Ziua Logo
  Nr. 4111 de vineri, 14 decembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Noua Uniune Europeana
-- Liderii din cele 27 de state membre au semnat ieri la Lisabona Tratatul European
Liderii Uniunii Europene au semnat, ieri, la Lisabona, in acordurile Odei Bucuriei, Tratatul European menit sa adapteze institutiile blocului comunitar la formatul extins, de 27 de state membre. Romania a fost reprezentata la ceremonia gazduita de manastirea Jeronimos de presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrul de Externe Adrian Cioroianu. Marea Britanie a facut insa nota discordanta, in contextul in care premierul britanic, Gordon Brown, a absentat de la eveniment, retinut de treburi interne, motiv pentru care Opozitia din Regat l-a acuzat pe seful Executivului de la Londra ca nu are curajul sa semneze in public documentul. Albionul a fost, totusi, reprezentat de ministrul de Externe David Milliband, prim-ministrul Brown urmand sa semneze documentul in cursul serii.
Definitivat in iulie, anul acesta, pe finalul de mandat al Presedintiei germane a Uniunii Europene, dupa o "pauza de reflectie" de doi ani, provocata de respingerea, in 2005, a Constitutiei Europene, de catre electoratul francez si olandez, Tratatul European, cunoscut, incepand de ieri, si sub denumirea de Tratatul de la Lisabona, are in vedere reformarea structurilor institutionale ale blocului comunitar, pentru a corespunde formatului extins, de 27 de state membre. Precedat de negocieri acerbe si nenumarate obiectii, documentul reprezinta, in esenta, versiunea cosmetizata a Constitutiei Europene negociata in 2004, cancelarul german, Angela Merkel, admitand, in iunie, anul acesta, ca "substanta" textului avizat negativ in Franta si Olanda "a fost pastrata". Punctual, Tratatul de la Lisabona confera Uniunii personalitate juridica in relatiile internationale, Presedintia acesteia, detinuta, in prezent, de statele membre, prin rotatie, timp de sase luni, urmand sa revina, incepand cu anul 2009, unei persoane special desemnata in acest sens, avand un mandat de doi ani si jumatate. Pe langa instituirea functiei de presedinte al Consiliului European, textul prevede infiintarea postului de sef al diplomatiei comunitare, ce va purta titulatura de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa si de Securitate a Uniunii, potrivit doleantelor britanice, in contextul in care Uniunea urmeaza sa dispuna de o politica externa comuna. Tratatul European aduce, de asemenea, modificari sistemului de vot al Uniunii, acesta urmand sa se raporteze, incepand cu anul 2014, la o dubla majoritate. Astfel, in urma presiunilor poloneze, deciziile comunitare vor fi adoptate prin votul a minimum 55% din statele membre, reprezentand 65% din populatia UE, cu amendamentul ca, in perioada 2014-2017, orice stat membru va putea cere reaplicarea vechilor reguli din Tratatul de la Nisa, pentru orice decizie supusa la vot. Tratatul European propune, de asemenea, reducerea numarului comisarilor europeni de la 27 la 15, pana in 2014, numarul europarlamentarilor urmand sa fie de maxim 750, fara a depasi plafonul de minim sase, respectiv maxim 96 per stat membru. Documentul confera Parlamentelor nationale dreptul de a ridica obiectii fata de propunerile legislative comunitare, insituind sistemul asa-numitelor "cartonase portocalii". In fine, documentul introduce o clauza ce face posibila retragerea statelor membre din UE. Tratatul European urmeaza sa intre in vigoare in urma ratificarii sale de catre cele 27 de state membre, prin referendum sau prin supunerea textului la vot, in cadrul Parlamentelor nationale, procesul urmand sa se incheie cel mai probabil in urmatorii doi ani ani, inaintea alegerilor europene din 2009. (A.M.L.)
Atentionari de la Bruxelles
Romania ar trebui sa faca eforturi mai mari pentru a intari capacitatea administrativa, sa actioneze pentru a imbunatati stabilitatea macro-economica si pentru a reduce substantial birocratia excesiva in scopul imbunatatirii mediului de afaceri, releva un recent raport al Comisiei Europene, citat de Rompres. De asemenea, tara noastra va trebui sa isi modernizeze piata muncii in efortul de a ajunge la nivelul celorlalte state ale Uniunii Europene. Analiza face parte din ultimul Raport Strategic al Comisiei despre Strategia de la Lisabona, ce vizeaza cresterea economica si crearea de locuri de munca. Raportul va fi inaintat liderilor Uniunii Europene la Consiliul European din martie 2008. Consiliul va fi invitat sa adopte recomandari vizand sprijinul pentru fiecare stat membru pentru orientarea eforturilor lor catre reforme prioritare. Odata adoptate, aceste recomandari reprezinta viziunea comuna a statelor membre fata de ceea ce trebuie sa intreprinda fiecare. (D.E.)
Reforma institutiilor
Fostul negociator cu UE, Vasile Puscas, a declarat ieri ca adoptarea Tratatului de reforma constituie esecul aspiratiei de guvernare constitutionala a Uniunii Europene. El a sustinut ca pentru tara noastra acest tratat ar trebui sa impulsioneze reformarea institutiilor, eficientizarea administratiei publice si dezvoltarea capacitatii administrative de aplicare a politicilor europene. "Rolul istoric al evenimentului este ca se poate spune: a murit Tratatul Constitutional, traiasca Tratatul de Reforma", a precizat deputatul PSD. El a identificat ca obiectiv central al noului Tratat eficientizarea functionarii institutiilor comunitare si a procesului decizional intr-o Uniune Europeana cu 27 de membri. Puscas remarca graba cu care unii liderii politici europeni au dorit sa ratifice noul tratat si o pune pe seama faptului ca acestia au dorit sa elimine dezbaterea publica si implicarea cetatenilor europeni in proiectul constructiei europene. (C.A.)
Alte articole
  Viitorul Tratatului de la Lisabona, amanat pana la toamna    (2008-06-20 17:14)
  Principalele puncte ale acordului UE    (2007-12-13 15:51)
  Basescu si Tariceanu, in duo la Lisabona    (2007-12-13 14:48)
 Afisari: 797  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Bucurati-va to'arasi...   de Zenn
Trimite-o pe Miruna la mine.   de CALUGARUL
institutiile exista si se pompeaza bani in continuare   de avarfreson
A r h i v a
  Prieteniile paguboase ale conducerii ICR    2 comentarii
  Planul B al lui Putin    
  Iron Maiden la Bucuresti    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 "Mai rai ca Ceausescu" (2511 afisari)
 Iuppiter Tonans (2288 afisari)
 Norica Nicolai: "Presedintele are dreptate" (1852 afisari)
 Despre RON, ROM si ROMAN (1784 afisari)
 Matrix in limba moldoveneasca pentru Veronin (1734 afisari)
 Fiul secret al lui Hitler ar putea trai in Marea Britanie (1532 afisari)
 Chisinaul acuza Romania de colaborare cu regimul ilegal din Transnistria (1098 afisari)
 Cernobilul, populat cu animale devastate genetic de radiatii (1087 afisari)
 Scrisorile Printesei Diana catre Dodi Al Fayed (829 afisari)
 Moldovenii si turcii, expulzati pe capete din Romania (765 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01390 sec.