Tribunalul Prahova a admis, printr-o decizie din 21 aprilie, actiunea deschisa de Viorica Visan, in varsta de 56 de ani, care a dat in judecata statul in urma cu doi ani. In anul 1994, Viorica Visan a fost acuzata de omor. Conform anchetatorilor care au instrumentat cazul, soacra acesteia, Aurelia Visan, a fost gasita moarta, in noaptea de 7 spre 8 octombrie a aceluiasi an, ingropata in gradina casei unde locuia. S-a stabilit ca este vorba de crima, iar primul suspect a fost nora acesteia, Viorica Visan, pentru ca cele doua femei nu se intelegeau deloc. Pe 21 octombrie, Viorica este arestata. Ea si-a sustinut cu insistenta nevinovatia in fata procurorilor, pana intr-o zi, cand a cedat psihic anchetelor si audierilor la care a fost supusa si, obligata de anchetatori, a recunoscut omorul, dand o declaratie scrisa in acest sens. Fara sa se gaseasca arma crimei si fara sa se faca reconstituirea omorului, la aproape doi ani de la arestare, Viorica Visan este condamnata la 16 ani de inchisoare. Nici un judecator dintre cei opt care au dat sentinte in acest caz - de la Tribunalul Ploiesti si pana la Inalta Curte de Casatie si Justitie - nu a aprofundat cazul, bazandu-se doar pe rechizitoriul intocmit de procurori. La 10 ani de la crima, Viorica Visan este condusa din nou la Parchet. Aici afla, potrivit NewsIn, ca, unul dintre baietii ei, Cristian, plin de remuscari si inchis intre timp pentru talharie, a recunoscut ca el este, de fapt, autorul crimei pentru care a fost condamnata mama lui. Supusi testului cu detectorul de minciuni, se constata ca ambii spun adevarul. Femeia nu-si omorase soacra, in schimb o facuse baiatul, la betie si nervi. El le-a povestit procurorilor cum si-a injunghiat bunica, din cauza ca nu a mai putut sa suporte certurile dintre aceasta si mama sa, cele doua familii locuind in aceeasi curte, dar in case separate. Cristian mai facuse un autodenunt, la cateva luni de la omor, insa anchetatorii nu l-au luat in seama si au preferat sa inchida ochii. A fost nevoie de zece ani pentru a se face lumina in acest caz. In cele din urma, s-a facut si reconstituirea si au fost gasite si armele crimei, un cutit si o masina de tocat, aruncate intr-un wc. Femeia a fost si ea eliberata, in septembrie 2005, de Tribunalul Alba, instanta incercand sa mai repare ceva din viata acesteia, dupa ce a fost inchisa zece ani pe nedrept.
Precedentul Tundrea
Un caz celebru de acest gen si chiar mai cutremurator a fost cel al gorjeanului Marcel Tundrea, condamnat la 25 de ani de inchisoare - din care a executat 12 - tot pentru o crima pe care nu a comis-o. Barbatul a fost condamnat in anul 1992, dupa ce a fost gasit vinovat pentru violarea si uciderea unei fetite de 13 ani. El a negat in permanenta ca ar fi comis faptele, iar dupa 12 ani petrecuti in detentie, in mai 2004, a fost eliberat, un test ADN demonstrand atunci ca acesta nu avea nici o legatura cu faptele de viol. Tundrea a fost astfel achitat pentru acuzatia de viol, iar magistratii au decis sa redeschida dosarul in care acesta a fost acuzat de crima. Barbatul nu a mai apucat insa o decizie a instantelor in cazul sau, decedand la inceputul anului trecut, din cauza bolilor capatate in sistemul penitenciar romanesc.