Ziua Logo
  Nr. 4250 de joi, 5 iunie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Basescu bagat in campanie pana-n gat
-- Presedintele i-a atacat pe Oprescu, Iliescu si Tariceanu si a incurajat PD-L
Traian Basescu a exclus orice fel de parteneriat cu premierul Tariceanu, dar i-a laudat pe liberali si a curtat electoratul PNL, intr-o emisiune la Realitatea tv, marti seara. Presedintele s-a declarat incantat de prestatia lui Ludovic Orban in cursa pentru Primaria Generala si a recunoscut ca este in razboi total cu Ion Iliescu.
Seful statului a aratat ca nu poate trece cu vederea intelegerea facuta de Tariceanu cu Geoana si Iliescu pentru suspendarea sa din functie. "Eu voi avea tot timpul respect pentru liberali. Au fost partenerii mei, m-au ajutat sa castig alegerile prezidentiale, i-am ajutat sa vina la guvernare. Din pacate insa pentru Tariceanu, care a facut intelegerea cu Geoana, cu Iliescu, pentru suspendarea presedintelui, in conditiile in care, imi aduc aminte perfect, pe 23 martie i-am dat un telefon, stiam ce urmeaza sa se intample, i-am dat un telefon: 'Crezi ca o sa-ti fie mai bine cu PSD?'. A fost o intrebare retorica pe care i-am pus-o", a spus Basescu, insistand ca stia toate aranjamentele facute care au dus la suspendarea sa. "De ce a intrat in acest joc nu o sa-l inteleg niciodata, si nu imi poate fi partener Tariceanu. Nu poate fi partener, eu nu mai cred in acest om", a spus Basescu. El a tinut sa afirme: "Remarcabila prestatia lui Orban in campania pentru Bucuresti", adaugand ca atacurile sale la adresa premierului facute de-a lungul timpului nu au vizat electoratul liberal, pe care il respecta.
Demonizarea lui Iliescu
Ion Iliescu "e bolnav de putere si o exercita oricum poate", fostul sef de stat neavand liniste "decat daca este la manetele puterii", a sustinut Traian Basescu. El a recunoscut ca are cu liderul pesedist un razboi total. In opinia sa, Iliescu ar fi vrut sa-l controleze si pe el, asa cum a facut si cu Emil Constantinescu. "Pe Emil Constantinescu l-a controlat, l-a facut sa se declare invins de sistem. Pe mine nu a reusit sa ma controleze cu structurile cu care era obisnuit sa controleze: servicii, Minister de Interne, influenta, (...) si nu a reusit pentru ca eu i-am trecut in rezerva generalii domnului Iliescu repede si am adus baieti tineri in fruntea serviciilor de informatii", a spus Basescu, subliniind ca "la momentul potrivit" a dat serviciile de informatii catre PNL si PSD. "A fost un mod de a gandi, de a-l izola pe Ion Iliescu de servicii si de a-i indeparta influenta aici" a accentuat seful statului. El a adaugat ca, in acea situatie, Ion Iliescu "a luat puterea politica in antrepriza" si a gasit "oameni slabi", aliati ai sefului statului. "Aliati de-ai mei, cu care a reusit sa realizeze o majoritate cu care sa suspende un presedinte legal ales", a spus Basescu.
Atac direct la Oprescu
Un independent nu poate guverna Bucurestii, pentru ca cel mai politizat Consiliu General din tara este cel din Capitala, a decretat Basescu.
El a mentionat ca a vazut in sintezele de presa pe care le primeste ca unii analisti vorbesc despre o posibila intelegere a sa cu Oprescu. "Dom'le, eu cum pot sa am o intelegere cu Oprescu? Ce intelegere sa fac eu cu Oprescu? Nu! Sunt excluse, si atunci de unde o scot analistii - eu, o intelegere cu Oprescu?", s-a revoltat seful statului. Referindu-se la anunturile PSD legate de sustinerea lui Sorin Oprescu in turul al doilea al alegerilor pentru Capitala, Basescu a afirmat: "Sa se asume atunci, sa spuna <<ma va sustine PSD>> si atunci electoratul poate intrezari...".
Sageti catre ministrii perdanti
Presedintele a sustinut, referindu-se la ministrii liberali care au obtinut rezultate modeste la locale, ca atunci cand esti intre primii 20 de oameni in stat si obtii opt procente, trebuie sa te intrebi ce mai cauti. "Cand esti in primii 20 din stat si te duci si iei 8 procente trebuie sa te intrebi ce mai cauti. E penibil", a aratat presedintele. "Una e sa pierzi ridicol, te duci de la centru, din Guvern, si iei 8 procente, 11 procente si alta e sa te bati cap la cap cu politicianul local cel mai puternic. E mare diferenta", a apreciat Basescu, tintind catre ministrii Ludovic Orban, Ovidiu Silaghi, Cristian Adomnitei si Laszlo Borbely. (A.H.)
PSD: Seful statului e disperat
Iliescu, Geoana, Nastase si Mitrea s-au aprins dupa afirmatiile lui Traian Basescu si au sarit grupati, intr-un atac virulent, contra sefului statului. "Animal ranit care musca", "banal agent electoral al PD-L", "disperat pentru ca pierde", "accident pentru tara" au fost doar cateva apelative adresate presedintelui de catre pesedisti.
Liderii PSD au facut front comun ieri si l-au luat la rand la tinta pe Traian Basescu. Mai mult, de la biroul de presa al partidului, dar si de la cel de campanie prin diferite comunicate, social-democratii au lovit puternic in seful statului. Mobilizarea impotriva acestuia a fost extrema, niciunul dintre liderii PSD nedorind sa ramana dator "adversarului public al partidului". Turul al doilea al alegerilor locale a pornit ca din tun pentru pesedisti, care au aratat ca sunt mai uniti si mai concentrati decat in prima mansa si nu sunt dispusi sa rateze nici o posibilitate de atac. Vizat de sagetile prezidentiale, Ion Iliescu a replicat dur: "presedintele tarii s-a prezentat in fata telespectatorilor ca un banal agent electoral al PD-L".
Nastase: "Un accident istoric"
Reuniti la sediul din Kiseleff, si ceilalti membri ai conducerii pesediste au reactionat. "Basescu incearca disperat sa ascunda ce s-a intamplat la Primaria Generala de opt ani. Nu stiam ca e seful de campanie al lui Blaga. Mai are putin si pune afise cu Blaga prin Bucuresti", a comentat acid Mircea Geoana. Fostul premier, Adrian Nastase, l-a comparat pe seful statului cu un "animal ranit care musca pe toata lumea". El l-a definit pe Basescu drept "un accident istoric pentru Romania, de care trebuie sa uitam". Sosit ultimul la sediul central, seful de campanie al pesedistilor, Miron Mitrea, a spus ca presedintele "este disperat, deoarece simte ca favoritul sau nu mai are sanse de a castiga Primaria". Intr-un comunicat semnat in numele Biroului Permanent al PSD intitulat "Basescu, numele tau e disperare", pesedistii sustin ca pentru presedinte "Constitutia a ajuns doar un pres cu care se sterge zilnic pe picioare".
Modelul Iliescu
Atunci cand il acuza pe Traian Basescu ca face campanie electorala din pozitia de sef al statului, liderii PSD se fac ca uita ca Ion Iliescu a participat activ ca si candidat pentru un post de senator la campania partidului lor din 2004. Drept dovada stau banerele electorale care impanzisera toata tara. Mircea Geoana, e adevarat, pe atunci nu era seful partidului...
Anca HRIBAN, Cristian ANDREI 
 Afisari: 1362  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 14 Afiseaza toate comentariile  
Fac un ultim efort pentru tine,Catani   de Adrian v.D.
Cine ghiceste pe ce se vor baza urmatoarele alegeri?   de Shadow
Ca raspuns la titlu   de Shadow
Pauza s-a terminat. La fund, baieti.   de Socrate
Canalia perfecta se scufunda in...pana peste cap. "Tine-o tot asa base.... "   de catani
GHID ELECTORAL   de ug
Tariceanu a calcat legea   de FB
mi se pare normal   de cosor ion
Va rog, o celula pentru Iliescu si Basescu!   de Parsivu
Basescu bagat in campanie pana-n gat...   de cotrofelnitza
SRS are dreptate. Acesta e planul lui Basescu. Atentie PNL.!!!   de Socrate
trist   de . .
Si bine face, Capitala este in pericol acut de a cadea prada bandelor bolsevice ale partidului    de costy
Tovarase Basescu v-am pus la posta pachetele cu materialele de propaganda cu DHL   de ionion
A r h i v a
  A cazut Ilfovul    3 comentarii
  Mafia imobiliara se infrunta iarasi la Stefanesti    
  Doctorii mineriadei denuntati la Parchet    32 comentarii
  Furt electoral pentru Vanghelie    6 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Tariceanu, gratiat si inaltat (2467 afisari)
 Doctorii mineriadei denuntati la Parchet (2345 afisari)
 Cutremur diplomatic Moscova-Kiev (2176 afisari)
 A cazut Ilfovul (1422 afisari)
 Basescu bagat in campanie pana-n gat (1362 afisari)
 Virgin Media isi prezinta scuze ca ne-a facut tara de tigani (4219 afisari)
 O consiliera de la PD-L si-a postat fotografii sexy pe Internet (2660 afisari)
 Caricatura jignitoare la adresa romanilor intr-un ziar elvetian (2339 afisari)
 Basescu vrea sa se renunte la impartirea Romaniei pe judete (2055 afisari)
 Becali anunta ca vinde Steaua (1969 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01541 sec.