Ziua Logo
  Nr. 4244 de joi, 29 mai 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Cat ne-au facut alesii locali factura
-- Un raport realizat de Institutul pentru Politici Publice dezvaluie tarifele practicate pentru servicii publice in capitalele de judet, acolo unde majoritatea edililor cere electoratului un nou mandat
Bacauanii platesc cel mai mult pentru apa de la robinet, buzoienii au cel mai scump gunoi din tara, la Zalau pretul gigacaloriei arde la buzunar. In Buftea, jumatate din populatie nu are acces la reteaua de apa si canal. Primarii municipiilor mentionate - Romeo Stavarache (PNL), Constantin Boscodeala (PSD), Radu Capilnasiu (PNL), Constantin Balalau (PD-L) - si majoritatea consilierilor locali cer votantilor un nou mandat la alegerile de duminica.
Recordurile neperformantei in administratia publica a municipiilor resedinta de judet au fost evidentiate de Institutul pentru Politici Publice (IPP), intr-un raport dat publicitatii ieri. In analiza intitulata "Ce (NU) au facut edilii Romaniei in ultimii 4 ani", IPP a sintetizat informatii despre cateva dintre cele mai importante servicii publice de care ar trebui sa beneficieze cetatenii chemati la vot pe 1 iunie: alimentare cu apa si canalizare, salubrizare, termoficare, politie comunitara. Raportul integral este disponibil la adresa www.ipp.ro. Datele despre serviciile publice in cele 41 de municipii resedinta de judet, plus Bucuresti, reflecta situatia din 2007, informatiile pentru anul in curs nefiind inca disponibile.
In ceea ce priveste asigurarea utilitatilor primare - apa, canalizare, termoficare - analizele arata ca, la inceputul acestui an, inca mai existau capitale de judet in care aproape jumatate din populatie nu avea acces la reteaua de apa curenta. In Vaslui, spre exemplu, 37% din populatie se afla in aceasta situatie, iar in Buftea - 39%. Legat de accesul la reteaua de canalizare, aceleasi doua localitati, Vaslui si Buftea reusesc sa asigure acest serviciu doar pentru jumatate din locuitori (fig. 1). La polul opus, o acoperire maxima cu retele de utilitati se gaseste in Cluj Napoca sau Timisoara. In ce priveste costurile pentru apa de la robinet, studiul IPP evidentiaza ca locuitorii din Bacau si Oradea platesc cu doi lei mai mult pe metru cub fata de cei din Targu Jiu (fig. 2).
Gigacaloria, o scumpa
Una dintre problemele acute cu care s-a confruntat o mare parte a populatiei din majoritatea municipiilor din tara in ultimii ani a fost aceea a facturilor prea mari la caldura pe timp de iarna, fapt care a generat un fenomen masiv de debransare de la retelele centralizate de termoficare. IPP a alcatuit un clasament al celor mai mari preturi practicate de operatorii de termoficare din Romania, in care pe primul loc se situeaza, in 2007, Zalaul, cu un tarif de 270 lei/gcal, urmat indeaproape de Sfantu Gheorghe, cu 250 lei/gcal. Municipiile in care pretul gigacaloriei a fost mentinut sub media nationala sunt Piatra Neamt (109,6 lei/gcal) si Deva (107,5 lei/gcal). (fig. 3)
Top mop
In zona serviciilor de salubrizare, studiul IPP arata ca in topul municipiile care au practicat cele mai mari tarife in 2007 se afla Buzau, Tulcea si Brasov (fig. 4). "Ramane la latitudinea cetatenilor sa analizeze daca si curatenia localitatilor se ridica la aceleasi standarde", noteaza autorii raportului. Ei mentioneaza ca, desi legea serviciilor publice adoptata acum doi ani prevede obligativitatea elaborarii de catre primarii a unor strategii pentru serviciile locale de salubrizare, la sfarsitul anului 2007 cel putin sapte primarii din Romania ignorau aceasta prevedere: Botosani, Brasov, Deva, Focsani, Ramnicu Valcea, Slobozia si Targoviste.
Eficienta politistilor
La capitolul "Politia comunitara", studiul subliniaza ca, la sfarsitul anului 2007, Oradea inca nu avea infiintat acest serviciu, desi consiliul local adoptase o hotarare in acest sens cu doi ani in urma. In aceeasi situatie se afla Baia Mare. In ce priveste eficienta, IPP a constatat diferente semnificative intre volumul anual de activitate al politistilor comunitari din diferite municipii. Astfel, daca un agent comunitar din Bistrita a aplicat in 2007 un numar mediu de 36 de sanctiuni/an, in Targu Jiu volumul de activitate se cifreaza la aproximativ trei sanctiuni/amenzi aplicate de un politist comunitar in decurs de un an (fig. 5).
Pagina realizata de Ovidiu BANCHES 
 Afisari: 763  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
doar pentru informare   de spaiu'
A r h i v a
  Fascismul pentru copii    17 comentarii
  Inflatie de case    10 comentarii
  Parintele Arsenie: Sindicatele, straine de duhul Bisericii    8 comentarii
  Medvedev: Urca-te linistit la volan, ai baut cu mine!    3 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Enigma de duminica (1984 afisari)
 Sharon Stone in razboi cu chinezii (1972 afisari)
 Inflatie de case (1888 afisari)
 Medvedev: Urca-te linistit la volan, ai baut cu mine! (1649 afisari)
 Parintele Arsenie: Sindicatele, straine de duhul Bisericii (1524 afisari)
 Autoritatile romane se pregatesc pentru cutremur (2977 afisari)
 Un american sustine ca are imagini cu extraterestri de 1,2 m pe care le va da publicitatii vineri (2899 afisari)
 Dior si-a retras reclamele din China in urma scandalului provocat de Sharon Stone (2629 afisari)
 Sotia unui politist a provocat un accident mortal si a fugit de la locul faptei (2235 afisari)
 Gorbaciov: "Este posibil sa asistam la inceputul unui nou razboi rece" (2219 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01061 sec.