de tip promotional, legata de folosirea vreunui produs sau serviciu. A cerut un singur lucru: sa dovedesti ca esti un adevarat suporter al Romaniei. Suntem convinsi ca i-am ales pe cei mai buni 22", a declarat Eduard Croitoru, director publicitate Dacia. Cei 22 vor pleca pe 7 iunie in Elvetia si vor fi alaturi de echipa Romaniei inca de la antrenamente, unde ii vor incuraja personal pe jucatori si le vor transmite mesajele suporterilor aflati in tara. (MIG)