Aceste sticle cu vin sunt produse dintr-o clasa inferioara, vandute cu 0,70 - 2 euro pe litru. Sticlele contin foarte putin vin "maximum o treime, deseori mai putin de atat", relateaza publicatia italiana. Restul este un amestec toxic, o substanta facuta din apa amestecata cu substante chimice, fertilizanti si chiar un strop de acid clorhidric", adauga ziarul. In jur de 20 de societati sunt implicate in scandal si fac obiectul unei anchete judiciare in curs de desfasurare. Opt dintre ele sunt din nordul tarii. Anchetatorii au gasit in septembrie anul trecut in urma unor controale efectuate la una dintre societati, "recipiente care contineau acid clorhidric, acid sulfuric si 60 de kilograme de zahar", potrivit acelorasi surse. Societatile sunt sub controlul membrilor Sacra Corona Unita (SCU), mafia din Apulia, regiunea sudica a Italiei. Potrivit L'Espresso, doua societati din regiunea Tarante, care apartin SCU, ar fi principalele producatoare ale acestui amestec otravitor. "In ciuda faptului ca politia a retinut o parte din aceasta marfa, numeroasele sticle raman inca pe piata. L'Espresso a gasit un stoc intreg intr-un centru comercial din nord-estul tarii", scriu cei de la L'Espresso. Ministrul agriculturii a asigurat faptul ca ancheta a garantat protectia consumatorilor si ca se face diferenta intre producatorii onesti si cei neonesti. "Lumea vinului italian este o lume sanatoasa si dinamica care munceste si obtine rezultate extraordinare. Doar niste nelegiuti, cunoscuti de altfel fortelor de ordine pentru ca au mai fost implicati in cazuri similare, vor sa afecteze imaginea unui intreg sector economic", a declarat ministrul Agriculturii, Paolo De Castro, intr-un comunicat. Ministrul nu a confirmat, nici infirmat fabricarea celor peste 70 de milioane de litri de vin toxic. (D.M.)