Ziua Logo
  Nr. 4109 de miercuri, 12 decembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Vilangiii
-- Parlamentarii si-au adoptat ieri o lege care le permite sa-si cumpere in rate, la preturi negociate direct cu RAAPPS, vilele de lux in care stau aproape gratis
Deputatii au decis, ieri, ca cei care locuiesc cu chirie in imobile RAAPPS le pot cumpara prin negociere directa, sarind peste organizarea de licitatii. Alesii au respins astfel cererea sefului statului de reexaminare a legii, in care se arata ca pastrarea acestei prevederi ar induce suspiciuni de coruptie. Majoritatea parlamentarilor PSD, cot la cot cu PNL, PRM si UDMR au votat, practic, un act normativ prin care isi avantajeaza colegii de partid ce ocupa imobile ale Regiei. Desi legea stabileste ca numai persoanele care locuiesc de drept in aceste imobile le pot cumpara prin negociere directa, fostii demnitari care ocupa abuziv locuintele, se ingramadesc sa profite de noile prevederi. Camera Deputatilor este for decizional, seful statului avand 10 zile pentru a promulga actul normativ. Democratii au anuntat ca vor contesta legea la Curtea Constitutionala.
Deputatii au votat, cu 135 de voturi "pentru" si doar 53 "impotriva" (in majoritate de la PD si PLD, cu o exceptie), o noua forma a legii privind vanzarea unor imobile aflate in administrarea RAAPPS. De fapt, Camera Deputatilor a acceptat forma legii venita de la Senat, adaugand doar unele "imbunatatiri", dupa cum a declarat presedintele Comisiei de politica economica, pesedistul Mihai Tudose. Desi democratii au votat ieri impotriva si au criticat dur Legea, modificarea acestui act normativ in sens contrar solicitarii lui Basescu s-a operat la initiativa senatorului PD Radu Berceanu, la Senat. Amendamentul democratului, care s-a pastrat si in forma finala a legii, nu elimina vanzarea imobilelor RAAPPS catre chiriasi prin negociere directa, insa introduce o conditie: pot cumpara prin aceasta forma doar persoanele fizice si juridice care au imobilele in folosinta de drept si care au toate taxele aferente platite pana la 30 septembrie 2007. Deputatii au impus o singura constrangere fata de forma de la Senat: in cazul incredintarii directe, sa se ia ca punct de reper pretul de pornire - cel al pietei, stabilit de un evaluator. In plus, ei au mai stabilit ca, in cazul in care chiriasul este persoana fizica, sa poata plati un avans de 30% din valoarea imobilului, urmand ca restul sumei sa poata fi achitat in rate.
Varianta licitatiei
Noua lege stipuleaza ca, in cazul negocierii directe, RAAPPS trebuie sa consulte in maximum 15 zile chiriasii cu privire la cumpararea prin aceasta forma, avand in vedere pretul pietei. Voturile nefavorabile au venit si din partea a sase pesedisti, printre care Ioan Munteanu, Dan Nica si Manuela Mitrea.
Dan Nica a incercat sa justifice votul dat de colegii sai, pasand vina in curtea democratilor. El a sustinut ca pesedistii nu au facut decat sa voteze in favoarea amendamentului ticluit de Berceanu.
Potrivit noului act normativ, in cazul in care chiriasii nu doresc sa achizitioneze imobilul, acesta se vinde prin licitatie deschisa. Daca, la cea de-a treia licitatie, nu se inregistreaza o oferta, care valoric reprezinta cel putin pretul de pornire, se organizeaza o noua licitatie, la care RAAPPS, cu acordul SGG, poate stabili diminuarea pretului de pornire cu 20%. Conform textului adoptat de Parlament, persoanele fizice au posibilitatea cumpararii in rate, cu un avans de cel putin 30% si rate lunare timp de cel mult doi ani de zile, fara termene de gratie.
Liderul PIN, Cozmin Gusa, a dezvaluit ieri ca, potrivit surselor sale, Mircea Geoana a depus deja la RAAPPS o cerere de cumparare prin negociere directa a imobilului in care locuieste, in ciuda faptului ca pesedistul a declarat recent intr-un interviu ca este deja in curs de contractare a unui nou apartament. Deputatul PIN a adaugat ca Geoana ar detine, pe langa casa in care sta, alte doua apartamente, pe numele fundatiei conduse de sotia sa.
Un euro pentru sarmanul Geoana
Unii dintre pesedistii parlamentari au primit luni un sms prin care se solicita sprijin financiar pentru rezolvarea problemei locative a liderului Mircea Geoana. Dupa modelul "Dati un leu pentru Ateneu", textul mesajului, prezentat de Hotnews, era: "Fii generos. Doneaza 1 euro pentru ca Mircea Geoana, impreuna cu sotia si cei doi copii, sa nu ramana in strada".
Pesedistii nu au aflat cine a fost autorul mesajului, cineva din partid cu simtul umorului, un adversar politic sau, pur si simplu, o persoana care a vrut sa se amuze pe seama presedintelui PSD. Toata aceasta poveste a plecat de la faptul ca, intr-un interviu acordat BBC-Hotnews, Mircea Geoana s-a plans ca este in situatia de a cere prelungirea contractului de inchiriere pentru imobilul RAAPPS in care locuieste pana la mijlocul anului 2008, cand, cu ajutorul unui credit, isi va achizitiona o locuinta in care sa se mute. "Pai cum sa renunt? Unde sa ma duc? Eu spun o singura chestiune: stau in aceasta casa cu chirie pentru ca nu am alta solutie si cred ca nu este firesc sa intrebi pe unul care, totusi, e clar ca nu are unde sa mearga si totusi reprezinta ceva in viata politica", marturisea Geoana, adaugand: "Efectiv, in acest moment nu am o alta locuinta. Deci stau in aceasta locuinta (casa RAAPPS - n.red.) de o maniera provizorie, in conditiile in care am vorbit sa-mi contractez un apartament, intr-o constructie care se face aici in Bucuresti si care va fi gata probabil in jurul anului 2008", a mai aratat Geoana. (A.H.)
Lista profitorilor ilegali
Scandalul politicienilor care refuza sa paraseasca locuintele de la RAAPPS, desi nu mai au dreptul sa le ocupe, a izbucnit inca din vara, perioada in care presa a alcatuit liste lungi cu astfel de cazuri.
Printre cei care s-au incapatanat sa beneficieze, fara drept, de chirii modice pentru imobile spatioase aflate in zone centrale, se numarau, in vara:
- Mircea Geoana (fost ministru de Externe)
- Vasile Dancu (foto) (fost sef al Agentiei pentru Strategii Guvernamentale)
- Serban Mihailescu (fost sef al SGG)
- Petre Roman (fost premier)
- Silvia Ciornei (fost ministru pentru
IMM-uri)
- Georgiu Gingaras (fost ministru al Tineretului)
- Joita Tanase (fost procuror general al Romaniei)
- Constantin Sava (fost secretar general al Senatului)
- Alexandru Farcas (fost secretar de stat in Ministerul Internelor)
- Vasile Nistor (fost secretar de stat pentru Dialog Social)
- Dumitru Paslaru (fost secretar de stat la Ministerul Culturii)
- Tudor Pantaru (judecator)
- Alexandros Galiatatos (fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor)
- Danut Apetrei (fost secretar de stat la Ministerul Agriculturii).
Mentionam ca listele erau valabile in luna iunie a acestui an. (D.I.)
Contestare la Curte
Cererea sefului statului de reexaminare a Legii prin care imobilele aflate in administrarea RAAPPS pot fi vandute fara licitatie a fost respinsa ieri de deputati. Democratii au anuntat ieri, prin liderul grupului PD din Camera, Cristian Radulescu, ca vor contesta Legea la Curtea Constitutionala. Deputatul PSD Dan Nica a sugerat Guvernului ca ar putea modifica actul normativ printr-o noua Ordonanta de Urgenta.
Traian Basescu a trimis, in iulie, Parlamentului, spre reexaminare, Legea prin care imobilele aflate in administrarea RAAPPS pot fi vandute fara licitatie si le-a cerut alesilor sa elimine vanzarea prin incredintare directa. Presedintele isi motiva solicitarea aratand ca, prevederea introdusa ar putea ridica semne de intrebare in ce priveste transparenta procesului de vanzare a imobilelor si ar putea induce suspiciuni de coruptie. "Va solicit sa eliminati aceste dispozitii, pentru ca licitatia trebuie sa ramana singura metoda de instrainare a bunurilor imobile respective, deoarece reprezinta o puternica garantie anticoruptie si singura cale de acces a publicului la cumpararea acelor imobile", a subliniat presedintele.
Basescu invoca faptul ca persoanele care au calitatea de chirias pot pastra un drept de preferinta numai daca ofera un pret egal cu alti cumparatori, iar legiuitorul nu trebuie sa impiedice formarea unui pret mai bun pentru unele bunuri ale statului, evitand licitatia si incredintandu-le direct. Mai mult, presedintele atragea atentia ca actul normativ trebuie sa clarifice faptul ca de avantajele legii, respectiv de cumpararea imobilelor RAPPS, trebuie sa beneficieze exclusiv chiriasii care au legal aceasta calitate, nu si cei care locuiesc abuziv in acestea. (A.H.)
Tun de sfarsit de an
Senatorul PC Marius Marinescu a sustinut, conform BBC, ca legea favorizeaza tot pe clientii politici de lux ai RAAPPS. "Pentru parlamentari a fost mai aproape maioul decat camasa, cum s-ar spune, adica pe primul plan au fost interesele personale ale parlamentarilor decat interesul public. Este inca o lege in defavoarea cetatenilor si in favoarea unui grup restrans de politicieni. (...) La sfarsit de an se dau cele mai mari tunuri, fiindca lumea e concentrata pe Sarbatorile de iarna si atunci demnitarii profita de acest lucru si isi fac cadou inca niste favoruri, niste privilegii", a declarat Marinescu, potrivit sursei citate.
Blaga a renuntat la locuinta RAAPPS
Secretarul general al PD, Vasile Blaga, a anuntat, ieri, ca a eliberat pe 18 octombrie locuinta de serviciu repartizata de la RAAPPS pe perioada cat a detinut functia de membru al Guvernului. Democratul a respins orice asociere a sa "in lunga lista a celor care beneficiaza de locuinte de protocol de la RAAPPS fara sa aiba dreptul legal de a le ocupa, contra unei chirii lunare modice". "Aduc la cunostinta opiniei publice faptul ca la data de 18 octombrie a.c. am eliberat locuinta de serviciu ce imi fusese repartizata de la RAAPPS atunci cand am detinut functia de ministru al Administratiei si Internelor. Precizez ca, pe durata prelungirii contractului de inchiriere, costul chiriei lunare a depasit echivalentul a 1000 de euro, stabilit la pretul pietei", a anuntat secretarul general al PD. (R.I.P.)
Metoda licitatiei, evitata
Liderul democratilor PD, Cristian Radulescu (foto), a declarat ieri ca, in noua forma, legea nu indeparteaza suspiciunea posibilitatii de coruptie si de malversatiune la cumpararea imobilelor RAAPPS de catre chiriasi prin negociere directa. El a apreciat totusi ca s-au facut unele modificari, "de exemplu pentru a stabili statutul corect al acelor chiriasi ce pot sa-si cumpere locuintele". "Trebuia sa se lase metoda licitatiei, care elimina orice suspiciune si eventual posibilitatea dreptului de preferinta la pretul maximal oferit prin licitatie. Ar fi fost mult mai corect si cred ca daca tot vorbim de limitele extrem de joase de popularitate la care a ajuns clasa politica si Parlamentul, ar fi trebuit macar de aceasta data sa contribuim noi la eliminarea unei suspiciuni de coruptie ce ar putea plana prin mentinerea metodei de negociere directa", a spus Radulescu. (R.I.P.)
 Afisari: 757  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 9 Afiseaza toate comentariile  
Progres...   de alamar
Completare.   de alwis46
Listaci   de Mona G.
BASE E DE VINA ! DOAR EL ESTE VINOVATUL   de YO YO
Anafora de la Decemvriu pentru (un) popor de isprava:   de paraipan
pai.... cine-mparte, parte-si face, iar democratia e intre dulai, nu pentru cateiii mici   de cercetas
Doamnei Roxana Iordache   de Dacia
Lege pt. mafiotii nostri cei de toate zilele   de Dacia
Hopaaaaaa.....   de Aladin
A r h i v a
  Caracatita lui Berlusconi    7 comentarii
  Lituania deturneaza filme    1 comentariu
  Circuit Grand Prix Formula 3 la Snagov    2 comentarii
  Linie erotica reclamata la OPC    2 comentarii
  PNL si PSD au vrut sa-i ia boii de la bicicleta lui Basescu    6 comentarii
  Icoana cu Putin    
 Top afisari / comentarii 
 Caracatita lui Berlusconi (2657 afisari)
 Zambetul de ura al lui Traian Basescu (2353 afisari)
 Constantin Noica si miscarea legionara (2050 afisari)
 Ministru tare la Justitie (1766 afisari)
 PNL si PSD au vrut sa-i ia boii de la bicicleta lui Basescu (1556 afisari)
 Vine zapada! (2478 afisari)
 Un roman a intrat in topul celor mai ridicole procese  (2281 afisari)
 Americanul care a accidentat o romanca lucreaza in serviciile secrete  (1881 afisari)
 Magyar Hirlap: Maghiarii din Romania trebuie sa lupte pentru autonomie (1825 afisari)
 Rusia ar avea acordul SUA pentru a ramane in Transnistria (1776 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01845 sec.