Ziua Logo
  Nr. 4155 de luni, 11 februarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Iluzionistul
-- Anumite proceduri confuze si portite legislative existente in procedura civila permit, in continuare, prin interpretari favorizante, sa se blocheze cursul firesc al unor dosare. Nu pentru oamenii de rand, ci doar pentru cei care isi permit sa angajeze case de avocatura, cu mare renume, care stiu sa penetreze culoarele din sistem.
In cazul pe care il prezentam in continuare, SC Arcelor MITTAL Galati a fost obligata, prin sentinta definitiva, la plata a circa 5,6 milioane USD catre firma "Dunarom Trading Company" SRL, pentru rezilierea unilaterala a unui contract de prestari servicii. Hotararea de obligare la plata, data de Curtea de Apel Galati, definitiva si executorie, a dus la declansarea procedurilor de executare silita, chiar daca MITTAL Galati a atacat sentinta cu recurs la Inalta Curte. MITTAL Galati mai pierduse recent, in mod irevocabil, un dosar identic, tot
cu "Dunarom", dar cu daune mai reduse, de 2,9 milioane USD. Pentru a opri executorul judecatoresc sa-i goleasca silit, pentru a doua oara, conturile bancare, MITTAL Galati a apelat la casa de avocati "Stoica & Asociatii", care apartine liderului PD-L Valeriu Stoica, fost ministru al Justitiei in perioada 1996 - 2000, pe care a mandatat-o sa se ocupe de sustinerea unei "cereri de suspendare provizorie a executarii" la Sectia comerciala a Inaltei Curti, invocand o cauza de "maxima urgenta", in baza articolelor 300 si 403 din codul de procedura civila. Articole de lege care lasa loc de arbitrariu, cu interpretari contradictorii si confuze, ce pun in discutie si existenta unei practici neunitare in privinta sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor, impuse Romaniei la presiunile Uniunii Europene.
Autorepartizare in 24 de ore
La data de 1.10.2007, pe rolul Sectiei Comerciale a Inaltei Curti a fost inregistrata "cererea de suspendare provizorie a executarii" sumei de 5,6 milioane USD, formulata de MITTAL Galati (dosar nr. 8553/1/2007). Dosarul a primit termen fulgerator: a doua zi, pe 2.10.2007. Inregistrarea dosarului a fost facuta personal de presedinta Sectiei Comerciale, Eugenia Lohan, care a aplicat o stampila pe coltul cererii cu mentiunea "fara citare" (vezi facsimil 1). Prin mentiunea facuta, judecatoarea Lohan a stabilit si termenul de 2.10.2007, exact pe sedinta ei de judecata. Cu alte cuvinte, si-a repartizat siesi dosarul in 24 de ore.
A doua zi, marti, 2.10.2007, judecatoarea Eugenia Lohan a purces la treaba, dupa ce in prealabil a primit un fax de la casa de avocati "Stoica & Asociatii" care o informa personal ca s-a platit cautiunea de 10% ceruta de lege. In sedinta secreta (camera de consiliu) si fara sa citeze partile adverse din dosar, pentru ca acestea sa se poata opune, Eugenia Lohan a rezolvat dosarul de una singura. Lohan a admis cererea MITTAL Galati si a dispus "in numele legii": "Suspenda provizoriu executarea silita a hotararii" (vezi facsimil 2). Ca urmare, din octombrie anul trecut si pana in prezent, MITTAL Galati a scapat de obligatia de a plati cele 5,6 milioane USD. Perioada de gratie care va dura pana cand se va judeca cererea de sus-pendare propriu-zisa formulata in recurs, a carei data a fost stabilita undeva prin luna martie 2008.
10% onorariu de piata
Hotararea judecatoarei Lohan apare extrem de favorizanta pentru MITTAL,
intrucat posibilitatile date de textele de procedura aplicabile in caz, in sensul ca instanta "poate" sa ia anumite masuri, au fost aplicate atat la "lipsa de citare",
la caracterul de "urgenta", cat si la "suspendarea provizorie".
Mai mult, ele au fost aplicate exclusiv in favoarea MITTAL. In plus, articolele 300 si 403 din codul de procedura civila, invocate in cauza, se bat cap in cap, in privinta obligatiei citarii partilor si a celui care solutioneaza cererea: instanta de recurs (formata din trei judecatori) sau presedintele de instanta (functie pur administrativa).
Putand fi interpretate diferit. Daca punem in balanta si situatia ca un presedinte de instanta sau sectie poate sa isi repartizeze singur dosarul, atunci ajungem in fata unei discriminari vadite: in timp ce pentru orice proces in Romania dosarele se repartizeaza aleatoriu, prin sistem informatizat, la Inalta Curte, presedintii de sectii ajung sa-si repartizeze singuri dosarele in cazurile de suspendari.
Presedinti care din functii pur administrative, ajung sa blocheze ducerea la indeplinire a unor sentinte definitive si executorii.
Avocati de prestigiu pe care i-am contactat si le-am prezentat schema de rezolvare favorabila in 24 de ore a acestui caz, cu uriasa miza financiara, ne-au declarat ca pentru ei ar fi fost imposibil sa beneficieze de o procedura atat de rapida si favorizanta. De asemenea, aceiasi avocati ne-au spus ca in cazurile de mare miza financiara se percep onorarii fabuloase de 10% din valoarea sumelor care fac obiectul proceselor.
Sentinta din Galati, blocata
Acest caz mai surprinde si prin faptul ca, in paralel cu "culoarul Lohan", pe rolul Judecatoriei Galati (instanta de executare), MITTAL Galati a solicitat exact acelasi lucru ca si in cererea adresata presedintei Sectiei comerciale de la Inalta Curte - "suspendarea provizorie a executarii" sumei de 5,6 milioane USD.
Este vorba de dosarul nr. 11574/233/2007, care a fost solutionat irevocabil la data de 5.10.2007. Reprezentantii MITTAL Galati nici macar nu s-au mai prezentat la proces pentru a depune cautiunea de 10% din suma contestata, astfel incat, Judecatoria Galati a dispus in mod irevocabil respingerea cererii de suspendare provizorie. Cand cei de la "Dunarom" s-au dus sa execute conturile MITTAL, cu hotararea irevocabila de la Galati in mana, mare le-a fost uimirea sa afle de existenta hotararii de la Inalta Curte, data de judecatoarea Lohan.
Lakshmi Mittal
Pana in prezent, gratie celor mai sus expuse, executarea silita a firmei MITTAL, dispusa prin sentinta definitiva, nu a putut fi dusa la indeplinire. Aparatorii societatii "Dunarom" ne-au declarat ca, datorita acestei turnuri neasteptate, se tem ca in cadrul recursului care se va judeca curand in acest caz, hotararile judecatoresti anterioare sa fie rasturnate cu 180 de grade, din moment ce la Inalta Curte se petrec "minuni" peste noapte.
Stoica: "Nu este nici o abatere de la lege"
Reporterii ZIUA l-au contactat pe Valeriu Stoica in legatura cu decizia Inaltei Curti cu privire la datoriile Mittal. Acesta ne-a declarat ca "suspendarea s-a facut in conditii de perfecta legalitate" si ca "nu este nici o abatere de la lege". Stoica i-a luat apararea sefei Sectiei Comerciale, spunand ca aceasta a luat decizia corecta, deoarece "Dunarom" se afla in lichidare judiciara, iar, in eventualitatea admiterii recursului si intoarcerea executarii, ar fi existat riscul ca MITTAL sa nu mai poata recupera suma platita. Valeriu Stoica a calificat sentinta definitiva, de obligare la plata a clientului sau MITTAL Galati drept "o hotie la vedere" si a precizat ca nu va avea liniste pana nu o va demonta.
Precedentul "Shell Gas Romania"
Presa centrala a relatat recent si despre alte cazuri ale unor companii celebre ce urmau sa fie executate silit, dar in care s-a reusit blocarea executarii silite pe ultima suta de metri. Intr-unul dintre acestea implicat a fost acelasi Valeriu Stoica. Potrivit acestor relatari, o societate doljeana, aflata in litigiu cu "Shell Gas Romania" a adresat un memoriu fostului ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, in care a acuzat "lucraturile domnului avocat Valeriu Stoica", care "a reusit in doua randuri suspendarea executarii silite (n. red. - a firmei Shell Gas Romania) cu concursul vadit abuziv al judecatorilor". Ca reactie la acuzele firmei doljene, Valeriu Stoica a refuzat sa comenteze cazul si a replicat presei ca "cine incearca sa stirbeasca imaginea societatii noastre va raspunde potrivit legii".
Udrea, succes tot in 24 de ore
Suspiciunea legitima ca unii avocati au o mare putere de convingere pe langa anumiti magistrati a existat si in cazul Elenei Udrea. Fosta consiliera prezidentiala a reusit sa-i convinga pe procurori sa dea solutia de neincepere a urmarii penale fata de Traian Basescu in dosarul "Casa din Mihaileanu" dupa o singura vizita la Parchetul General. In acest dosar Basescu era acuzat de fals si uz de fals, in legatura cu modul de dobandire de la Primaria Capitalei a vilei din str. Stefan Mihaileanu nr. 2. Conform relatarilor presei centrale de la acea vreme, procurorii lui Botos au dat NUP la doar o zi dupa ce Elena Udrea, avocata lui Basescu, a depus la Parchet mai multe documente privind casa din Mihaileanu. Amintim ca in cazul "Mihaileanu", ex-primarului Basescu i-a fost repartizat cu chirie, iar apoi vandut la un pret modic de circa 19.000 dolari, un apartament intr-o vila de lux, in suprafata de peste 350 m.p., estimat in raport cu preturile practicate pe piata imobiliara la peste 300.000 euro.
Pagina realizata de RAZVAN SAVALIUC 
 Afisari: 3157  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 31 Afiseaza toate comentariile  
care iluzionist?????????????   de fericire
Omisiune cu intentie   de Ratza
Homo Pandreatikus   de Hantzy
STOICA -- masonul cu ochii inchishi --- !   de jan dinu
Ma plimb ..   de LENIO
Securistii nationali   de bolovan gheorghe
Nu casele de avocatura...   de Alcor
Cand vad poza smecherului asta ma apuca toate nevoile   de M_D_L
Culmea!   de LENIO
ULTIMA ORA ...   de LENIO
Acest ticalos...   de cehow
PSD-istii,ciocul mic!   de Adrian v.D.
Citesti ,recitesti si nu iti vine a crede !   de DIK
Finalul...   de LENIO
Galceava intre "fanii"...   de LENIO
jumatate din coruptia de la instantele actuale   de Iovescu
suspendare provizorie! spune avocatul stoica,   de silviana
Ce minune, un articol contra PD minus L in Ziua !   de Raquel
coruptia.... taxe    de lohmenatu
Alex. Pandrea alis Mos Tagartza...   de Aeno
Maestrul Stoica...   de Onesti
Centrifuga politica .   de alwis46
cazul Shell Gas   de contras
" fratia"   de C. Neagoe
A SCURCIRCUITAT LEGEA   de Rodica
Romania este "tara tuturor posibilitatilor"   de Rodica
Pedalacii de strinsura sint uluiti !   de Arogantu'
D,nul Stoica   de FB
Stoica e un foarte important membru al PD-L, partidul lui Basescu! Onestiule ce mai zici de ai tai    de giculuca
Stoica asta nu-i ala cu traficul de copii? SRI stie   de Harkonen
Hai sa aruncam cu zoaie :de data aceasta dl.Stoica   de Alex.Pandrea
A r h i v a
  Integrati in fundul curtii    14 comentarii
  Bloc peste lege    4 comentarii
  Dovada Sindromului Golfului in Romania    2 comentarii
  Ministrul Kalasnikov    6 comentarii
  Se redeschid dosarele securistilor spalati    3 comentarii
  Atacuri cu acid la Sofia    3 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Iluzionistul (3157 afisari)
 Scandalul mesajelor lui Sarkozy ia proportii (2363 afisari)
 Unu plus unu, in Romania, nu fac doi (2292 afisari)
 Bloc peste lege (2205 afisari)
 Zoaie, ura, rusine (2100 afisari)
 Copila de 13 ani violata de trei ori intr-o ora (4521 afisari)
 Cosmarul unei romance arunca in aer o platforma petroliera britanica (3315 afisari)
 Milionar la Loto ajuns dator-vandut (2831 afisari)
 Sarkozy a "furat" un stilou de la Cotroceni (2229 afisari)
 GIP acuza: Traian Basescu isi ascunde propriul trecut (1808 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.04039 sec.