Ziua Logo
  Nr. 4196 de sambata, 29 martie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Afaceri de partid pe bani publici
-- Edilul din Alba Iulia finanteaza cu fonduri de la buget firma unui bun amic de-al sau, fost consilier local, actualmente director al Agentiei de Mediu Alba
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava (foto), dirijeaza banul public catre firma unui bun amic de-al sau, fost consilier local, actualmente director al agentiei locale de mediu. Deja este de notorietate faptul ca municipiul Alba Iulia a devenit fieful PD-L, odata cu alegerea lui Mircea Hava in functia de primar, acesta aflandu-se la al treilea mandat si pregatindu-se pentru urmatorul. Un oarecare echilibru politic a functionat in oras, pana la data la care liberalul Teodor Atanasiu a devenit ministru al Apararii si apoi presedintele AVAS. Din acel moment, edilul orasului, membru al Partidului Democrat Liberal, a directionat toate contractele spre clientela politica si amicii sai, fara sa intampine prea mare opozitie in Consiliul local pe care il controleaza. Dupa firmele DPL, DELTACO, SALPREST, ELIS, NORDCONF OREST, GOTA si LUXTEN LIGHTING CO, a venit si randul SC LUXOR L.T.D. SRL, detinuta de fostul consilier local Vasile Todea, sa se infrupte din banii contribuabilului.
Anul trecut, Primaria a aprobat proiectul denumit "Imbunatatirea calitatii mediului prin reabilitarea si infiintarea unor spatii verzi in municipiul Alba Iulia". Este vorba despre amenajarea a 7,63 ha de spatii verzi, intrucat municipiul sufera profund de pe urma distrugerilor datorate dezvoltarii economico - sociale din ultimii ani. Ani in care, in perioada 1993 - 1996, Hava a fost viceprimar, iar din '96 a ocupat functia de primar plin, ceea ce denota ca distrugerile la care se face referire au primit girul sau.
Documentatia privind reabilitarea cu pricina i-a fost incredintata direct, fara nici un fel de licitatie, SC LUXOR L.T.D. SRL, la care Vasile Todea este unic asociat, sotia acestuia fiind trecuta in acte drept administrator.
Todea a fost consilier local pana in anul 2002, cand a demisionat pentru a se ocupa de afaceri. In paralel, insa, gratie apartenentei sale politice, a devenit director al Agentiei de Mediu Alba. Si, cum 90% din finantarea amenajarii celor sase zone din oras este asigurata de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile (restul procentelor fiind platite de primarie), rezulta fara tagada ca amicul primarului Hava se afla intr-o flagranta pozitie de incompatibilitate. Printre consilierii opozanti primarului Hava circula zvonul ca ministerul va declansa o ancheta privind aceasta afacere, insa sperantele privind restabilirea legalitatii sunt deosebit de reduse. La fel s-a intamplat anul trecut si in cazul unor anchete anticoruptie, in urma carora Mircea Hava a fost scos basma curata.
Dan COSTE 
 Afisari: 241  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  20.000 de pastile de ecstasy capturate    
  Asasinat la comanda    
  Tartoussi: "Iman T a efectuat transporturi strategice"    1 comentariu
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Ucisa pe Culoarul unic (4176 afisari)
 Inflatie de case (3700 afisari)
 Presedintia dezminte divortul (3616 afisari)
 Comoara din cutia de pantofi (2030 afisari)
 Antisemitism public la Budapesta (1990 afisari)
 Poze compromitatoare cu logodnica lui George Clooney (3894 afisari)
 I se spune Bestia si este limuzina presedintelui Bush (3191 afisari)
 Traian Basescu a fost implicat intr-un accident de circulatie (2482 afisari)
 Presa rusa: Romania va cere sustinerea NATO pentru anexarea Republicii Moldova (2177 afisari)
 In viitor, zilele vor avea 25 de ore (1706 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01852 sec.