Ziua Logo
  Nr. 4204 de marti, 8 aprilie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Dialoguri
serban FOARTA
Credinta se confunda de-atatea ori cu superstitia...
-- Cu crancena habotnicie, cu ipocritul bigotism, cu formalismul religios...
Ma simt nevrednic, fara indoiala, de-o "imitatio Christi" de aievea; dar iubirea-mi, cata e, de El ma face, dincolo de orice forma de fundamentalism obtuz, sa consider bancurile proaste si tampe la adresa Lui, drept maxima badaranie.
Sa-l porti in piept pe Che Guevara si sa scoti limba la Iisus!
Sa fii gelos pe El, ca Nietzsche (caci despre, pare-se, o gelozie era vorba!), de unde si morbida impostura de a te iscali "Crucificatul", facand o contra-imitatio Christi, opunandu-I-l pe Dionysos si dandu-te drept... "Antihartul" insusi, e, inainte de a fi un sacrilegiu sau un afront grotesc, o proba de prost gust.
(De un prost gust de-a dreptul incredibil - si, din nefericire, panseul lui Cioran, asupra mortii lui Iisus pe-o canapea, mult preferabila aceleia pe cruce!)
Serban Foarta, in ce relatie esti cu Dumnezeu?
Cu Dumnezeu, poti fi in varii si/sau variabile relatii, - de la a-I intoarce spatele, cu obstinatie, sau "a-ti" da, cu El, "binete", ca Voltaire, "dar a nu sta de vorba" (!), pana la "trantele" vetero-testamentare, ca a lui Iacov cu ingerul sau ca a lui Iov cu Domnul...
Cat despre mine, cred ca in aceea presupusa de o invocatie (preluata de Eugen Ionescu de la Jung): "Mon Dieu, faites que je croie en vous!"
Nu stiu daca ea este expresia unui "angoisse athee", cum crede Eugen Ionescu, - "ateu" fiind, in cazul asta si Pascal; stiu insa ca nu-i foarte osebita de paradoxala profesie de credinta din Evanghelia dupa Marcu (9, 24): "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!"
Este situatia, intre altii, multi, a lui Arghezi, cel din Psalmii sai "heterodocsi", - care numai "poet nereligios", vorba cutarui critic faimos, nu va fi fost.
O mostra doar, din cele mai umile:
schiopatand la usa mare
Cu-o metanie si-o cruce,
Greierele iti aduce,
Doamne, binecuvantare.
Sau:
Atata cer pentru atata sat!
Atata Dumnezeu la un crampei!
Un greiere de om sta-ngenunchiat
Cu cobza-n rugaciunea ei.
E ceea ce, pesemne, simte psaltul (carele este, pe langa psalmist, cam ceea ce, pe langa trubadur, ar fi jongleurul), cand, greiereste, psalmodiaza.
Esti un om religios?
Draga mea Iolanda, iata una dintre cele mai anevoioase intrebari ce-i pot fi puse unui muritor de buna-credinta, -credincios au ba. Caci oameni de buna-credinta pot sa fie si necredinciosii, pe cat cred; in timp ce credinciosii, uneori, sunt de o rea-credinta evidenta.
Greul raspunsului la o asemenea chestiune (voioasa, nu "anevoioasa", cand esti un credincios fara fisura!) consta-n acceptia dubla a verbului a crede. - Dubla, adica echivoca, amfibologica, dubioasa: doppio-dubbio.
Ceea ce-l face pe Camus sa ticluiasca un fel de alt "paradox al mincinosului": "Daca Stavroghin crede, el nu crede ca crede. Daca nu crede, nu crede ca nu crede."
Or, intre statutul tranzitiv (si "slab") al verbului a crede si acela "tare", intranzitiv, al sau, se poate adanci, oricand, fisura prin care se strecoara (caci, ca eroarea de tipar, el se strecoara: se prelinge, se fofileaza, se prefira!) "un certain", vorba lui Descartes, "mauvais genie", prin mijlocirea caruia credinta devine doar iluzia ei...
Daca, in plus, mergi la biserica, tii post, impodobesti bradul, la Craciun, si te nutresti, pios, cu numai bucate (sarmalute, caltabosi, piftii, sangerete, cozonac) traditionale, vopsesti, de Pasti, un cos cu oua si te nutresti, pios, cu miel, dupa ce "Epurasul usa rupe", ba chiar lasi o bancnota, doua, in caldarusa de arama, cand vine popa cu Botezul, - se cheama ca esti credincios 100%.
Esti dincolo (sau dincoace), oricum, de cvasi-indoiala (ce denota smerenie, totusi, - pe cat cred) din "cred ca cred" si/sau de insidioasa si nu prea lesne suportabila fisura dintre sensurile verbului a crede.
Confesional vorbind, in cazul meu, fisura asta e si una ce deriva din faptul ca, botezat greco-ortodox, sunt - daca se poate spune astfel -, romano-catolic dupa mama (tatal careia, bunicul meu adica, era, cum am mai spus-o, renano-alsacian). Pastile familiei noastre ortodoxe, fara ca ea sa fie una de bigoti, faceau din mama, nolens-volens, o, oarecum, minoritara. In anii, bineinteles, cand... Invierile (pluralul asta a fost si este un scandal impardonabil!) nu coincideau. Astfel incat, de dragul ei, aveam... doua biserici. Eram, avant la lettre, ecumenic. Craciunul (ce se serbeaza, de regula, in familie, in jurul bradului feeric) nu-mi dadea acelasi fior inexplicabil ca evenimentele pascale: trecerea pe sub masa, inconjurarea bisericii in noaptea de inviere, s.a.m.d. Eruptia verdelui primavaratic, mireasma de narcisa si zambila, olmul lumanarilor de ceara faceau sa se imbine, in inima-mi frageda, sfintenia cu nu stiu ce senzualitate...
Intr-un cuvant, as spune ca, la Craciun, eram mai mult catolic, pe cand, la Pasti, eram mai ortodox.
Numai ca, desigur, confesiune nu e totuna cu credinta, - ce-ar trebui sa fie transconfesionala...
Pentru laici sau profani ca mine, baremi; nu, insa, si pentru aceia ce-I slujesc Domnului din, fiecare, propriu-i lacas de cult.
Parintele Mihail, de pilda, fostul Jonathan X. Uranus, - care, dupa ce-i oftasem, intr-o doara, ca, daca as opta, prin convertire, pentru catolicismul meu matern (!), as deveni, poate, mai bun crestin, mi-a raspuns prin urmatoarea intrebare: "Vrei sa pierzi lumina increata?"
Altminteri, ce-as putea sa spun? Cred sau, poate, numai cred ca cred. N-am pus nicicand la indoiala, pe cat cred, existenta Tatalui din ceruri (ci, eventual, credinta mea in El), iar, in privinta lui Iisus, cred ca am crezut dintotdeauna.
Vorbeste te rog, despre Psalmi, mai ales ca ai nascut recent o minunata carte...
Tot ceea ce pot spune despre Psalmi am spus, nu-n teorie, ci in praxa, "retocmindu-le pre stihuri" Cartea, - "acum", iar nu "atunci", ca Dosoftei...
Dar dupa izvodul acestuia din urma, carele, acum aproape trei secole si jumatate, a, tot pre stihuri, intocmit-o.
Altminteri, intrebarea ta nu este una, ci, mai degraba, o "deschidere" spre Psalmi, cum, de altfel, cred ca sugereaza si punctele, de dupa, de suspensie.
Ma gandesc ca poate vrei sa stii de ce tocmai eu si tocmai Psalmii?
Nu fara riscul repetarii (caci am mai spus-o, mot-mot, si altora, acum un an, cand i-am "stihuit", 2007): am, aproximativ, varsta la care marele poet Ion Barbu ii solicitase, intr-o zi, lui Al. Rosetti, prietenu-i de-o viata, Biblia lui Serban Cantacuzino. La, oarecum, fireasca intrebare a acestuia din urma: "in ce scop?", cel dintai a ripostat intr-astfel: "Pour mourir en beaute!"
Fara ieftine cabotinisme, este acesta, poate, motivul pentru care voi fi transpus in versuri Psalmii...
Acestia corespund, altminteri, unei largi si complexe game de situatii existentiale si felurite stari de suflet, de la angoasa cea mai neagra la jubilatia ingereasca, in care nu doar credinciosul, ci si cel "dezdumnezeit" se recunoaste fara greutate.
E clar, de pilda, ca "paganii", cultivatori ai vanitologiei, n-ar fi avut nici un impediment sa inteleaga Psalmul 89, cu sententiosul memorabil vers: "Trec anii nostri ca un sunet".
Nu se putea mai bine exprima geamatul, hohotul, suspinul, strigatul, urletul, oftatul dupa ceea ce trece cu grabire din lumea noastra sublunara intr-alta sau in nefiinta, decat sunetul cel iute-trecatoriu (!), - care, contrar cenusii reziduale sau umbrei fara consistenta (cf. Cinis et umbra sumus), are, desi tot mai inaudibil (pentru auzul nostru), rezonanta.
Exista, oare, in crestinism, unele popoare mai religioase ca altele?
Nu pot fi pe de-a-ntregul sigur. Ca si in cazurile strict individuale, in care credinta intru Domnul e, la mai toti semenii, fluctuanta, nemonolitica, ci cu fisuri: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!".
Apoi, credinta se confunda, de-atatea ori, cu superstitia, cu crancena habotnicie, cu ipocritul bigotism, cu formalismul religios, cu (vorba lui, totusi, Nietzsche) tratufferiile morale (si/sau cu "moralina" insasi), cu stereotipul ritualistic, ba chiar si cu idolatria, incat nu-i lesne de raspuns la intrebare.
Oricum, dupa un "incorect politic" ca Ion Barbu, un "text august si revelat" fiind superior, prin definitie, oricarei "predici protestante", se intelege ca, estetic baremi, catolicismul si ortodoxia sunt preferabile Reformei, - iar "patrata Spanie", "tarii svabe".
Dar estetic nu e, inca, religios, fie si daca "le genie du Christianisme" implica esteticul si frumusetea.
Inca o data, deci, nu-s foarte sigur ca, "in crestinism, ar exista unele popoare mai religioase decat altele", pentru ca nu pot decela, intotdeauna, religiozitatea ca atare, in opozitie cu "erzaturile" ei.
Si totusi: fa o comparatie intre frantuji si polonezi (si unii, si altii, madulare ale aceleiasi ecclesii) sau intre suedezi si rusi!
Nu, bineinteles, hexagonalul, albionezul, teutonul, ci, indeobste, sud-americanul, "macaronarul", portughezul, spaniolul, grecul, irlandezul si, de cand datu-s-a verde, si romanul. Negrii, in genere, ceva mai mult ca albii... s.a.m.d.
Nu trebuie, insa, generalizat. Romanii nu sunt mai crestini, mai religiosi decat sunt grecii (cu derapaje,-acestia ultimi, de-a dreptul fundamentaliste); dar monostihul lui Elytis: "Doamne, cat albastru cheltui ca sa nu te vedem!", pare opera unui cvasi-agnostic (nu foarte diferit de Mallarme, pe care-l "bantuia" Azurul), pe langa, amintit mai sus, simplul distih al lui Arghezi: "Atata cer pentru atata sat!/ Atata Dumnezeu la un crampei!", in care e surprins nu "camuflajul" divin, cat marea generozitate, prea-plinul, "prodigalitatea" unei divinitati "cheltuitoare", necontenit, cu creatura.
Crezi ca ateul se minte pe sine?
Uneori, minte-se pe sine; alteori, ii minte pe toti ceilalti.
Foarte usor, nu cred ca-i e nici lui...
Nu pentru ca e insomniac, iar Dumnezeu ar fi un barbituric sau, cel putin, un sedativ ("opiumul poporului", ma rog), dar ca o necredinta fara falie este la fel de dificila ca si credinta dintr-o singura bucata.
Mai grav e ca ateii astia sunt niste mistici fara Dumnezeu, mai intoleranti si intratabili decat va fi fost insasi Inchizitia.
Dostoievski este marele expert in alde moase Prohorovne si chiar in ateisti... teisti, precum Kirillov.
Acesta e t(h)eist in sensul ca sufera de boala ceaiului, le the, pe care, cum se stie-l consuma abuziv.
Am scris, acum vreo trei decenii, un scurt eseu, Teismul lui Kirillov (personaj, altminteri, destul de atasant), - care, dupa dialogul ce urmeaza, intre Povestitor si Satov: "- La acest Alexei Nilici se vorbea de Kirillov, n.m.t, am luat ieri ceaiul; se pare ca ateismul l-a scrantit la cap./ - Ateismul rus n-a depasit niciodata stadiul calambururilor, mormai celalalt...", sfarsea printr-o malitie inocenta: "Ei bine, cat de mare ar fi si pentru mine ispita unui dulce calambur, n-as zice, totusi, ca <<scrinteala>> ii vine nu din ateism, ci din... teism!"
Iolanda Malamen (Fragmente din cartea "Cozerii in lila" , in curs de aparitie) 
 Afisari: 564  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
si ma laudam ca eu   de neamtu tiganu
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Tariceanu s-a saturat de Cioroianu (5687 afisari)
 Putin rupe Ucraina (3515 afisari)
 Degetica din India (2835 afisari)
 Servieta lui Dumnezeu (2475 afisari)
 Garda Maghiara UDMR-PCM (1993 afisari)
 Un fizician spera sa gaseasca "Particula lui Dumnezeu" (6737 afisari)
 Noapte fierbinte intre presedintele Cehiei si o stewardesa (3495 afisari)
 Lisa Marie Presley si burta ei imensa au parasit cladirea! (3090 afisari)
 O secta de poligami socheaza SUA (2974 afisari)
 Imagini socante: Misterul cateilor morti intr-un posibil ritual satanist (2499 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01684 sec.