"Doi dintre noi"
Astazi, la Sala Rapsodia a Centrului International de Arta, va avea loc premiera spectacolului "Doi dintre NOI", un spectacol de miscare, sunet si imagine, al trupei "Passe-Partout Dan Puric", cu Ana Pepine si Paul Cimpoieru. Spectacolul "Doi dintre NOI", prezentat intr-un limbaj teatral universal, promovat in Romania de trupa "Passe-Partout Dan Puric", prilejuieste desfasurarea unei demonstratii de miscare, sunet si imagine, in care gestul strict uman se imbina cu sensurile iubirii si cu istoria artelor si a muzicii pe parcursul mileniilor, de la Vivaldi si Pierro della Francesca, pana la ritmuri moderne. Unicitatea acestui limbaj universal de comunicare teatrala este data de felul in care actorii alatura diferite forme de expresie scenica, de la pantomima clasica si comportamentala, tango, flamenco, balet, dans contemporan, pe care le folosesc pentru transmiterea unor idei, trairi si sentimente. Scenariul si regia sunt semnate de Ana Pepine si Paul Cimpoieru. (M.A.)
Burse de la Polirom
Pentru al doilea an consecutiv, Polirom acorda trei burse de creatie pentru tineri scriitori. Radu Aldulescu, Matei Florian si Livia Rosca sunt castigatorii din acest an ai burselor in valoare totala de 4500 de euro, editura intentionand sa suplineasca astfel lipsa sprijinului acordat autorilor romani de catre stat. "Editura Polirom va acorda pentru anul 2008 trei burse de creatie de care vor beneficia scriitori a caror valoare a fost confirmata in ultimii ani prin nominalizarea la importante premii nationale pentru literatura sau castigarea acestora. Polirom spera ca in acest fel sa suplineasca lipsa sprijinului acordat autorilor romani, mai ales tineri, in conditiile in care statul nu are programe coerente in acest sens. Odata cu lansarea acestor burse, Polirom face si un apel catre Ministerul Culturii si Cultelor sa incurajeze companiile sa acorde burse de creatie artistilor", informeaza Polirom. (M.A.)
Colinde romanesti in Polonia
Astazi si maine, la invitatia Institutului Cultural Roman din Varsovia, grupul coral Sfantul Apostol Andrei va sustine doua concerte de colinde romanesti, la Bialystok si Varsovia. Repertoriul abordat cuprinde, cu preponderenta, colinde romanesti, dar si piese din repertoriul de gen din alte tari. Grupul este format din muzicieni absolventi ai Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca: Mircea Cerbu (tenor I), Daniel Frumos (tenor I), Adrian Podaru (tenor I), Oleg Ciubotaru (tenor II), Decebal Gorea (bariton), Ioan Popa-Bota (bass) si Emilian Urda (bass). (D.C.)
Carti pe Google
Ieri, la Bucuresti, Google a lansat "Cautarea de carti" in limba romana, ajutand astfel utilizatorii romani sa gaseasca si sa descopere carti despre care nici nu stiau ca exista. Cititorii vor putea "sa rasfoiasca" anumite carti pe Internet sau chiar sa descarce in format "pdf" textul complet. Odata cu lansarea de astazi in limba romana, Google Cautare de Carti este disponibil in peste 120 de tari, avand carti in mai mult de 100 de limbi. Prin intermediul Programului pentru Biblioteci, Google a incheiat parteneriate cu 27 de biblioteci din lume - sase fiind din Europa - pentru a le ajuta sa-si transpuna cartile in format digital. Daca o carte din biblioteca se gaseste in domeniul public (in afara drepturilor de autor), atunci ea este prezentata in intregime. Daca se afla sub incidenta drepturilor de autor, atunci utilizatorii vor primi doar informatii generale, cel mult doua sau trei fragmente, precum si informatii referitoare la biblioteca in care se gaseste sau de unde poate fi achizitionata. Iubitorii de carte si editorii pot accesa Google Cautare de Carti la urmatoarea adresa: www.books.google.ro (D.C.)