Ziua Logo
  Nr. 4090 de luni, 19 noiembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
O mitologie a grofului clujean
Octavian HOANDRA 
-- Dupa specificul zonei, cetatenii, - sau, dupa unii mai sceptici, populatia -, sufera de diferite "boli" ale comportamentului, ale raportarii la realitatea inconjuratoare, ale sufletului, sau ale atitudinii. Clujul este, poate, cel mai "complicat" oras, din acest punct de vedere. Dupa cum se stie, democratia refuza sa fie definita ca fiind o entitate simpla si univoca. Iar daca vrem sa fim mai aproape de adevar, spunea Boia, democratia este "o figura mobila, cu fatete multe si contradictorii. Nu este <<un lucru>>, nici macar o idee; este o mitologie." Si cum mitologiile nu au nimic cartezian, cel putin in cazul Clujului, aceasta mitologie trebuie "rationalizata", pentru a putea face judecati, analize sau interpretari. Interpretari care nu asculta de logica.
Daca luam in calcul fondul in care deja este "instalat" orasul, - adica un "miez" dulce, in jurul caruia s-au adunat, precum albinele, zeci de firme puternice, unele chiar giganti ai tehnologiilor de varf pe plan mondial, dar si urmatorii zece-douazeci de ani, cu prognoze dintre cele mai optimiste, in ce priveste dezvoltarea lui, avand ca axa una dintre cele mai prestigioase universitati, "UBB", ar trebui sa avem in mediile de afaceri autohtone o deschidere spre diverse forme de asociere, de constructii comune, asa cum ar si fi de asteptat pentru un oras in plina ascensiune economica. Dar pentru ca am vorbit mai sus de mitologie, iata ca orasul "de pe Somes" face posibil ca din timp in timp sa se faca simtita deasupra a tot ce merge bine, o amintire trista, o mitologie pe care orice istorie si-ar dori-o trecuta: mitologia grofului, vizibila pentru cei care stiu sa observe dincolo de evidentele simple. Si, de fapt, nu trebuie sa fii un rafinat al istoriei (clujenii mai mult decat alti romani sunt mai sensibili la aceste "amintiri" nu foarte indepartate), sa observi ca groful de altadata a fost si este prezent acum si aici. Groful modern asemeni celui de odinioara vrea tot. Vrea sa stapaneasca orasul, vrea sa cumpere tot pamantul care se poate cumpara, isi doreste ca cele mai bune afaceri din zona sa fie ale lui, vrea sa aiba de partea sa toti politicienii care se afla la putere. Nu se fereste sa-i cumpere, la o adica, iar o data politicienii cumparati, groful modern al clujului are, pe de o parte asigurata protectia impotriva justitiei, dar si linistea ca in legatura cu averea construita (tot) din proprietatea Statului nu-l va deranja pe nimeni. De asemenea, vrea ca toti aceia care ii ameninta in vreun fel statutul de grof sa fie compromisi, doborati, anihilati, cu orice pret. Pe care acesta e dispus sa-l plateasca, oricat de mare ar fi. Numai ca democratia clujeana nu pare sa mai permita o astfel de mitologie agresiva. Fapt demonstrat cu catava vreme in urma, in cazul PUNR "Banca Dacia Felix" Funar, acesta din urma fiind un caz aparte, de grof primitiv, patologic si destul de lumpen, deservit de o categorie de politicieni de acelasi calibru, devenit din "stapanul" Clujului un biet parlamentar care mai exista in mentalul colectiv, doar multumita personalitatii lui Vadim Tudor. Desi groful clujean post-Funar este mai bogat, mai rafinat si mai versat, el este "servit" de acelasi gen de indivizi minusculi, care nu cred nici in onoare, nici in prietenii sau principii, ci doar in propriile avantaje materiale. Sistem care va face din caderea oricarui grof care viseaza sa-si "bage Clujul in buzunar" si sa-i distruga pe toti ceilalti considerati periculosi, doar un fapt "de drept comun", ca oricare esec. Cat despre politicieni, acestia vor ramane intotdeauna la fel: pentru ei caderea unui grof nu inseamna decat o paguba colaterala.
 Afisari: 898  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Groful groh, groh   de Ion Caramache
clujul...ca cljlul...   de pt
A r h i v a
  Olteanu si americanii. Standardele duble si anti-americanismul    26 comentarii
  Lovitura de stat bolsevica din noiembrie 1917    9 comentarii
  Viitorul lui Traian Basescu    7 comentarii
  La judecata zilei    6 comentarii
  La umbra stipendiilor in floare    2007-11-12
  Reglari de conturi in stil romanesc    2007-11-05
  Elodia si votul cenzitar    2007-10-29
  Romani sub poarta Rashomon    2007-10-22
  O survolare cu Ciupilan    2007-10-15
 Top afisari / comentarii 
 Aliati si licurici (3211 afisari)
 Fiica secreta a lui Evita (3072 afisari)
 Asasinarea lui JFK- teoria Pacepa (3068 afisari)
 Taxi mafia (2434 afisari)
 Olteanu si americanii. Standardele duble si anti-americanismul (2077 afisari)
 Presa rusa acuza Georgia ca foloseste "arma sonica" (3304 afisari)
 Regina Elisabeta a II-a si printul consort Philip si-au reinnoit juramintele (1173 afisari)
 Batut cu bestialitate, un cal a fost abandonat intr-un cartier din Capitala (1049 afisari)
 Dumitru Tinu a fost exhumat (594 afisari)
 Ungaria va gazdui baza NATO pentru transport aerian strategic (547 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.14477 sec.