Ziua Logo
  Nr. 4165 de vineri, 22 februarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Marile Dosare
CEI NOUA
Noua insi, intre 17 si 26 de ani picteaza. Si, pentru ca toate pe lumea asta trebuie sa capete un nume si o eticheta restrictiva ei sunt seropozitivi, fiind deci infectati cu virusul Hiv cu H mare pe vremea cand erau copilasi. Din luna mai 2006 lucreaza impreuna cu pictorita Mihaela Schiopu intr-o maniera neobisnuita prin intermediul internetului, prin telefon si din cand in cand fata catre fata, atunci cand ei vin in Bucuresti, ori la manastirea Rasca
"Pentru mine ei locuiesc prea departe-sunt aproape din toata tara... Ne-am vazut rar si imi doresc sa putem sta impreuna macar trei zile pe luna.
E foarte greu sa lucram prin corespondenta. Nadajduiesc sa se poata inchiria un spatiu unde acesti tineri sa poata sta de cate ori vin in Bucuresti. Oricum, mi-am dat seama ca e ceva ce-mi doresc sa fac toata viata: sa lucram impreuna. Parintele Serafim de la Rasca a spus ceva ce eu n-am avut curajul sa spun: atunci cand ii cunosti, vrei sa ramai cu ei. Simti asa o disperare de necuprins, sesizezi asa un refuz definitiv din partea celorlalti, vezi cat de putin poti face ca totul sa fie si pentru ei cat de cat normal, incat prima tentatie este sa nu te mai intorci in lumea sanatosilor. Si ramai undeva la mijloc: nici, nici.
Mihaela Schiopu, ce inseamna SIDA pentru societatea romaneasca?
Cu totii stim, macar in principiu, ca boala asta exista. Insa undeva, foarte departe afectandu-i pe niste necunoscuti dintr-un fel de zona crepusculara, asa ca este aproape exclus sa ne intereseze.
Sida este o problema atroce in Romania. Nu cred ca 10 mii de copii infectati cu Hiv in spitale in anii '90 reprezinta un numar neglijabil. Nu am idee cati sunt ceilati, infectati pe alte cai, stiu insa ca e un numar infricosator, care creste sensibil.
Cel mai trist este faptul ca in mileniul trei romanii n-au habar inca, modalitatile prin care se poate lua acest virus. Ca urmare, subiectul este pe de o parte spaimos, iar pe de alta parte trecut sub tacere.
Problema devine devastatoare prin comportamentul general: frica noastra animalica de boala ii face pe cei care o au sa se teama sa o declare public. De aici decurge un lant al slabiciunilor care devine un lant al crimei si al mortii.
Te rog, sa vorbesti despre cei noua tineri infectati cu HIV, de care ti-ai legat o parte din existenta.
Da, noua tineri infectati cu HIV, multumita sistemului sanitar romanesc, prin grija lui pentru om, proverbiala de decenii.
Mereu citesti si ti se spune: traieste ca si cum aceasta zi ar fi ultima. Am vazut, cu sfasiere, cum e sa fii ,,in prelungiri", asa cum se exprima unii dintre cei despre care vorbim. Am capatat un oarecare bun simt - mi-am spus ca si dac-as muri acum, am trait o viata de om si nu am a ma plange.
Pentru noi, ceilalti, a trai sanatos si nefugariti, e un lucru firesc. A fi tratati de medic este ceva normal. Pentru ei e altfel. Merg la scoli unde nu declara ca sunt bolnavi pentru ca ar fi dati afara, sunt refuzati de stomatologi, rabda ore peste ore la cozi pentru o injectie. Sunt singuri intr-o lume separata, isi traiesc drama zilnica impovarati pe deasupra si de amaraciunea familiilor, coplesite la randul lor de durere.
Pentru ei, timpul este bunul cel mai de pret...
Am intrebat-o pe Alexandra, o fata din grupul celor 9 daca ne pregatim sa dam la facultate peste doi ani. Mi-a raspuns: "Doi ani? Nu indraznesc sa ma gandesc la asa ceva, e prea mult. Dar daca vrei tu, hai."
Acum, ei sunt prietenii tai.
Niste prieteni minunati care nu lipsesc niciodata de la intalnire, niste fapturi care nu se plang, niste baieti si niste fete. Foarte talentati. Scriu poezii, joaca si teatru, merg la liceu, ba chiar si la facultate. Daca ii privesti, n-o sa vezi un semn distinctiv care sa te avertizeze: ia-o la goana.
Au grija mare de culori, folosesc cate putin, pentru ca nu prea au, hartie nici atat, fac fotografie buna, si slideshowuri.
Cum ai trecut peste socul primului contact cu ei?
Trebuie sa multumesc celor care au organizat un program pentru tineri seropozitivi creat anul trecut, in luna mai. Ei m-au invitat sa lucrez cu cei care optasera pentru pictura.
Sa-ti vorbesc despre prima mea reactie mai intai. Am incercat sa-mi pastrez controlul, pentru ca asa ca toti ceilalti, a fost cat pe ce sa mi-l pierd. Te simti minuscul, stupid, necuvantator.
Ei sunt integri, cu un curaj exersat indelung in boli diverse: encefalita, tuberculoza, ulcer, epilepsie, paralizii repetate. Vin la Bucuresti sa-si schimbe tratamentul, sa-si faca analize, sa stea la spital.
Atunci cand am soptit patetic: "Vom picta impreuna", ma intrebau: "as vrea sa dau la liceu, nu cumva sunt prea in urma?" (Are 18 ani si e in clasa a sasea pentru ca ani intregi nu s-a miscat din pat) sau: "Visez sa fac arte plastice, crezi ca vreodata as putea incerca?,, (nu a iesit din casa doi ani dupa o encefalita grava) sau: ,,Ai sa sa-mi spui daca am talent?" (a avut deja expozitii in orasul unde traieste)
A trecut o vesnicie de atunci. Ne-am vazut mult prea putin, dar totul a fost foarte intens.
Cat am stat impreuna am inteles, cum e sa taci. Ar fi fost indecent sa rostesc ceva despre simtirile proprii.
Comunici tot timpul cu ei?
Avem conversatii lungi pe messenger. Primesc desene si picturi pe mail. Vorbim la telefon O sa facem niste carti impreuna.
De cele mai multe ori cred ca asta a fost o intalnire organizata de sus mai ales pentru mine. Pentru ca eu sunt doar partenerul lor. Iar ei ar putea fi pentru noi toti ceea ce se chema pe vremuri niste maestri in ale traitului, in ale discretiei, in ale sperantei.
Este vreo studenta in ,,Grupul celor noua"?
O fata cu ochi albastri, Ioana, a intrat la Arte plastice la Timisoara asta toamna. Ea spune ca ceasul e o chestiune subtila. Am ingaimat pe mess: "de ce, pentru ca trece?" Mi-a raspuns: "Dap." ( asta-i echivalentul messinger pentru da - in caz ca nu stiti.) Dupa care am continuat: "timpul tau?" "Dap." Mi-a aratat niste desene extraordinare prin webcam. Se misca lent, pentru ca eu sa pot vedea. A fost cel mai tulburator vernisaj din viata mea. Am facut capturi de ecran, ca sa ma pot uita mai tarziu cu atentie. Si daca ma intreaba cineva, in clipele in care stiu cu adevarat ca exist, (pentru ca in rest doar traiesc) pot spune ca vreau sa dilat sfera asta transparenta care ne cuprinde pe toti si se numeste secunda.
Boala nu-i impiedica sa lucreze, te-ai intalnit cu ei,
le-ai dat teme, v-ati bucurat impreuna de reusite.
Da. Si cati dintre noi sunt capabili sa faca ceva atunci cand ii pandeste o boala? Cati dintre noi s-ar mai urni dintr-o tristete definitiva la gandul ca ar putea avea o maladie finala?
Cum sa fii profesorul cuiva care stie cu adevarat ce inseamna acum? Nu poti. Si nici n-am vrut. Am nadajduit doar sa fiu un fel de prieten, care invata de la ei, care lucreaza alaturi.
Totusi, la inceput am dat niste teme, pe care le-am enuntat si studentilor pentru ca am crezut in onestitatea lor. Ei au lucrat acasa, apoi am mai pictat impreuna stand la hoteluri, in Bucuresti. Cel mai bine a fost la manastire, la Rasca. Am avut spatiul nostru, 5 zile, iar cei de la manastire ne-au rasfatat. Stateam la o masa lunga, alaturi, si asta ne era atelierul. Pictam, desenam, radeam si aveam chiliile una langa alta pe celasi hol. Cand am plecat, mi se parea ca parasim tabara vietii. Acolo nu ne-a despartit nimic.
Mihaela Schiopu, sunt sigura, ca exista
insa si multe greutati in aceasta intreprindere a ta.
De atunci e mai mai greu. Nu toti au acces la net; una din fete are chiar o situatie materiala ingrozitor de grea. La ora asta , probabil, ca nu mai are nici un tub de culoare si nici cine sa-i cumpere.
Acum, pentru ei esti o sora mai mare, prietena, profesor, mentor.
Am toate motivele sa spun ca e o prietenie pe viata. Ne-am facut frati de cruce. De ei nu te poti desparti.
Insa, am mari frustrari: trebuie ajutati. Trebuie facut un fel de campus, un fel de after-school, un spatiu alternativ. Trebuie sustinuti. Eu si cativa prieteni ne dorim sa punem la cale intreprinderea asta si vom avea nevoie de ajutor. Ceea ce poti face singur e infim. Mai ales de la distanta. Si cred ca societatea datoreaza macar atat unor copii carora le-a schimbat crunt soarta. Ar fi putut avea o viata normala, dar ei traiesc intre doua spitale, si nici macar nu se stie cat timp.
Firesc ar fi sa traim laolalta cu ei, fara umilitoare respingeri si ignoranta salbatica. Cum ar putea fi alinata suferinta acestor tineri?
Alinarea ar fi normalitatea. Ar fi asa, ca-ntr-un basm in care s-ar petrece lucruri firesti. Lumea ar fi in tema cu lucruri minime, ca de plida cum se ia aceasta boala, anume pe cale sexuala ori prin sange (transfuzii. instrumente nesterilizate). Nu ne-ar mai fi frica sa stam laolalta. Ei ar trai ca in lumea evoluata, cum se zice, nediscriminati, si nu ar fi obligati sa minta o societate care i-a imbolnavit, asta ca sa nu folosesc alte vorbe. Aceasta societate, in filele de poveste in care ne imaginam noi acum, o data ca niciodata, le-ar oferi statutul de om ca toti ceilalti.
In Romania de azi, asta e un vis.
E totusi o mangiiere sa vorbesti. Cum zice Nichita: "Vine focul. Prefa-te in cuvant, precum iti zic". Toata emotia asta, tot cutremurul copilaria pierduta, si o maturitate atroce trebuie prefacute in cuvinte, iar ale lor sant din culoare. Sa le privesti picturile, nu e ceva de mila. Sunt o vorbire care te misca. Are valoare. Fac si icoane, cred in Dumnezeu. Intr-un moment de cumpana, Cornelia mi-a spus: poate ca a vrut ceva Dumnezeu cu mine ca m-a adus asa pe pamant. Atunci cand nu sunt revoltata si disperata, ma tem sau ma bucur la gandul ca Dumnezeu a planuit toate astea. Desi ma tem ca si Romania a participat substantial, conform ideii ca iadul se petrece pe pamant, iar asta e un superiad de tip romanesc, in termenii noii generatii.
Pe cand o noua expozitie?
O sa facem impreuna, ei si cu sergentu care-s eu, zece, cat de curand o expo cum vorbim intre noi la Bucuresti, si alta, daca ne ajuta Dumnezeu si prietenii, in Franta, in toamna.
Iolanda MALAMEN 
 Afisari: 374  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 La Piovra inhata Romania (2487 afisari)
 Operatii estetice extreme (1682 afisari)
 Razboi intre greii modei (1593 afisari)
 Moartea baroniadei. Baronii se intorc (1511 afisari)
 Kosovo si interesul national (1453 afisari)
 Ricky Martin de nerecunoscut (2408 afisari)
 Semne obscene marca Ceausescu (1960 afisari)
 Surprins cand abuza sexual... o vaca gestanta (1897 afisari)
 Adrian Nastase, "cantecul de lebada" al "papagalului" Geoana (1658 afisari)
 ULTIMA ORA: Fiul vitreg al Elenei Udrea, implicat intr-un grav accident rutier (1633 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.22485 sec.