Ziua Logo
  Nr. 4102 de marti, 4 decembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Cultura
Elogiul iubirii si al intelectului
De mult n-am citit o carte mai tulburatoare decat "Hannah Arendt & Martin Heidegger - Scrisori (1925 - 1975)" (Editura Humanitas, 2007). E o "love-story" pasionala si pasionanta intre cel pe care multi il considera cel mai mai important filozof al secolului XX si autoarea nu mai putin celebra a "Originilor totalitarismului", o poveste intinsa - cu un hiatus de 17 ani, intre 1933-1950 - pe o jumatate de veac si cuprinzand corespondenta, de o mare si - cel putin pentru mine - reconfortanta elevatie spirituala, a doi indragostiti. E in acelasi timp si o pilda despre cum o profunda iubire poate depasi toate barierele pe care timpul, istoria, prejudecatile si optiunile politice le aseaza in calea unui cuplu. Caci, se stie, Heidegger a cochetat - nu-mi vine acum in minte un alt cuvant! - cu nazismul, macar in 1933-1934, cand a fost numit rector la Heidelberg, oripiland-o pe fosta sa studenta Hannah, si, din cate stiu, nici nu s-a dezis cu fermitate, mai tarziu, de aceasta aventura ideologica de tinerete. (Mutatis-mutandis, cam acesta e si cazul lui Eliade al nostru, care, spre deosebire de Cioran, nu si-a renegat niciodata in scris aventura legionara). Dar nu ceea ce i-a, vremelnic, despartit pe cei doi e relevant in carte, ci ceea ce i-a unit si-i uneste "peste timp si mode, in Uvedenrode". Iar acest lucru e spiritul, obsesia comuna pentru gandire si fiinta. Din nenumarate pasaje ce se pot cita din corespondenta, dau unul singur, un elogiu cum eu n-am mai intalnit al muncii intelectuale si, in acelasi timp, o amar-lucida constatare asupra mizeriilor ei concrete. Scrie indragostitul Martin catre Hannah: "Te-am uitat - dar nu din indiferenta si nici pentru ca, intre timp, au intervenit lucruri urgente care isi cer rezolvarea, ci fiindca a trebuit sa te uit si te voi uita mereu ori de cate ori lucrul meu ma va impinge catre concentrarea maxima. Si asta nu e o chestiune de ore sau de zile, ci un proces a carui pregatire poate dura saptamani si luni intregi si care, apoi, scade in intensitate. Aceasta des-prindere de tot ce e omenesc si intreruperea raporturilor cu ceilalti este, din punct de vedere al creatiei, cea mai grandioasa dintre experientele omenesti, iar din punct de vedere al situatiei concrete, cea mai infama din cate exista. Ti se smulge inima din trup in deplina stare de constienta". Ajuns in acest punct, nu pot sa nu remarc splendida limba romana in care Catrinel Plesu (ajutata, in talmacirea terminologiei filozofice, de Catalin Cioaba) transpune serpuitorul gand heideggerian.
O lectie de traducere si-o carte de raftul intai, "la vedere", pentru biblioteca fiecarui intelectual.
Ioan GroSAN 
 Afisari: 352  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Act-ul, tinerii si muzica    
  Ce citeau romanii acum 68 de ani?    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Aparitia HIV/SIDA in Romania ramane un mister (3282 afisari)
 Sinescu si-a denuntat acuzatorii la CRP (2522 afisari)
 Traian Basescu, balet si bune maniere (2486 afisari)
 Elena Basescu da in judecata doua ziare (2211 afisari)
 Cele doua Romanii ale lui Traian Basescu (1986 afisari)
 Munti de spuma in Oceanul Pacific (1949 afisari)
 Nou-infiintatul PDL creeaza rumoare printre partidele din Romania (1623 afisari)
 Guvernul va modifica taxa de prima inmatriculare  (1188 afisari)
 Rable italiene in Romania (1147 afisari)
 Cel mai bogat caine din lume primeste amenintari cu moartea (1097 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00876 sec.