Ziua Logo
  Nr. 4238 de joi, 22 mai 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Istorii
Ce nu stiati despre mai '68
-- Pe Sarkozy, mama l-a inchis in casa
"Nu vor profesori, vor amante", va fi spus generalul Charles de Gaulle, presedintele Frantei in 1968, auzind despre cererile de reforma ale studentilor. Pe vremea aceea, nu doar baietii, dar nici rudele masculine n-aveau voie sa intre in camerele de camin ale fetelor (care, ele, aveau insa voie la baieti). Abia cu trei ani inainte, in 1965, femeile incetasera a mai fi considerate minore toata viata si puteau sa se angajeze fara acordul scris al sotului, iar abia in '67 a fost legalizata pilula contraceptiva (nu si avortul).
Dar nu (numai) despre asta era vorba: daca economia franceza luase avant, nu la fel se intamplase cu moravurile, relatiile dintre cetatean si stat, angajat si angajator, student si profesor. Reformele studentesti se miscau cu incetinitorul si trecusera deja printr-un stadiu foarte contestat, al "selectiei" specializarilor inca de la intrarea in universitate, care, pe scurt, pe de o parte ar fi ingradit libertatea de alegere a tinerilor, iar pe de alta, ar fi blocat accesul celor din mediul muncitoresc.
Revoltele studentesti au inceput in Franta la Universitatea din Nanterre, o suburbie a Parisului, pe 22 martie, cand un student a fost arestat pentru ca, impreuna cu alti membri ai "Comitetului Vietnam", incercase sa vandalizeze o reprezentanta a American Express. Studentul era membru al serviciului de ordine al Tineretului Comunist Revolutionar (JCR), una dintre numeroasele "grupuscule" de orientare stangista care aveau, de-a lungul lunii mai, cand sa se alieze, cand sa se saboteze reciproc. In sprijinul lui, o mana de studenti s-au strans intr-un comitet de sustinere si, pentru ca altfel nu li s-a dat voie, au ocupat un spatiu al universitatii. Opt dintre ei au fost, ca urmare, chemati in fata comitetului disciplinar, pascandu-i, deci, exmatricularea. Liderul tuturor era un evreu german pe nume Daniel Cohn-Bendit, Danny "cel rosu" (dupa inclinarea politica si culoarea parului); mai tarziu, pe strazile Parisului multimea avea sa strige: "Cu totii suntem evrei germani!".
Pe 3 mai, in curtea interioara de la Sorbona, studentii se adunasera, fara mare entuziasm, sa manifesteze contra masurilor disciplinare luate la Nanterre. Iar daca rectorul Roche n-ar fi cerut politiei, cu totul neinspirat, evacuarea universitatii (in urma unui incident), revolta nu s-ar fi pornit - sau nu atunci. Asa a inceput totul, ca o manifestatie spontana. Sorbona s-a inchis, iar cererile revoltatilor s-au extins la trei: eliberarea celor arestati cand cu American Express, redeschiderea Sorbonei, retragerea fortelor de ordine din Cartierul Latin. Prim-ministrul Georges Pompidou era in Afganistan si puterea nu voia, in general, sa cedeze la presiuni; sau, cum spunea de Gaulle, "Reforma, da, debandada, niciodata" ("La reforme, oui, la chienlit, jamais"). Prin oras se canta "Internationala", dar numai prima strofa, fiindca nimeni nu stia, de fapt, tot cantecul. Zidurile au inceput sa se umple de sloganuri: "E interzis sa interzici", "Sub caldaram, plaja".
Cand, pe 6 mai, a inceput in jurul strazii Gay-Lussac epoca baricadelor, politia a descoperit brusc ca manifestantii aveau un avantaj in fata tentativelor de imprastiere: multimea gemea de ziaristi de la radio, care transmiteau in direct ce se intampla, prin care studentii comunicau, si datorita carora restul populatiei era conectata in direct la propria lor versiune a faptelor.
La mitingurile de la sfarsitul lui mai, autoritatile au avut grija sa inchida frecventele radio.
In timp ce in Cartierul Latin pietrele din caldaram zburau prin aer, intr-o zona mult mai linistita a capitalei franceze avea loc o conferinta internationala pe tema situatiei din Vietnam. Orasul mustea de ziaristi straini. Si totusi, mai nici unul n-a vazut ce se intampla...
Muncitorilor le-a luat 10 zile (timp in care a fost randul lui de Gaulle sa plece in vizite externe, si anume in Romania, unde mitingurile omagiale ale populatiei disciplinate l-au uns la inima) pana sa se alature studentilor: cel mai mare sindicat francez, Confederatia Generala a Muncii (CGT), era condus din umbra de Partidul Comunist, care orice si-ar fi dorit, numai ca muncitorii sa nu se alieze cu studentii, iar lucrurile sa scape de sub atentul control partinic. Georges Marchais, lider comunist si director al ziarului "L'Humanite", scrisese randuri incendiare despre miscarea studenteasca: niste mici-burghezi care-or sa puna revolutia-n cui ca sa conduca apoi firma lu' tata. Cel de-al doilea sindicat ca marime, Confederatia Franceza Democratica a Muncii (CFDT), a reusit insa mobilizarea, iar CGT s-a vazut, oricum, fata-n fata cu inevitabilitatea grevei. Asa a inceput, luni, 13 mai, cea mai mare greva din istoria Frantei, la care au participat noua milioane de oameni, dintre care doar o treime erau sindicalisti. Stindardul grevist a fost uzina Renault de la Boulogne-Billancourt, o suburbie pariziana, uzina care acum nu mai exista: a fost "delocalizata". In doua saptamani de greva, tara a ramas fara benzina, fara mancare, fara emisiuni la televizor si periodic fara electricitate. Negocierile dintre sindicate, patronat si guvern au dus la acum celebrul "Acord de la Grenelle": asa s-au "inventat" salariul minim garantat, saptamana de lucru cu numar de ore fixe, concediul platit, ajutorul social, varsta limita si pensiile garantate...
Pe 29 mai, presedintele De Gaulle disparea. Se spune ca se gandea sa se retraga; cert e ca a zburat cu elicopterul, pe ascuns, la generalul Massu, seful armatei franceze din Germania. A avut loc o discutie privata intre ei doi, iar Massu povesteste ca el l-a convins pe de Gaulle sa revina la Paris si sa convoace ceea ce toata lumea astepta: alegeri generale anticipate. Stiind sau nestiind, eliberatorul Parisului semanase insa panica in Franta; obositi de lipsurile provocate de greve, speriati de baricadele studentilor, ingroziti ca au ramas fara presedinte, cetatenii ar fi dat orice sa fie liniste. La mitingul de sustinere a lui De Gaulle (care se intorsese pe 30 mai) au participat doua milioane de oameni, iar la alegerile anticipate gaullistii au maturat din Parlament un procent semnificativ dintre socialisti si comunisti.
Asa s-a incheiat, oficial, mai '68 in Franta. Paradoxal, Charles de Gaulle avea sa-si dea demisia un an mai tarziu, cand referendumul lui de reforma profunda a societatii a primit un "nu" pe linie.
Cine ce facea in mai '68
PreSedintele. Actualul sef al statului francez, Nicolas Sarkozy, avea 13 ani in 1968 si era elev la colegiu. Sustinator convins, inca de pe atunci, al politicii gaulliste, pe urmele bunicului sau, adolescentul Sarkozy isi propusese sa participe la mitingul de sustinere a generalului, programat in centrul Parisului pe 30 mai. Insa mama sa l-a sunat pe responsabilul de la internatul unde locuia viitorul presedinte, iar lui Nicolas i s-a interzis sa iasa din casa.
Filozoful. Andre Glucksmann povesteste intr-o carte scrisa impreuna cu fiul sau, Raphael, si aparuta anul acesta ("Mai '68 explicat lui Nicolas Sarkozy") ca la izbucnirea revoltelor din Paris cariera lui tocmai luase un avant academic, era invitat sa tina conferinte la cursurile maestrilor si nici un chef nu avea de manifestatii. Numai ca fata pe care o iubea l-a luat de mana intr-o zi de mai, s-a uitat in ochii lui si i-a zis: "Vii cu mine sau intre noi s-a terminat". S-a dus.
Cineastul. Francois Truffaut si Jean-Luc Godard au reusit sa opreasca Festivalul de la Cannes pe 19 mai, dupa numai o zi, convingandu-i pe Louis Malle, Monica Vitti si Roman Polanski, membri ai juriului, sa se retraga si ocupand salile cu dezbateri politice. Truffaut si Geraldine Chaplin (care juca in film) s-au agatat de cortina pentru ca "Peppermint Frapee" al lui Carlos Saura sa nu se proiecteze. Godard si-a iesit de mai multe ori din fire, iar extremismul lui ideologic avea sa-l indeparteze din ce in ce mai mult de Truffaut, care-l numea cativa ani mai tarziu "Ursula Andress a militantismului".
Pagina realizata de Iulia POPOVICI 
 Afisari: 878  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 9 Afiseaza toate comentariile  
s-au scris multe volume   de calator
Intrebare   de Tudor190
J'ai vecu j'y suis temoigne    de Ghita Bizonu'
Iata o disputa civilizata   de Ion Ionescu de la Brad
O fraza scurta, spune multe:   de Uliu_Roman
In text:   de iulia_popovici
Vivent les CRS Ceux qui la Republique ont Sauvee !!!   de Ghita Bizonu'
Stimate domn,   de iulia_popovici
mai '68   de MirceaS
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Al doilea front (2480 afisari)
 Feriti-va de phishing! (2458 afisari)
 Coalitia anti-romi Berlusconi - Camorra (1800 afisari)
 Homosexualii, dreptul si dreapta romaneasca (1753 afisari)
 Victoria de la Bastroe (1523 afisari)
 Divortul-fantoma al Anei Birchall, confirmat de judecatori (3116 afisari)
 Incalzirea globala opreste centrala de la Cernavoda (2244 afisari)
 Adolescenta violata in repetate randuri de propriul tata (2123 afisari)
 Bombardiere rusesti, escortate de avioane NATO deasupra Atlanticului (2012 afisari)
 Jodie Foster si-a parasit iubita pentru o scriitoare (1797 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01274 sec.