Ziua Logo
  Nr. 4199 de miercuri, 2 aprilie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Dialoguri
Petru Maier BIANU
Imi imaginam anul 2000 ca pe un fel de cupola a unui ou
-- A venit noaptea anului 2000, lumea era aceeasi, iar forta cu care am incercat sastrapung acea carapace nu mi-a opus nici o rezistenta
Cineast, scriitor, publicist, producator de teatru si film, licentiat in Arte, sectia Imagine (1975), fost director de Programe al Centrului de Proiecte Culturale-Teatrul din Turn din Sighisoara, operator, scenarist si regizor la Studiourile Buftea si Televiziunea Romana, Petru Maier Bianu (nascut la Sibiu, 2 sept. 1947) este presedinte al Fundatiei ACCUMM, director de aproape zece ani al Stagiunii Muzicale Iosif Sava, coordonator al Atelierului de Cultura si Civilizatie Universala.
Petru Maier Bianu, ai revenit in librarii cu cea de-a doua editie a romanului ,Inventarul iernilor" (prima editie - 1999), aparut la editura "Cartea Romaneasca". Asadar calci pe urmele unor oameni de teatru si de film care fac si literatura. Cand ai scris acest roman tulburator?
In 1983, "Inventarul iernilor" a "avut norocul" sa castige de doua ori concursul de debut al editurii "Eminescu" fara sa poata fi publicat. In 1989 s-a pus in sfarsit problema publicarii lui si in 1990 au aparut sub forma unui debut colectiv, fragmente din el. A fost publicat integral abia in 1999 si pentru mine momentul a fost bun, fiindca a coincis cu infiintarea Fundatiei Culturale ACCUMM. pe care o conduc, in inima Bucurestiului.
Am citit in 1999 prima editie a romanului si stiu ca reactiile au fost favorabile, nu a trecut neobservat.
Au fost reactii pozitive si, la scurt timp de la aparitie, am identificat cateva sute de cititori. N-a avut insa o viata buna pe piata de carte, fiindca asta era soarta romanului in acel moment. Acum, proza romaneasca a intrat cumva in actualitate, in vizorul criticii literare, dar si al consumatorului de carte. Editia a doua a aparut si datorita faptului, ca prima editie s-a epuizat si atunci m-am gandit la o republicare la "Cartea Romaneasca-Polirom". Simpla aparitie a acestei editii, imi da curaj pentru urmatoarea, "Cainii Uranusului" care va fi predata editurii nu peste mult timp. Si care este intr-un fel o continuare... "Inventarul iernilor" este un en gros de teme si de fapte foarte bine aranjate cronologic, iar "Cainii Uranusului", este o cercetare en detail, a lumii in care am trait. Pentru noi (mult mai putin pentru cititorii tineri), aceasta lume se confunda cu destinul cartii.
Avem foarte putine carti despre destinul nostru colectiv.
Nu sunt obsedat de ideea de literatura, dar, fara doar si poate, exista in ceea ce ma priveste trei-patru carti pe care vreau sa le scriu. Ele trebuie scrise, pentru ca eu vreau sa aduc publicului aceste marturii. Cred, si am semnale in acest sens, ca cititorul se va atasa si se va regasi in ele.
Sunt sigura ca "Inventarul iernilor" ar putea fi citit cu interes si in alte limbi.
Bine ca ai adus in discutie asta! Incerc sa gandesc in limbi care suna exotic pentru noi: suedeza, daneza, islandeza, mongola, si, ma gandesc spre exemplu, cum ar interesa cartea asta pe un cititor mongol... Ma asez insa cumva, cuminte la randul valorilor, fara sa-mi fac iluzii imediate legate de traducerea cartilor mele. Eu cred in gradul de excelenta al acestei filtrari dinafara, pe care o pomenesti si, fireste, trag speranta, ca orice scriitor, literatura mea va fi citita si in alte tari. Am rabdare si pentru ca sunt tipul de autor care face cu mare precizie ceea ce face, incadrindu-se intr-un timp, aproape matematic, din fericire sau din pacate. Cand scriu, stiu ceea ce voi scrie. Practic, am cartea in mine si atunci pleaca natural din creionul meu, dupa care urca pe "esafod", adica incepe redactarea pe computer. Constat si acum, la "Cainii Uranusului", ca simt nevoia sa tai, sa retez multe lucruri, nu pentru ca ar fi materie reziduala, ci pentru ca nu vreau sa-mi incurc cititorul. Eu vreau sa-i dau o stare de confort, sa-l aduc in situatia de-a nu lasa cartea din mana. "Cainii Uranusului" va avea maximum 600 de pagini. In aceasta relatie cronologie-istorica-destin e nevoie de dezvoltarea amanuntului, de o arheologie aplicata asupa timpului, asupra urmelor fizice pe care le poate lasa el. Fizicienii au dezbateri pe aceasta tema. La mine chestiunea s-a simplificat. In sensul ca timpul, in ceea ce ma priveste, inseamna numai viitor, iar trecutul reprezinta deja, o stocare a viitorului, a acelui viitor care s-a dus. Prezentul este momentul in care viitorul devine arhiva, adica trecut.
Ma intreb daca fizicienii vor fi de acord cu tine...
Bineinteles ca nu vor fi de acord. Poate doar unii medici care fac cercetari asupra somnului sau asupra viselor ar putea sa inteleaga ceea ce vreau sa spun.
Pe langa profesia de prozator (proza este o profesie, si nu una usoara), de un deceniu, ai dat tonul ca initiator, ca organizator si ca amfitrion unor momente muzical-literare, foarte bine puse in ecuatia culturala a Bucurestiului. Ai inceput aceste seri la Muzeul National al Literaturii Romane si le continui la Palatul Sutu.
Punctul forte este muzica. Am o stagiune de muzica clasica, ce continua, iata, de aproape un deceniu, miercuri de miercuri si uneori in zilele de vineri si de sambata. Trebuie spus, ca personalitatile muzicale din tara si din strainatate, sunt in relatie cu literatura, teatrul si filmul. De asemenea, am inceput un proiect nou in care prezint carti ale confratilor inaintea unui concert. De ani de zile, la Festivalul de Teatru "Atelier" de la Sf. Gheorghe si acum de la Baia Mare, Fundatia mea se ocupa de muzica de scena. Am facut si cateva festivaluri de film, dar am incercat si un nou gen, Cineconcert, si am produs niste filme pe care le-am scris si le-am regizat singur si care au fost insotite de muzica live in fata publicului de-aici, de la Palatul Sutu. Nu uita, ne aflam in centrul capitalei, unde sunt importante institutii culturale: Universitatea, Teatrul National, Teatrul de Opereta, Muzeul Municipiului Bucuresti si incerc si eu in fiecare miercuri sa captez un anume public, de toate varstele si de diverse preocupari, inclusiv acel "nimbus public", publicul care plimbandu-se intra din curiozitate la o asemenea manifestare de arta. Fac asta, convins ca muzica se afla de-asupra tuturor lucrurilor. Din acest supralimbaj ne hranim cu totii si atentie: ne hranim, chiar daca nu ascultam muzica frecvent. Singura rostire spre exemplu, in gand, a numelui lui Bach, declanseaza in noi o revolutie si o efervescenta care ne pun intr-o stare de lucru (ma refer la cei cu activitati artistice).
Ceilalti oameni vin insa pentru a-si gasi linstea.
Ai macar o ebosa de "jurnal de bord" a ceea ce s-a intamplat in cei zece ani de cand organizezi aceste intalniri?
Ai anticipat; exista chiar un jurnal amanuntit, ceas de ceas, zi de zi, al tuturor seratelor. Imi este putin jena sa public acest jurnal. Poate doar asa, sa-mi aduc modesta mea contributie la istoria muzicii bucurestene: O sa mai reflectez.la publicarea lui. Revenind la muzica, incerc sa fac cat mai mult pentru tinerii interpreti, pentru cei care compun muzica contemporana. In stagiunea mea canta de la personalitati ale lumii muzicale, pana la oameni care aspira sa-si faca o cariera in domeniul interpretarii sau al componisticii. Stagiunea mea este una mica, dar traieste. Printre altele, facem un ciclu de sesiuni de comunicari interdisciplinare, care sunt extrem de interesante, pentru ca vin, spre exemplu oameni din domeniul matematicii sau al fizicii si dialogheaza cu un arheolog, un prozator sau un traducator. Fiecare pleaca de la aceste intalniri cu cate ceva.
Petru Maier Bianu, sa ne intoarcem la literatura! Este scriitorul o fiinta fragila?. In ce relatie se afla cu ceea ce se intampla in jurul lui?
Oricare ar fi scriitorul, el este o fiinta fragila, insa se pune problema felului in care este adus catre opinia publica. Stii foarte bine ca acest lucru se face cu ajutorul unui motor mediatic: e vorba de presa, de televiziune. Ce se intampla? Deseori, ai totusi impresia ca cineva ramane intr-un con de umbra, altul este pus intr-o foarte buna lumina si simti asa, un fel de regie subtila, unde gradul de excelenta se diminueaza pentru cei fragili. Si asta, pentru scriitori nu este un lucru tocmai bun. Scriitorul ca om, ca individ, nu se poate arata mai mult decat se arata in carne si oase, dar poate ca acest motor mediatic ar trebui sa functioneze cu viteza unica pentru scriitorii care chiar au substanta.
Tanjesti dupa glorie?
Sunt la varsta la care gloria nu-mi foloseste la nimic. Traim intr-o lume al naibii de interesanta. E atat de urata si de frumoasa, in aceeasi fractiune de secunda, incat te apuca, cum spune poetul, amocul. E o lume perfect tulburata. Fiecare dintre noi avem, insa, armele si modul nostru de a trai si de a rezista in continuare. Ne retragem in lecturi, in mijlocul familiei. Nu-mi place, cand artistul este aratat ca la piata si banul dicteaza, fiindca, pana la urma, sa fim sinceri, arta nu este pentru toata lumea. S-ar putea sa ii supar pe multi, dar repet, arta nu poate fi pentru mase. Arta este pentru cei care au nevoie de ea. Acum apare insa si paradoxul: toti oamenii au nevoie de arta. Unii asculta doina autentica, altii maneaua, unii privesc spectacole teatral-sportive...Lumea in care traim este o lume supermahalagizata si asta la toate nivelele. Si in lumea elitei de bun simt este, fir-ar sa fie, mahala, dar imi place sa cred ca apartin acestei lumi.
E un sacrificat scriitorul?
Sigur ca este. Ne luam timpul ca sa supraveghem lumea, ne luam timpul ca sa analizam ce se intampla, suntem intotdeauna cu un pas, chiar impotriva istoriei, cu un pas impotriva timpului, cu un pas impotriva politicii. Avem acest simt extraordinar de-a vedea ce se intampla si de-a observa cel mai bine lumea. Pentru asta trebuie, sa faci un imens sacrificiu: sa traiesti in lume si in afara ei. Este un lucru foarte greu, chinuitor, care te costa cariera, te costa timp, viata. Traim altfel si, pana la urma, cand vine seara, constatam ca suntem egalii celor pe care-i observam, in masura in care unii dintre ei o merita, pentru ca unii nu o merita. Punem capul pe perna ca oameni obisnuiti si ne trezim a doua zi din nou de straja, din nou stiind ca vom arata taios si limpede ce se intampla, ce se va intampla si, mai ales, cum a fost posibil sa se intample unele lucruri. Cum a fost posibil de pilda, ca un viitor gandit candva, in anii '70, sa devina acum trecut? Eu imi imaginam anul 2000 ca pe un fel de cupola a unui ou din care credeam ca ies cumva catre o alta lume. A venit noaptea anului 2000, lumea era aceeasi, forta cu care am incercat sa strapung acea carapace pe care mi-o imaginam ca fiind a cerului instelat, nu mi-a opus nici o rezistenta, si am vazut ca viitorul la care visam de cand eram mic copil se afla chiar pe undeva, prin buzunarele mele, prin farfuria mea sau ratacea sub o alta forma.
Cum te definesti ca autor de literatura?
Straduinta mea nu este sa fiu vizibil, ci cat se poate de putin vizibil si tind spre invizibilitate, pentru ca atunci cand esti retras si aproape nevazut, lucrurile pe care le faci sunt temeinice si durabile. Ti-o spun cu toata seriozitatea.
Iolanda MALAMEN 
 Afisari: 132  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Pus pe fuga (3298 afisari)
 Muschii Americii (2819 afisari)
 Putin cenzurat de NATO (2478 afisari)
 Patriarhia demonteaza minciunile Ligii Pro Europa (2476 afisari)
 Pana cand vom nesocoti canoanele? (2326 afisari)
 Faceti cunostinta cu cel mai mare caine din lume (9503 afisari)
 De nerecunoscut: Katie Holmes, tunsa a la Tom Cruise (7691 afisari)
 Primele fotografii cu noul SUV de la Dacia (4088 afisari)
 Fiul lui Horia Moculescu a murit la Berlin (4084 afisari)
 Dita Von Teese, fosta sotie a lui Marilyn Manson, protagonista intr-un film pentru adulti (2688 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01423 sec.