Dan CIACHIR 

Cu atat mai mult cu cat in 1999 Mitropolitul Daniel al Moldovei aparuse intr-un clip electoral al premierului de atunci, dl Mugur Isarescu, care candida la alegerile prezidentiale. Iar cativa ani mai tarziu, niste "stenograme PSD", devoalate de presa, invederau sprijinul acordat de Arhiepiscopia Iasilor partidului aflat la putere, cu prilejul Referendumului pentru revizuirea Constitutiei. Senatorul Ioan Solcanu mentiona in acele stenograme contributia eparhiei conduse de actualul Patriarh la scoaterea oamenilor din casa si trimiterea lor la urne. Am mai vorbit aici despre faptul ca primul nostru Patriarh, Miron Cristea, contrar canoanelor bisericesti, a fost regent, respectiv prim-ministru. Regele Carol al II-lea, ajuns la stramtoare, avea nevoie de un premier de fatada care sa lase impresia "unitatii nationale". Mai tarziu, comunistii aveau nevoie de ierarhi si preoti - nu numai ortodocsi - deputati in Marea Adunare Nationala care sa dea sentimentul de "adeziune" la politica regimului. Pentru ca nimeni nu isi poate imagina un ierarh, implicit un monah, om al doxologiei si-al rugaciunii, ocupandu-se de productia de armament sau de balanta comerciala a tarii. Asadar, un preot i s-ar putea adresa in urmatorii termeni Mitropolitului Bartolomeu: "Blagosloviti si iertati, Inalt Prea Sfintite Stapane, dar daca am avut un patriarh premier, eu de ce nu as putea fi consilier comunal la Pocreaca?... Si va mai incunostiintez cu fiasca supunere ceea ce am citit deunazi in "ZIUA": cica Insusi Parintele nostru Patriarh Daniel ar fi putut ajunge prim-ministru in toamna anului 1991, dupa caderea guvernului Petre Roman." Preotul ilustreaza un paradox. Spre deosebire de intelectual, el trebuie sa coreleze chemarea spirituala cu darul de gospodar; o stim din epistolele pauline catre Timotei si Tit zise si "pastorale". Numai ca aceste insusiri preotul trebuie sa le valorifice exclusiv in folosul parohiei si-al enoriasilor sai. Canoanele il opresc inca din vechime pe cleric sa tina han, carciuma ori pravalie. Si ar suna bizar in urechile unui crestin venit la biserica pentru marturisire sau pentru povata sufleteasca vestea ca parintele este plecat la sedinta Consiliului Comunal sau a celui Judetean. Un preot are familie si el este capul acesteia. Daca mai e si doctorand, daca mai are si o dregatorie administrativa, cand se mai ocupa el de fiii sai duhovnicesti, cat timp si cata energie ii mai raman pentru asta? Ideea de "preot-manager" dincolo de hotarele parohiei este seculara, primejdioasa, sora buna cu aceea de preot-functionar al statului aparuta in vremea domniei lui Cuza si perpetuata pana la instaurarea comunismului. Asta ar vrea si Coloana a V-a a ateismului ("societatea civila"): un preot dezduhovnicit, debil sub aspectul marturisirii, catehezei si rugaciunii dar priceput la termopane, sarpante si canalizari. Un preot care se jeneaza de coliva si parastase si care are "pudoarea" sa nu predice viata vesnica si nemurirea sufletului, nici sa osandeasca pornirile necrestine. Un fel de popa Pripici din "O scrisoare pierduta", om de casa al lui Catavencu, sau unul din distihul uitatului George Ranetti: "Vezi popi la alegeri imbatati de vin/Ce pacat, maestre, ca stai la Berlin". De cativa ani citesc la fiecare inceput de luna cu interes si placere revista "Lumea credintei", scrisa cu duh si admirabil ilustrata, alcatuita de dl Razvan Bucuroiu si de un manunchi de publicisti mireni. "Lumea credintei" isi indreapta publicul spre manastiri, duhovnici, repere spirituale. Sinodul trimite preotii, dezlegandu-i in acest sens, spre valtoarea si promiscuitatea luptei electorale. Sa fi venit vremurile de pe urma?...