CAnd Traian BAsescu a castigat alegerile pe Bucuresti, sprijinit fiind de partidele non-PSD si apoi, in aceleasi conditii, campania prezidentiala, el a facut-o construindu-si imaginea unui lider dinamic, zgomotos, polemic, extrem de hotarat sa ia de coarne orice taur ii statea in drum. In continuare, supravietuirea sa politica si chiar formarea si cresterea PD-L s-au datorat acestui gen agresiv de interventie in viata politica. Pana cand a intervenit criza de crestere. Si apoi dezumflarea accelerata a ceea ce poate fi numit "modelul Basescu". Oficial, el a pierdut sapte puncte, PD-L se afla si el in descrestere, urmand trendul prezidential, in timp ce PSD urca, iar liberalii raman relativ constanti. Un partid la fel de zgmotos ca si Basescu, cu un lider asemanator in datele lui esentiale, PNG, a fost umflat cu pompa si apoi s-a dezumflat brusc. Circa o treime din electoratul Romaniei, acea Romanie pe care o denumim "tacuta", este pe cale de a se deplasa, cu arme si bagaje, in tabara anti-Basescu si non-PD-L. Pur si simplu, "modelul Basescu" si-a epuizat combustibilul. Iar ceea ce vedem acum in localele pe Bucuresti este, din perspectiva simplului spectator, o lupta banala mai apropiata de baletul politic decat de un razboi electoral, iar din perspectiva unui observator avizat, o inclestare senzationala a fortelor politice.
Avem semnale ca Traian Basescu va fi parasit nu numai de o parte semnificativa a electoratului sau din 2004, ci si sau mai ales de liderii partidului prezidential. Eu nu pot sa confer o alta semnificatie faptului ca, in ciuda avertismentelor pe care Basescu le-a transmis public, legate de desfasurarea campaniei pentru localele din Bucuresti, a somatiilor sale adresate PSD de a porni la razboi dupa modelul sau si a atacurilor contrare Constitutiei lansate impotriva opozantilor PD-L, seful statului nu este ascultat. Pretioasele sale indicatii sunt ignorate in mod vizibil. Nici Vasile Blaga, nici ceilalti candidati PD-L nu se conformeaza. Pana una alta, in loc sa asistam la un scandal violent, stil Basescu, avem de-a face cu cea mai civilizata campanie electorala - ma refer in primul rand la Bucuresti - din intreaga istorie a Romaniei. Candidatii, in frunte chiar cu Vasile Blaga, au adoptat un model de comportament non-Basescu. Mingea ridicata la fileu de acesta, in mai multe randuri, prin atacarea contracandidatilor si partidelor care ii sustin, este lasata pur si simplu suspendata in aer de catre stafful partidului prezidential. Basescu alearga singur intr-o directie aparent necunoscuta.
De fapt, el a intrat in panica. Declinul sau politic este evident. Sansele sale de a supravietui politic sunt minime. In PD-L incepe sa-si spuna cuvantul instinctul de autoconservare. Liderii acestui partid stau cu capul plecat, nu misca in front, dar, pe tacute, si-au ales o conduita si un drum propriu. In aceste conditii, lui Basescu nu-i mai ramane altceva de facut decat sa alerge singur in propria sa campanie. Declansata inca de pe acum.
DacA PD-L pierde alegerile pe Bucuresti, pentru Basescu e un dezastru. Mai putin pentru partid. Care-si poate recupera, in schimbul unui rezultat mai slab, capacitatea de a incheia aliante politice. Daca Blaga castiga, Basescu pierde de tot partidul. Este un ciudat al doilea front anti-Basescu.