Ziua Logo
  Nr. 4147 de vineri, 1 februarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Procesul Comunismului
Securistii invizibili
-- Curtea Constitutionala demoleaza CNSAS in an electoral * Politicienii-colaboratori raman camuflati
Judecatorii Curtii Constitutionale (CC) au admis ieri, in unanimitate, exceptiile de neconstitutionalitate ale legii "Ticu" invocate de Sergiu Andon, avocatul lui Dan Voiculescu (foto), care a contestat verdictul de politie politica primit. Institutia ramane astfel fara o baza legala si risca sa devina un simplu gestionar al dosarelor. Toate verdictele date pana acum vor fi lovite de nulitate, a sustinut presedintele CSM Lidia Barbulescu. Parlamentului ii revine datoria sa modifice legea in termen de 45 de zile pentru a o pune in concordanta cu decizia Curtii. Paralizarea activitatii CNSAS in plin an electoral are rezonanta in trecutul membrilor acestei instante. Colegiul CNSAS studia acum dosarele magistratilor, dar nu ajunsese si la cele ale judecatorilor Curtii. Ion Predescu, judecator al CC, s-a ocupat in calitate de senator PSD de controlul activitatii CNSAS in 2003. El a reusit sa intre in conflict cu o parte din membrii CNSAS de atunci: Ladislau-Antoniu Csendes, Mircea Dinescu, Viorel-Mircea Nicolescu, Horia-Roman Patapievici, Andrei Plesu si Claudiu Secasiu si a fost acuzat de acestia ca intentiona sa desfiinteze CNSAS.
Magistratii CC au analizat o serie de texte din Legea privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica, dar si din Ordonanta de Urgenta prin care s-a modificat acest act normativ. Curtea a admis trei din cele 12 exceptii de neconstitutionalitate ridicate de avocatul lui Dan Voiculescu. Acestea se refera la desemnarea membrilor Colegiului, la statutul de functionare al acestuia si la modul in care se dau verdictele celor considerati ca au fost agenti sau colaboratori ai fostei Securitati. Decizia este definitiva si obligatorie si va suspenda activitatea Colegiului CNSAS incepand de astazi, dupa publicarea sa in Monitorul Oficial. Salvarea sau ingroparea Colegiului CNSAS depinde acum exclusiv de votul Parlamentului, care trebuie sa opereze, in termen de maximum 45 de zile, modificarile necesare pentru ca legea sa devina constitutionala. Daca acest lucru nu se concretizeaza, CNSAS nu va putea controla candidatii pentru alegerile locale, dar nici pe cei care vor dori sa obtina un loc in Parlament. In functie de modul in care va iesi legea din Legislativ, depinde activitatea Colegiului.
"Eliminarea acestui venin anticonstitutional"
Exceptiile de neconstitutionalitate au fost ridicate in procesul declansat de Dan Voiculescu impotriva deciziei de colaborare ca politie politica primita din partea CNSAS. "In esenta criticile de neconstitutionalitate vizeaza acele articole din lege care denatureaza esenta CNSAS de institutie pentru studierea arhivelor securitatii, transformand-o intr-o putere subiectiva, abuziva si supraconstitutionala", explica Andon. Solicitat de Curte sa-si exprime punctul de vedere fata de neconstitutionalitatea legii, Avocatul Poporului, Ioan Muraru, s-a pronuntat pentru "eliminarea acestui venin anticonstitutional". Avocatul Sergiu Andon preciza la depunerea dosarului impotriva Colegiului ca verdictele date aduc grave prejudicii si produc efecte ireversibile fara ca sa existe un control judecatoresc asupra acestora. El spunea ca mentionarea excesiva a numelui de cod al clientului sau "Felix", i-ar fi adus acestuia prejudicii de imagine. (Cristian ANDREI)
Ticu Dumitrescu: Sentintele date pana acum sunt legale
Cum priviti decizia Curtii? Ce repercusiuni are asupra CNSAS?
O privesc ca aberanta, ca imorala, ca nedreapta. Pentru ca, daca intr-adevar aveau ceva cu constitutionalitatea ori neconstitutionalitatea acestei institutii au avut opt ani in fata, cand CNSAS a lucrat. Cand vii sa faci acest lucru in procesul lui Voiculescu, opinia publica, oricare dintre cetatenii acestei tari isi vor pune aceasta intrebare: De ce tocmai acum? E foarte, foarte clar... Si as vrea sa fac o precizare. De cateva ori am spus ca ma pregatesc sa ma retrag din Colegiu. Am spus intr-un interviu acordat saptamana trecuta ca, daca persoana mea creeaza antipatii sau probleme, eu voi pune in practica ceea ce am anuntat de atata vreme - demisionez. Dar ii cer d-lui Nicolae un singur lucru: sa lase CNSAS sa-si vada de treaba. Ce se va intampla, pentru ca aceasta institutie a emis nenumarate decizii?
Ce efect are decizia CC?
Sa vad ce fac ei cu dreptul international, cu drepturile omului, cu o serie intreaga de lucruri, care nu stiu cum vor putea fi rezolvate. Adica sunt legale sentintele date pana acum? Firesc, asa ar trebui sa fie. Legea nu e retroactiva, nu putem desfiinta retroactiv decizii. Si ramane ca, dupa ce in Parlament, peste o luna, doua, trei, cand se va ajunge, sa se hotarasca ce anume se va intampla mai departe.
Dar pana atunci, CNSAS mai functioneaza?
Noi vom continua activitatea exact in virtutea, in temeiul programului pe care il avem. Pana in ultima zi de existenta. Mai am insa speranta despre care vorbeam. S-ar putea ca in Parlamentul asta sa fie o majoritate care sa inteleaga ca un asemenea act va avea un impact care va descalifica intreaga clasa politica aflata azi, parlamentari care si asa se bucura de simpatiile care se bucura... Si nu stiu daca nu vor exista, asa cum spuneam, deputati, senatori care sa fie de acord cu lucrul acesta.
Considerati ca a fost o decizie politica?
Infama.
Si cine ar fi avantajat?
La ora actuala, multa lume a trecut peste Ion Iliescu. Dar el ramane acelasi Ion Iliescu. Nu stiu... el, care a fost un om cu scoli de inalta clasa NKVD-iste, moscovite, mai stiu eu... cum de nu si-a ales alti discipoli necunoscuti si l-a pus tocmai pe finu-sau (Serban Nicolae - n.red.) sa faca un proiect de lege care se pupa exact cu ceea ce s-a intamplat azi. Adica ele vin intr-o increngatura perfecta si dovedeste cine sunt de fapt membrii Curtii Constitutionale. Pai 90% sunt edecuri cu un trecut solid PDSR, PSD. Si atunci, ce sa cautam in alta parte?
Interviu realizat de Mihai TOADER
Lovitura de gratie pentru Colegiu
Membrii Colegiului CNSAS s-au aratat consternati de decizia Curtii Constitutionale si acuza presiunile politice care exista din cauza apropiatei campanii electorale. Mai mult, ei acuza magistratii Curtii ca si-au contrazis o hotarare anterioara, care stipula ca verdictele nu au caracter de sanctiune juridica.
"Traim un moment trist, care pune in discutie consolidarea democratiei in tara noastra", ne-a spus un membru CNSAS. Mircea Dinescu a fost mai transant si a declarat ca s-a dat o lovitura de gratie Colegiului, tocmai intr-un an electoral. "Gata! S-a terminat! Toata povestea de la condamnarea comunismului s-a dovedit a fi o joaca ridicola, pentru ca aceasta Curte Constitutionala, formata din baieti de pe vremuri, reuseste sa dea lovitura de gratie CNSAS-ului, intr-un an in care au loc alegeri parlamentare si intr-un an in care CNSAS nu mai are doar 7000 de dosare, cum a avut in cealalta legislatura, ci doua milioane de dosare", a comentat suparat vestea Mircea Dinescu, citat de Mediafax. El a sustinut ca s-a ajuns la aceasta aici din cauza "unui fost sef de sectie la Scantei", a unui fost informator, in cardasie cu aia de la Curtea Constitutionala". Ladislau Csendes, presedintele Colegiului, a declarat ieri ca a fost uimit de decizia data, deoarece exista o hotarare data de Curte anul trecut, care preciza ca verdictele CNSAS nu au caracter de sanctiune juridica. "Acum si-au contrazis chiar decizia lor anterioara", a spus Csendes. "Bucurie mare pentru unii. Credeam ca Iliescu si ai lui sunt dusmanii nostri, dar uite ca acum altii au reusit. Intrasem prea mult in magistrati si i-a deranjat", a afirmat un alt membru al Colegiului. (Cristian ANDREI)
CNSAS: Curtea s-a pronuntat in plus
Decizia Curtii s-a referit la constitutionalitatea unor prevederi in legatura cu care aceasta instanta nu a fost sesizata, se precizeaza intr-un comunicat difuzat ieri de CNSAS.
"Ca o prima observatie asupra Comunicatului Biroului de Presa al Curtii Constitutionale, constatam cu surprindere faptul ca Decizia la care se face referire in comunicat s-a pronuntat asupra unor prevederi din Legea nr. 187/1999 in legatura cu care nu a fost investita sa se pronunte", precizeaza Consiliul. CNSAS subliniaza ca, in procesul Voiculescu - Consiliu, Curtea de Apel Bucuresti a dispus sesizarea instantei constitutionale exclusiv in legatura cu articole din Legea 187/1999, nu si cu privire la articole din OUG 16/2006. "Aceste din urma prevederi nu aveau legatura cu solutionarea cauzei si, pe cale de consecinta, nu puteau face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate. Prin urmare, din Comunicatul de Presa (al CC- n.red.), rezulta ca Decizia s-a referit la constitutionalitatea unor prevederi, in legatura cu care Curtea Constitutionala nu a fost sesizata", semnaleaza CNSAS, adaugand ca "nu este lipsit de interes a reaminti faptul ca articole din Legea nr. 187/1999 au mai fost atacate in fata Curtii Constitutionale de inca sapte ori, de fiecare data exceptiile fiind respinse". (O.B.)
Dan Voiculescu,
"Felix" conform CNSAS
Sa fie un simplu administrator
"Colegiul nu poate si nu trebuie sa aiba rolul de instanta de judecata ca in acest moment, ci trebuie sa fie un administrator al documentelor existente. Pentru ca opinia publica sa poata decide in cunostinta de cauza", a afirmat Voiculescu. Presedintele fondator al PC a spus ca doreste ca dosarul sau sa se clarifice cat mai repede pentru a pune punct daunelor care i s-au adus. Voiculescu a primit decizia de colaborare ca politie politica in iunie 2006, dupa ce in dosarul sau s-au gasit declaratii date catre fosta Securitate sub numele de cod "Felix" si "Mircea". Ulterior, acesta a demisionat din Parlament si a contestat in instanta decizia CNSAS. (C.A.)
Ioan Stanomir, profesor
in drept constitutional
Viziune ca pe vremea lui Nastase
"CCR a dat un veto explicit impotriva CNSAS. In joc nu e o exceptie intr-un simplu proces, ci un principiu: aceasta decizie rezolva problema Securitatii, mai precis Curtea a sugerat ca CNSAS nu trebuie sa mai dea sentinte, ci sa fie un simplu administrator de arhive", a spus Stanomir. El a spus ca prin aceasta decizie se face "litera de lege" din viziunea lui Adrian Nastase, care spunea ca membrii Colegiului nu fac "decat sa linga dosare". Stanomir nu a exclus posibilitatea ca judecatorii Curtii sa se teama de un verdict de colaborare, deoarece ei au fost acuzati de-a lungul vremii de legaturi cu Securitatea. (C.A.)
Emil Boc, presedintele PD-L
O noua lege
"Parlamentul trebuie sa adopte urgent o noua lege care sa reglementeze activitatea CNSAS, dar care sa tina seama de obiectiile Curtii Constitutionale.
Noua lege trebuie sa elimine aspectele declarate neconstitutionale de catre Curte, pentru a nu fi compromisa ideea de deconspirare a fostei Securitati, activitate care trebuie, neaparat, sa ramana in continuare, ca o reparatie morala si politica a celor care au avut de suferit de pe urma regimului comunist", a declarat Boc. (A.I)
PSD dorea un CNSAS fara verdicte
Decizia Curtii Constitutionale in cazul Voiculescu a fost anticipata de unele luari de pozitie ale unor lideri PSD. Deputatul Serban Nicolae (foto) anunta, la sfarsitul anului trecut, ca va initia o propunere legislativa prin care CNSAS sa nu mai poata da verdicte, ci doar sa publice dosarele. In viziunea pesedistului, rolul Colegiului trebuia sa fie unul exclusiv de administrare si publicare a dosarelor si nu de instanta morala. Mai mult, el isi dorea ca deciziile date pana atunci sau cele contestate in instanta sa fie anulate, cu exceptia cazului in care acel vizat doreste continuarea procesului. Nicolae dorea ca numarul membrilor Colegiului sa fie redus de la 11 la 9, prin eliminarea reprezentantilor Guvernului si Presedintiei. In timpul "dosariadei fetelor bisericesti", Mircea Geoana venise si el cu o initiativa prin care Colegiul sa nu mai poate da verdicte in cazul ierarhilor. (C.A.)
 Afisari: 2823  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 26 Afiseaza toate comentariile  
Ranjetul lui Voiculescu   de Hadrian Gaunescu
Ziarul Ziua si comunismul   de Alf
Una buna!   de Adrian v.D.
Domnul Marius Oprea a spus-o clar:   de Adrian v.D.
COMUNISTII SI SECURISTII STERG URMELE   de AAB
CNSAS-ul asta era oricum o frectie....   de GeorgeM
"Curtea Constitutionala demoleaza CNSAS in an electoral *"   de Ratacitul
Nota bene   de gj
CCR a dat o decizie anti-constitutionala.   de alwis46
O lege proasta facuta dupa modelull Mircea fat-te ca lucrezi !   de Ghita Bizonu'
L-ati mai vazut pe HUHU (HUHURIANU)pe forum ?   de YO YO
Invitatie.   de alwis46
Securitatea+CCR   de Mona G.
Domnului Ratacitul   de alwis46
aloooo dom Vantu !!! alooo FMI !!!!   de bonovoice
Tuturor forumistilor,sanatate   de Alex.Pandrea
Felix Motanul ajutat de porcusorul sau guineez pe post de avocat, doi securisti notorii, au reusit   de Un Agricultor
Poza.. mi-aduce aminte de un POSTER WW II - "Dusmanul ASCULTA ! " Altfel, ar face un model excelent    de Omul cu Picioare foarte Paroase
Securistii invizibili au devenit vizibili ,ca au putere   de georgems
Pai atunci si Parlamentarii au devenit ... nuli de drept.   de paraipan
Da' .. pin la urma, poa' sa zica cineva   de paraipan
Io nu prea pricep   de Vasco da Gama
Domnule Pandrea,   de Ratacitul
Trebuie re-deschisa Doftana..CC-ul s-a mascat in "Curte Constitutionala"..Cica sant in "ilegalitate"   de Omul cu Picioare foarte Paroase
ERATA   de dadu
RESTAURATIA   de Alex.Pandrea
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Vartejul Kosovo absoarbe Romania (4075 afisari)
 Costel, romanul care a cucerit Spania (3349 afisari)
 Securistii invizibili (2823 afisari)
 Rezidentiat modificat (1811 afisari)
 Gafa printului Philip (1352 afisari)
 Streaptease cu stewardese in cabina pilotului (6034 afisari)
 Premiera: Ei sunt copiii lui Michael Jackson (3640 afisari)
 Americanii testeaza tunul electromagnetic (1923 afisari)
 Hertz nu mai inchiriaza masini romanilor (1658 afisari)
 Anul acesta, vara vine de Martisor (1442 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.26366 sec.