Ziua Logo
  Nr. 4084 de luni, 12 noiembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Cine ne pune la zid
-- Puterea de la Roma, care a pornit o campanie puternic antiromaneasca din cauza infractorilor tigani, e intesata de oameni aflati in stranse legaturi cu mafia
Puterea de la Roma, adica ministrii italieni impreuna cu primarul Romei, Walter Veltroni, seful principalului partid de guvernamant "Democratici", succesor al Partidului Comunist Italian, au declansat o veritabila campanie anti-romaneasca. Intai, au dat declaratii care au inflamat presa, iar apoi, profitand ca principalul suspect in uciderea Giovannei Regiani este romanul Romulus Mailat, au emis un decret de expulzare destinat clar cetatenilor romani. Dupa cum demonstreaza ZIUA, decretul este incoerent, confuz, incalca drepturile omului si directivele europene.
Parlamentul European ia astazi in discutie situatia creata prin promulgarea noii legislatii italiene privind expulzarea unor cetateni ai unor state membre UE. In sedinta in plen care va incepe azi la orele 17:00 la Strasbourg va fi audiata declaratia Comisiei Europene cu privire la aplicarea Directivei 2004/38/CE privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora.
Manipularea Veltroni si mafiotii N'dranghetta
Walter Veltroni, vrand sa abata atentia de la problemele Romei, a iesit la atac chiar inainte de uciderea Giovannei. Mai precis, a profitat de executia unor romani la metroul din Roma, prin impuscare, din care unul a decedat ceilalti fiind grav raniti si a declarat ca majoritatea delincventilor din Roma sunt romani.
In incidentul invocat de Veltroni, romanii in mod evident au fost victime. Asasinii nu au fost gasiti pana in prezent. De unde stie Veltroni ca asasinii nu sunt italieni?
In aceasta toamna opinia publica germana a fost socata de executia mafiota a patru italieni, membrii mafiei calabrese N'dranghetta, care au fost gasiti impuscati in cap intr-o parcare din Germania.
Dupa logica lui Veltroni ar fi trebuit ca Angela Merkel sa emita un decret de expulzare a italienilor.
Barroso vrea sa profite
Comisia Europeana ar trebui sa se pronunte astazi asupra decretului din Italia. Problema este ca Franco Frattini, comisarul European pentru Justitie, Afaceri Interne si Siguranta este italian, aflat, orice s-ar spune, in conflict de interese. Mai mult, Jose Durrao Barroso, presedintele Comisiei Europene, deja s-a antepronuntat in favoarea decretului italian.
El s-a aratat convins, la sfarsitul saptamanii trecute, ca predecesorul sau in functie, Romano Prodi, "un European devotat", nu putea sa dea un decret anti-european. Barroso vrea si el sa traga foloase din aceasta situatie.
La o conferinta defasurata la Udine, saptamana trecuta, Barroso a declarat ca este inadmisibil sa existe 27 de politici de imigratie in Europa. Politicile privind imigratia sunt unul din putinele atribute lasate in competenta statelor nationale, iar acum Barroso da semn ca vrea sa puna mana pe aceste competente pentru Comisia Europeana.
Oricum, pretextul este cusut cu ata alba. Decretul italian priveste cetateni UE, care nu sunt imigranti. Cazul este dezbatut astazi si in Parlamentul European care insa nu are nici o putere de a influenta Guvernul italian. In PE sunt peste o mie de deputati si din acest motiv luarile de cuvant sunt reduse la minim. In astfel de cazuri delicate apar si personaje excentrice ca deputatul Daniel Cohn-Bendit, fostul lider al rascoalei studentilor trotkisti din Paris, 1968, care transforma dezbaterile intr-un circ.
Autoritatile de la Bucuresti ar trebui mai degraba sa-si caute dreptatea pe la instatele juridice europene competente. In loc de a sustine interesul national, autoritatile, insa, inca studiaza "posibilitatea".
Mastella acuzat ca e omul mafiei
In peste treizeci de ani de cariera, Clemente Mastella, ministrul Italian al Justitiei, a suportat numeroase acuzatii de de complicitate cu mafia, dintre care va prezentam pe cele mai recente. Mastella a fost martor la cununia lui Francesco Campanella, seful organizatiei de tineret din partidul sau, UDEUR. Campanella este acuzat ca e mana dreapta a nasului mafiot Nino Mandala si ca a falsificat cartea de identitate pentru Bernardo Provenzano, seful mafiei siciliene, ajutandu-l sa paraseasca Italia. Salvatorre Cuffaro, celalalt martor la cununie, alaturi de Mastella a favorizat mafia prin devaluire de informatii secrete. La 15 octombrie 2007 procurorul a cerut o pedeapsa de opt ani inchisoare pentru Cuffaro.
Un alt scandal monstru in care este implicat Mastella il reprezinta cererea acestuia catre Consiliul Superior al Magistraturii de a se retrage anchetele "Why Not" si "Toghe Lugano" de la procurorul de Magisteris. Anchetele privesc implicari in asocieri mafiote ale unor inalti demnitari italieni, in provinciile Puglia si Basilicata. De altfel si Massimo D'Allema, ministrul de Externe italian a incasat 20 milioane lire sterline de la Sacra Corona Unita, mafia din Puglia. Procesul sau, inceput in 1985, s-a terminat in 1995 prin prescrierea faptei.
"Comportament" in loc de "fapte"
Consultand Decretul, se poate constata, in primul rand, ca motivele expulzarii nu constau in fapte, bine definite prin trimiterea la legislatia penala si civila italiana, ci prin "comportamente".
Comportamentele sunt definite atat de vag (demnitate umana, drepturile persoanei etc), incat este clar ca decizia expulzarii se va lua dupa bunul plac al prefectilor si chestorilor, care nu sunt magistrati, ci functionari. Simpla lectura a decretului arata ca romanii sunt privati si de accesul la justitie, pentru a contesta o expulzare abuziva. Astfel, in decret se stipuleaza ca documentele de motivare a expulzarii pot fi conferite "intr-o limba inteleasca de catre cetatean sau in engleza". Acest "sau" lasa la latitudinea autoritatilor sa-i furnizeze "suspectului" documentatia direct in engleza, privandu-l de drepturi. In al doilea rand chestorul decide, sub pretextul ordinii publice, daca cei care au contestat masura prefectului in instanta poate participa la process pentru a se apara. Deducem din preambulul decretului ca urgenta decretului ar fi cauzata de "gravele episoade de cronica/cotidiene petrecute la Roma".
In limba italiana cronica inseamna articol de ziar. Oricum, alta sursa de informatii nici nu a avut, privind presupusele fapte ale lui Mailat nu exista, din moment ce cercetarea penala nu s-a incheiat, cercetarea judecatoreasca nici nu a inceput, iar violul nu a existat. Oficialii italieni sustin ca decretul nu se refera la romani, pentru a nu fi acuzati de discriminare, dar preambulul decretului ii dadea in vileag mentionand "episoadele" de la Roma ca motivatie a decretului 181. Asadar, decretul este discriminatoriu, emis in mod special pentru romani.
Decret ascuns de Guvernul Romaniei
Decretul public care faciliteaza expulzarile cetatenilor comunitari pentru motive de siguranta publica este deja in vigoare. Desi ZIUA a solicitat decretul discriminator tuturor autoritatilor publice ale Romaniei care sunt insarcinate de Guvern "sa lucreze" la un "posibil raspuns" - MAE, MJ, MIRA - fara sa il primeasca, ieri l-am obtinut din Italia.
Dupa gravele episoade de cronica petrecute la Roma, Guvernul, in Consiliul de Ministri Extraordinar din 31 octombrie 2007, a transformat in decret-lege masurile de expulzare a cetatenilor comunitari si, prin consecinta, competentele prefectilor, continute de proiectul de lege in materie de siguranta urbana.
Cu decretul lege aprobat se modifica normele asupra indepartarii cetatenilor comunitari pentru motive de siguranta publica, prevazute in decretul lege 30 din 2007. In practica, prefectii vor avea puterea de a indeparta cetatenii comunitari, contrar normativelor comunitare, pentru motive de siguranta publica.
Motivele sunt imperative, cum prevede norma comunitara, cand comportamentul comunitarului compromite demnitatea umana, drepturile fundamentale ale persoanei sau compromite integritatea publica, facand permanenta sa pe teritoriul national incompatibila cu convietuirea in comun.
Violarea interdictiei de reintrare se transforma din contraventie in delict si este pedepsita cu inchisoare pana la trei ani.
Decretul, publicat in Gazeta Oficiala nr. 255 din 1 noiembrie, este in vigoare din 2 noiembrie. Decretul legislativ va trebui convertit in lege sub sanctiunea decaderii.
Confuziile deliberate permit abuzuri
Articolul 1 alin. A al Decretului se refera la limitarea dreptului de intrare (ingresso) si de sedere pentru motive de ordine publica si siguranta nationala. In primul rand legislatia comunitara prevede expulzarea cetatenilor UE ca o exceptie, daca acestia afecteaza siguranta nationala, cum ar fi cazul cetatenilor britanici care au comis atentatele de la Londra, sau cum ar fi cazul cetatenilor italieni, membri ai organizatiilor teroriste de tipul Noile Brigazi Rosii.
A adauga motive de ordine publica in decret inseamna ca orice cetatean UE poate face obiectul decretului, de exemplu daca noaptea da muzica tare sau se incaiera intr-o carciuma. Mai mult, motivele de ordine publica nu sunt definite clar, incadrarea la aceasta categorie fiind lasata la latitudinea prefectilor, care nu sunt magistrati, ci functionari ai guvernului. Prevederea privind limitarea intrarii (ingresso) in Italia deschide calea unor abuzuri. Din moment ce este prevazuta in decret inchisoarea pentru reintrare (reingresso) pentru cei expulzati anterior, inseamna ca limitarea intrarii (ingresso) poate fi aplicata si celor care intra pentru prima data in viata in Italia si care in consecinta nu au comis nici un delict in aceasta tara. La alineatul d din art 1. se prevede ca notificarea motivelor expulzarii vor fi comunicate cetateanului care face obiectul expulzarii intr-o limba inteleasa de acesta sau in engleza. Asadar, cuvantul "sau" permite prefectilor sa dea comunicari numai in engleza, nici macar in italiana, pe care romanii din Italia in general o inteleg. Nu vreau sa presupun cat ar intelege Romulus Mailat dintr-un document in limba engleza. Ma intreb insa cat ar intelege un avocat italian la care Mailat s-ar duce sa conteste masura prefectului. Este notorie ignoranta italienilor in materie de limbi straine. Pe de alta parte, Romano Prodi, fostul presedinte al Comisiei Europene, care a semnat decretul, ar trebui sa stie ca limba romana este limba OFICIALA in UE, iar cetatenii romani au dreptul sa primeasca documentele de expulzare in limba romana. Aceasta prevedere este in consecinta inca un obstacol in calea accesului cetatenilor romani la justitie.
Expulzari pentru fapte comise de rude
La acelasi articol Decretul prevede ca motivele de siguranta publica devin imperative atunci cand cetateanul UE sau un membru al familiei sale a avut comportamente care compromit demnitatea umana sau drepturile fundamentale ale persoanei. Adica o persoana nevinovata poate fi expulzata pentru faptele altei persoane, fie aceasta si membru de familie. Am putea deduce ca legiuitorul italian, incoerent si confuz, s-ar putea referi la extracomunitari casatoriti cu italieni, dar aceasta categorie nu este mentionata in decret si in lege nu mergem pe presupuneri. Pe de alta parte, la alt articol se spune despre cetateanul UE sau ruda sa oricare i-ar fi cetatenia, deci reiese ca si comunitara. Rezulta ca expulzarile se fac si pentru fapte comise de rude. Iata definite clar in decret expulzarile colective pe care guvernantii italieni le-au dezmintit cu vehementa inca de cand au declansat campania antiromaneasca.
Limitarea dreptului la aparare
In ce priveste drepturile fundamentale ale persoanei, pe care chipurile ar putea sa le incalce un amarat de emigrant roman, acestea sunt definite foarte clar in "Carta Europeana a Drepturilor Omului". Litera si spiritul acestui document se refera la incalcari ale drepturilor omului de catre guverne, cum este in cazul nostru Guvernul italian, nicidecum la persoane fizice. Nu inteleg nici cum este cu demnitatea umana. Daca imi dau pantalonii jos sunt expulzat din Italia? Alin 20 bis spune ca, in cazul expulzarii, chestorul trebuie sa aplice imediat dispozitiunile din normele privind imigrarea. Romanii nu sunt imigranti in Italia pentru ca sunt cetateni europeni. Ei nu pot face obiectul unei legislatii privind imigrarea si nu pot fi considerati imigranti decat prin incalcarea Tratatului de aderare semnat intre Romania si UE. Cetateanul European expulzat care contesta masura expulzarii poate intra sau sedea in Italia pe durata fazelor esentiale ale recursului, cu aprobarea chestorului, care i-o poate respinge daca apreciaza ca respectivul ar putea pune in pericol ordinea publica si siguranta nationala. De fapt, cetateanul respectiv ar trebui sa aiba dreptul sa stea in Italia pana la sentinta definitiva a Justitiei. El nu poate sa se apere in absenta. Pe de alta parte, daca justitia hotaraste ca expulzarea a fost abuziva, cetateanul nevinovat, victima a chestorului si a prefectului a inregistrat deja grave prejudicii morale si materiale: pierderea locului de munca in Italia, retragerea copiilor de la scoala italiana etc. Intr-un cuvant, se incalca dreptul la justitie al cetatenilor romani, care fac in realitate obiectul decretului.
De ce fac romanii puscarie in Italia
Romanii nici nu sunt asa periculosi ca alti straini din Italia. Conform statisticilor prezentate de Clemente Mastella, ministrul italian al Justitiei, cei 2.744 romani aflati in puscariile din Italia reprezinta 15,29% din totalul strainilor din puscarii. Totalul strainilor aflati in inchisorile din "Cizma" este de 17.942. Asta in conditiile in care romanii reprezinta peste 30% din totalul strainilor aflati in Italia, adica un million dintr-un total de trei milioane. Faptele pentru care romanii isi ispasesc pedepsele sunt urmatoarele: 50,59% infractiuni contra patrimoniului, adica hotii, inselaciuni si foarte putini pentru infractiuni grave-2,15% pentru infractiuni la regimul armelor si 1,47% pentru droguri, 3,75% prostitutie. Mai sunt condamnati 3,08% pentru infractiuni contra ordinii publice si 25% pentru infractiuni contra persoanei.
The Economist denunta inscenarea italiana
"Liderii politici italieni nu se bucura indeobste de o mare stima in afara tarii si nici macar in interiorul acesteia. Iar felul in care au administrat prima mare criza legata de relatiile inter-rasiale a aratat si de ce", isi incepe argumentatia revista The Economist, citata de BBC. Cuvintele care ii caracterizeaza pe liderii politici italieni sunt : "Oportunist, cu doua fete, iresponsabil si, elegant spus, lipsit de tact".
In revista este prezentat succint incidentul in care Giovanna Reggiani a cazut victima unui roman de etnie roma, remarcand faptul ca primele relatari se refereau la jaf, tortura, viol si ucidere in bataie, insa rezultatele investigatiilor aratau ca femeia de 47 de ani nu a prezentat nici o urma de tortura sau viol.
Motivul pentru care s-a declansat scandalul, nu s-a datorat mortii Giovannei Reggiani, ci faptului ca Romulus Mailat este unul din sutele de mii de romani de etnie roma care au emigrat in Italia in ultimii ani si care au facut ca cea mai numeroasa minoritate etnica din tara sa vina din Romania. Acestia au adus cu ei "nenumarate probleme", mai ales in Roma unde locuiesc in poduri, in cladiri dezafectate sau in colibe de carton in conditii inumane. "The Economist" este de parere ca politicienii italieni au incurajat venirea acestora in Italia.
Silvio Berlusconi a decis ridicarea vizelor pentru Romania cu cinci ani inainte de intrarea tarii in Uniunea Europeana, iar premierul Prodi a ales sa nu impuna cetatenilor romani restrictii dupa 1 ianuarie, asa cum au facut alte state. Unul din vinovatii principali in aceasta problema este primarul Romei, Valter Veltroni (foto), care tine foarte mult la imaginea sa si afirma ca "nici politia si nici autoritatile locale nu pot face fata situatiei", generand panica artificial. "The Economist" considera socant ca problema ii vizeaza in mod direct pe romani subliniind ca "a crescut proportia infractiunilor comise de cetateni straini, iar cele mai multe dintre acestea sunt savarsite de romani". Insa numarul romanilor arestati in 2006 este mai mic decat in cazul altor etnii, insa infractiunile comise de romani sunt cele mai multe, deoarece e vorba de cea mai mare minoritate etnica din Italia. Scandalul intreg a dat ocazia atat politicienilor cat si ministrului de Interne Gianfranco Fini sa se afirme ca demolararea taberelor de baraci nu va rezolva problema, mai scrie saptamanalul britanic.
Morti in vanatoarea de romani
Doi romani au fost gasiti morti la sfarsitul saptamanii trecute in Italia, politistii stabilind ca acestia au fost ucisi de persoane ramase momentan necunoscute. Astfel, un barbat in varsta de 31 de ani a fost impuscat mortal la Castelvolturno, in apropiere de Napoli, cadavrul acestuia fiind descoperit de catre un alt cetatean roman.
Anchetatorii urmaresc in acest caz doua ipoteze: o reglare de conturi intre romani sau o razbunare a localnicilor. Potrivit politistilor, Marian Buzatu Nazian s-ar putea sa fi fost omorat intr-o disputa cu alti conationali, in legatura cu impartirea bunurilor luate in urma unui furt sau jaf. Autoritatile nu exclud insa nici posibilitatea ca romanul sa fi fost impuscat de un italian care l-ar fi prins furand sau de un membru al unei organizatii criminale care opera in zona. Marturia romanului care a alertat autoritatile este considerata decisiva pentru a clarifica circumstantele crimei. Acesta a povestit ca iesise sa urineze, cand a vazut cadavrul romanului in apropiere. Initial, a crezut ca victima era beata, insa apoi a observat balta de sange, astfel ca a anuntat Politia. Carabinierii au interogat mai multi romani si italieni care locuiesc in apropiere, precum si alte persoane care pot depune marturie despre clanurile mafiote ce opereaza in zona.
O romanca a fost gasita moarta vineri seara la Milano, langa o baraca in flacari. Pompierii italieni au fost alertati cu privire la izbucnirea unui incendiu pe drumul care duce spre aeroportul Linate, la periferia estica a orasului. Potrivit Mediafax, cercetarile preliminare au indicat faptul ca baraca a luat foc de la o soba de gatit cu gaz. Langa baraca a fost descoperit trupul neinsufletit al unei femei de 36 de ani, care avea capul spart. Unul dintre medicii de pe ambulanta sosita la fata locului a precizat ca pe corpul femeii exista "numeroase leziuni", inclusiv un traumatism cranian. "In mod sigur, femeia nu a decedat in urma inhalarii de fum", au spus medicii care au adaugat faptul ca ranile "au fost provocate in urma unei agresiuni". Dupa ce initial luasera in calcul ipoteza unei agresiuni xenofobe, anchetatorii au exclus aceasta posibilitate. O fetita in varsta de 12 ani, de origine romana, s-a aruncat, la sfarsitul saptamanii trecute, de la etajul al doilea al unui gimnaziu din localitatea Azzano Decimo (provincia Pordenone, nord-estul Italiei), intr-o aparenta tentativa de sinucidere. Conform Mediafax, copilul a fost transportat de urgenta cu elicopterul la spitalul din Udine, avand traumatisme grave, care nu ii pun insa viata in pericol. Anchetatorii nu au stabilit inca motivele care au impins-o pe fetita - care traieste de multi ani in Italia, impreuna cu familia sa - sa comita acest gest. (Andrei GHICIUSCA)
Roman beat, arestat la Castellon
Un roman in varsta de 33 de ani, care circula pe bicicleta, in stare de ebrietate, a fost arestat in Spania, la Castellon, dupa ce a agresat un politist care il oprise in trafic, transmite Mediafax. O patrula de politie pe motociclete era sa se ciocneasca intr-o intersectie cu romanul care circula cu viteza pe bicicleta si care i-a taiat calea. Politistii au fost obligati sa franeze brusc. Pornind in urmarirea romanului si reusind, in cele din urma, sa-l imobilizeze, agentii de ordine au constatat ca acesta se afla in stare avansata de ebrietate, reprezentand un risc pentru siguranta traficului, astfel ca l-au anuntat ca-i vor confisca bicicleta, ducand-o la sediul politiei. (D.E.I.)
Prima reconstituire
Autoritatile italiene organizeaza astazi prima reconstituire a incidentului din 30 octombrie, cand romanul Nicolae Romulus Mailat ar fi agresat-o pe italianca Giovanna Reggiani. In cadrul acestei proceduri, declaratiile facute de femeia de orginie romana care l-a denuntat pe Mailat vor avea valoare de dovada. Romulus Mailat este suspectat de "omucidere voluntara", jaf si violenta sexuala. In timpul unei audieri preliminare si al unei discutii cu avocatul sau, Piero Picinini, Mailat a recunoscut ca a agresat-o pe Giovanna Reggiani si ca i-a furat geanta, dar a negat ca ar fi ucis-o. (A.G.)
Afise cu Mailat dupa gratii
Un tanar in varsta de 19 ani a fost amendat de politistii constanteni, intrucat a lipit in zona unei institutii de invatamant doua afise infatisandu-l pe Nicolae Romulus Mailat in spatele gratiilor. De asemenea, sub fotografie era scris un text in care se preciza ca barbatul acuzat de omor in Italia nu este roman, ci un etnic tigan. Politistii au stabilit ca mesajul respectiv nu instiga la ura rasiala si nu este de tip xenofob, insa au luat decizia sa il amendeze pe George Andrei M., motivand ca acesta nu avea voie sa lipeasca nici un fel de afis in zona unei institutii de invatamant fara aprobarea autoritatilor locale. (D.E.I.)
40 de insi la marsul anarhist al Romani Criss
Aproximativ 40 de persoane au participat, sambata dimineata, in Capitala, la un mars impotriva discriminarii si pentru promovarea tolerantei. Participantii la manifestatie, care aveau fetele acoperite cu fulare si esarfe, au afisat bannere pe care scria "Pana nu sunt toti liberi, suntem toti prizonieri", steaguri cu mesaje pentru promovarea tolerantei si au strigat sloganuri antirasism si antidiscriminare. Marsul a fost organizat de o retea informala de grupuri, cu sprijinul Asociatiei Romani Criss, Asociatiei Aqvarius, Asociatiei Centrul Pentru Arta Media si Actiune Sociala, Retelei UNITED for Intercultural Action, Indymedia Romania, grupului H.ARTA, Ladyfest Romania si Asociatiei Cultura Pacii. Organizatorii, care sustin ca nu sunt afiliati nici unei formatiuni politice, spun ca au ales aceasta zi pentru a protesta impotriva tuturor formelor de discriminare pentru ca 9 noiembrie a fost Ziua de lupta impotriva fascismului si antisemitismului. "Am decis sa organizam aceasta actiune pentru a ne putea adresa direct oamenilor pe care ii intalnim in viata de zi cu zi, considerand ca o societate cu adevarat multiculturala este posibila prin incurajarea initiativelor venite de jos in sus, de la oamenii obisnuiti care se afla in afara jocului politic", se arata intr-un comunicat de presa. (D.E.I.)
Pagini realizate de George SCARLAT si Departamentul Externe 
 Afisari: 2976  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 18 Afiseaza toate comentariile  
Precum latini   de acv99
italia,stat mafiot,se stia,cu actiunile din prezent se confirma ca se identifica,   de silviana
Pana nu sunt omorati cativa italieni in tara nu se lasa astia   de crusho
Barroso o scalda, e clar ca aici nu e vorba de imigratie,   de DanBruma
las ca-i bine   de georgems
incapacitatea guvernantilor italieni de a infrana declinul economic   de limpede
Isterie   de moga
Pai daca acesti politicieni italieni au legaturi cu Mafia, locul lor e la inchisoare nu la conducere   de Huhurianu
Este adevarat ca aviatia romana a bombardat Palermo si Neapoli ?   de ionion
Zidul rau ma stringe, tzitzisoara-mi plinge...   de cotrofelnitza
Cristoiu are dreptate...   de katty1
Isteria italo-romana   de ionescu
Organizati niste Cruciade   de JMJ
"dolce vita" din Ro nu mai este vazuta ?   de castrulroman
Isteria romano-italiaza   de ionescu
Statul de drept si bunul plac   de Eduard Filip
Mafia politico-economica, legaturi private in spatele cortinei oficiale?   de NormanFinkel5
   de Mos_Tautu
A r h i v a
  Coruptia, bratara de aur    4 comentarii
  Catastrofa ecologica ruseasca in Marea Neagra    1 comentariu
  Submarin chinez in inima flotei americane    14 comentarii
  Trei ani de la moartea lui Arafat    6 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Submarin chinez in inima flotei americane (4900 afisari)
 Cine ne pune la zid (2976 afisari)
 Am gasit-o pe Elodia la Roma (2740 afisari)
 Doua solutii pentru o problema (romaneasca devenita europeana) (2598 afisari)
 Delirul antiromanesc are o rezolvare atat de simpla: inteligenta (2214 afisari)
 Zece nave scufundate in stramtoarea Kerci din Marea Neagra (687 afisari)
 Satu Mare: Politistii de frontiera au prins o retea ucrainiana de contrabanda cu tigari (507 afisari)
 Romanul ucis sambata la Napoli este din judetul Dolj (422 afisari)
 Un sfert din miliardarii Forbes au afaceri de succes in Romania (411 afisari)
 Cioroianu: Trimiterea infractorilor in desert nu se va intampla prea curand (379 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.03649 sec.