Astazi, la 40 de zile de la Invierea Mantuitorului Iisus Hristos, crestinii ortodocsi si greco-catolici praznuiesc Inaltarea Domnului la ceruri. "Apoi i-a scos afara din cetate, pana la Betania, si ridicandu-si mainile i-a binecuvantat si cand ii binecuvanta a inceput a se indeparta de ei si a se inalta la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors la Ierusalim cu bucurie mare", scriu Evangheliile despre Inaltarea lui Hristos. In aceste 40 de zile de la Inviere si pana la Inaltare, Iisus s-a aratat in repetate randuri apostolilor, femeilor mironosite, cat si unor ucenici si tot acum a trecut apostolilor puterea de a invata cuvantul lui Dumnezeu prin instituirea Tainei Preotiei, de a savarsi celelalte Sfinte Taine si de a conduce obstea credinciosilor. El a dorit ca ucenicii sa fie martori la Inaltarea Sa, petrecuta pe Muntele Maslinilor, pentru ca intreaga lume sa cunoasca prin ei ca S-a inaltat la cer cu trupul Sau transfigurat prin Inviere. Cartea Faptele Apostolilor adauga faptul ca, pe cand Iisus se inalta la cer, doi barbati imbracati in haine stralucitoare au stat langa apostoli si le-au zis: "Barbati galileeni, de ce stati si priviti la cer? Acest Iisus care s-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum l-ati vazut mergand la cer" (F. A. 1, 11). Domnul s-a inaltat la ceruri, tinand mainile intinse peste ei, ca o ultima binecuvantare, iar un nor venind l-a ascuns de ochii lor. Desi prin Inaltarea Domnului, activitatea sa pamanteasca lua sfarsit, Iisus a spus Apostolilor chiar in momentul Inaltarii: "Iata, Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor" (Mt. 28, 20), adica cu noi, toti cei botezati in numele Lui. El S-a inaltat pentru a trimite in lume pe Sfantul Duh, asa cum promisese: "Voi ruga pe Tatal sa va trimita un alt Mangaitor ca sa fie cu voi in veac" (In. 14, 16) care "va va aduce aminte de toate cate v-a spus" (v. 26). Acest lucru se va intampla zece zile mai tarziu, de Rusalii sau Cincizecime, cand, prin pogorarea Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, acestia s-au transformat din oameni timizi si simpli in misionari indrazneti si priceputi care au raspandit cuvantul Evangheliei in toata lumea. Inaltarea Domnului ne intareste credinta ca Iisus va reveni iarasi, in glorie, asa cum au spus cei doi ingeri, asa cum L-au vazut Sfintii Apostoli inaltandu-se si apoi acoperit de nor; este norul din care a vorbit Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, este norul care a invaluit pe Iisus si pe cei trei ucenici pe Muntele Toborului; este norul pe care va veni Dumnezeu pentru marirea Sa sa judece viii si mortii la sfarsitul veacurilor. Obiceiuri la romani In satele romanesti, Inaltarea Domnului se mai numeste si Ispasul, sarbatoare dedicata personajului mitic care poarta acest nume. Conform traditiei, Ispasul a asistat la Inaltarea Domnului si la ridicarea sufletelor la cer. Astazi, romanii fac Mosii de Ispas, cu azima calda, ceapa verde si rachiu. Casele si mormintele sunt impodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean. In unele locuri, de Ispas se taie mieii si se inseamna vitele cu vopsea pe blana si cu crestaturi pe urechi. Este ziua in care oamenii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!" si "Adevarat S-a inaltat!". Sarbatoarea populara este dedicata obiceiurilor legate de cultul mortilor. Se crede ca sufletele unor morti se pot rataci in drumul lor spre cer devenind strigoi pe pamant, care provoaca rele oamenilor si animalelor. De aceea, in noaptea de Ispas se savarsesc numeroase obiceiuri si practici magice de aparare: se culeg frunze si ramuri de alun, nuc, paltin si se duc la sfintit, se lovesc vitele si oamenii cu leustean, se suna din buciume pentru a nu se prinde farmecele si a nu se apropia relele, se duc ofrande bogate pentru imbunarea spiritelor mortilor. Sarbatoarea Inaltarii Domnului este si ziua de pomenire a eroilor neamului. In toate bisericile si manastirile de pe cuprinsul Patriarhiei Romane sunt oficiate slujbe de pomenire, iar dupa Sfanta Liturghie sunt organizate procesiuni la cimitirele, monumentele si troitele inchinate cinstirii eroilor. (D.M.)