Ziua Logo
  Nr. 4091 de marti, 20 noiembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Magazin
Scandalul Shirley Temple
-- Graham Greene, unul dintre cei mai buni scriitori ai secolului al XX-lea, a fugit in Mexic pentru ca i-a acuzat de pedofilie pe producatorii unui film al copilului minune
Scriitorul britanic Graham Greene s-a autoexilat in Mexic, in anii '30, dupa ce i-a acuzat de pedofilie pe producatorii unui film in care Shirley Temple, pe atunci in varsta de 8 ani, juca rolul principal, potrivit memoriilor regizorului brazilian Alberto Cavalcanti, informeaza The Independent.
Fuga lui Graham Greene in Mexic, in anii '30, a intrat in legenda, pentru ca aici a scris el capodopera vietii sale, "Puterea si Gloria", despre un preot alcoolic si un politist trimis sa-l vaneze. Privit ca unul dintre cei mai buni scriitori britanici ai secolului al XX-lea si catolic convins, Greene a fost trimis in Mexic de Vatican pentru a scrie despre persecutiile guvernului sau, cel putin asa s-a crezut pana recent. O noua teorie senzationala a aparut recent, aceea ca Greene a fugit, de fapt, in Mexic pentru a evita pedeapsa cu inchisoarea, dupa ce a fost dat in judecata pentru ca a scris ca Shirley Temple, pe atunci in varsta de 8 ani, a fost sexualizata in interes comercial de producatorii unui film in care juca, "Wee Willie Winkie". Teoria este prezentata in autobiografia unui foarte bun prieten al lui Greene, producatorul si regizorul brazilian Alberto de Almeida Cavalcanti, care a murit in 1982, la varsta de 85 de ani. Descoperirea, atestata cu documente si scrisori, a starnit emotie in industria filmului. Documentele lui Cavalcanti, care a avut o enorma influenta asupra cinematografiei britanice si franceze, se afla in posesia Institutului britanic de film (BFI). Biografia lui Cavalcanti contine numeroase anecdote desprte comunitatea artistica din Paris si Londra, insa cel mai important fragment este cel despre scriitorul Graham Greene. In 1937, Greene a lucrat pentru revista Night and Day. Intr-o cronica despre filmul "Wee Willie Winkie", cu Shirley Temple, acesta a scris: "Admiratorii ei - barbati de varsta a doua si functionari - reactioneaza la cochetaria ei dubioasa, la vederea trupului ei micut bine facut si atractiv, caracterizat de o vitalitate enorma, utilizand povestea si dialogul drept cortina-pretext pentru a-si ascunde dorintele".
Twentieth Century Fox a intentat proces in numele lui Temple, pe atunci in varsta de 8 ani, invocand faptul ca Greene a sugerat ca aceasta a jucat "sexy" in mod deliberat in fata unui "public format din batrani imorali, gata sa se bucure de aroma fina a unei mici creaturi pline de sarm si necoapte", scrie Cavalcanti. "Multumita unor prieteni vigilenti, Graham a fost avertizat ca producatorii americani ai filmului l-au dat in judecata, iar acest lucru ar fi putut avea drept consecinte o amenda grasa pentru sustinatorii publicatiei Night and Day si o pedeapsa cu inchisoarea pentru Graham. Singura solutie era sa gaseasca o tara care nu avea acord de extradare cu SUA. Au ales Mexic, iar bietul nostru Graham a plecat repede acolo. Este foarte probabil ca Shirley Temple sa nu fi stiut niciodata ca, in parte, datorita ei, in timpul exilului sau, Graham Greene a scris una dintre cele mai bune carti ale sale". Procesul a avut loc pe 22 martie 1938. Greene a plecat in Mexic pe 29 ianuarie si s-a intors in Marea Britanie in mai. Judecatorul, care a amendat revista cu doar 3500 de lire sterline, s-a plans ca a fost mare pacat ca Greene nu a putut fi contactat de tribunal, spune Cavalcanti.
BFI, care a primit recent suma de 25 de milioane de lire sterline de la guvern pentru a conserva negativele originale ale unor filme vechi, spune ca documentele lui Cavalcanti sunt de ajutor pentru umplerea unor goluri in istoria cinematografica. Janet Moat, presedinte al departamentului de colectii speciale din cadrul BFI, autorul unui controversat plan de a construi un centru al cinematografiei la South Bank din London, unde urmeaza sa expuna documente rare printre care se numara si cele ale lui Cavalcanti, a spus: "Este emotionant ca am obtinut documentele. Pentru noi, Cavalcanti a fost intotdeauna ca un Sfant Graal. Documentele acopera niste goluri din istoria cinematografica a secolului al XX-lea". (D.M.)
 Afisari: 2580  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Lasati ca nici astazi nu e altfel.   de Aladin
A r h i v a
  Ultimii vorbitori ai limbii zoque s-au certat    1 comentariu
  Jiul rosu    
  METEO    
 Top afisari / comentarii 
 Arma crimei (6016 afisari)
 Prognoza mea (4391 afisari)
 DNA prins cu fofarlica (3173 afisari)
 Scandalul Shirley Temple (2580 afisari)
 Tinu a fost exhumat (1973 afisari)
 Putin ameninta NATO cu o riposta nucleara (2015 afisari)
 Concluziile medicilor legisti: Tinu a murit in urma accidentului de masina (1740 afisari)
 Italienii cred ca au descoperit "grota gemenilor Romulus si Remus" (1299 afisari)
 Basescu a interzis parada militara de la Alba Iulia (1234 afisari)
 Leul in cadere, euro, nou record in fata dolarului (1137 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01118 sec.