Ziua Logo
  Nr. 4082 de vineri, 9 noiembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Marile dosare
Mana KGB
-- Criza din Italia a fost planificata de guvernantii de la Roma, spre satisfactia Moscovei * Premierul Prodi si primarul Veltroni sunt doi comunisti care au facut stanga-mprejur de la antirasism la xenofobie
Aparent, criza din Italia a fost declansata de asasinarea unei italience de catre un tigan roman. In toti acesti ani, presa din peninsula a fost plina de asemenea stiri, care insa ocupau rubricile de fapte diverse. De aceasta data, tonul a fost dat de oficialitatile de la Roma. Comunistii aflati la putere in aceasta tara s-au lepadat de lupta lor antirasista si au declansat in mod aparent ilogic xenofobia impotriva romanilor. Faptul ca Romano Prodi, premierul Italiei, a fost acuzat timp de decenii ca este omul KGB naste suspiciuni. Kremlinul nu s-a impacat nici in prezent cu aderarea Romaniei la NATO si UE. Pe de alta parte, Guvernul de la Roma trebuie sa ofere publicului un vinovat pentru criza in care Italia s-a scufundat de aproape zece ani. Bineinteles, vinovati sunt tiganii, chiar daca nu ei au guvernat Italia. Clasa conducatoare din Italia este frustrata ca nu si-a putut transforma influenta politica din Romania in influenta economica si a ratat astfel participarea la ospatul marii privatizari romanesti.
Criza planificata
Campania anti-romaneasca din Italia a fost planificata si declansata cu stiinta unora dintre actualii guvernanti din Italia. Presupusa crima si inexistentul viol comise de Mailat au constituit doar detonatorul crizei. Daca nu era el, era altul, peste o saptamana sau doua, care sa devina pretext pentru declansarea evenimentelor. Au mai fost crime cu mult mai oribile decat fapta lui Mailat, comise de romani. Dupa cateva zile, evenimentele au cazut in uitare, ca tot ceea ce apare in paginile presei. De aceasta data, avem de a face cu o autentica criza in relatiile romano-italiene, in principal din cauza actiunii autoritatilor de la Roma.
Pregatirea de artilerie a fost asigurata inca de acum o luna de zile, de catre Walter Veltroni, primarul Romei, de cand acesta a afirmat ca romanii comit doua treimi din delictele din Italia, fara a cita sursa afirmatiilor sale si fara sa dea detalii asupra naturii si gravitatii delictelor. Trebuie spus ca Veltroni este seful noului partid de guvernamant, Democratici, format din fuziunea dintre Democratici di sinistra, fostii comunisti si l'Ulivo, partidul lui Romani Prodi. In tinerete, Veltroni a fost lider al Uniunii Tineretului Comunist Italian.
A urmat stirea ca presupusul asasin Mailat si-ar fi violat victima. Stim ca, in cazul conflictelor rasiale, violul creeaza o stare emotionala mult mai puternica decat o talharie sau o crima in scop de jaf. Nu stim daca informatia privind violul a fost preluata din comunicatele politiei din Roma, insa chiar daca a fost vorba despre o exagerare a presei si nu o dezinformare a politiei italiene, este cert ca autoritatile nu au dezmintit stirea. Au asteptat inmormantarea, care a ridicat nivelul emotional, deportarea cetatenilor romani si distrugerea taberelor de nomazi, emiterea decretelor de expulzare, campania furibunda din presa, atentatele impotriva romanilor. Abia la final, cu jumatate de gura, au recunoscut ca nu a fost vorba despre viol, iar dezmintirea ar fi intarziat datorita laboratorului. Asta in conditiile in care politistul roman sosit la fata locului a declarat imediat ca, potrivit experientei sale, nu crede ca a fost viol.
Comunistii au preluat discursul fascistilor
Actiunea dubiosilor politicieni italieni scapa oricarei logici. Romano Prodi, actualul prim ministru Italian, a fost presedintele Comisiei Europene. El stie foarte bine ca a semnat decretul-lege de expulzare prin incalcarea directivelor europene. De asemenea, stia foarte bine care va fi reactia la Bruxelles in urma campaniei xenofobe din Italia. Alt element irational este faptul ca isteria antiromaneasca este intretinuta de guvernantii de stanga, ce si-au facut pana acum un titlu de onoare din combaterea xenofobiei dreptei. Integrarea imigrantilor este pilonul central al ideologiei stangii italiene, ca si combaterea rasismului dreptei. De aceasta data, dreapta italiana a pierdut startul. A reactionat tarziu, dupa consumarea evenimentelor. Trompeta xenofobiei a fost la guvernantii de stanga. Rifondazione comunista, comunistii nereformati acuza pe web-siteul partidului xenofobia din Italia. De exemplu, sursa citata condamna disproportionalitatea dintre stirile cu asasinarea Vanessei Russo de catre o romanca si uciderea Karinei, o fetita poloneza, victima unui italian, si trecuta ca un fapt divers de catre presa. Cu toate acestea, un deputat al acestui partid cere lagare de concentrare pentru romani.
Fetele "antirasistului" Veltroni
Walter Veltroni, comunist reformator, in mod schizofrenic, are acelasi dublu limbaj. O viata intreaga, in calitate de militant comunist si de director al ziarului communist L'Unita, Veltroni a condamnat rasismul, xenofobia, excluderea imigrantilor.
Pe 17 septembrie 2007, "antirasistul" Veltroni a generat un mare scandal. La televiziunea din Treviso, provincia Veneto, din nord, intrebat de ce strazile din Roma arata mai rau decat cele din Treviso, Veltroni a declarat ca prefera sa aiba "le buche di Roma", gropile din Roma, dar sa aiba un program integrationist mai bun ca cei din Treviso, acuzandu-si astfel gazdele de rasism. Cu toate acestea, Veltroni a declansat campania antiromaneasca si mai si cere cu cinism Guvernului de la Bucuresti "sa dea dovada de intelegere", adica sa nu isi apere propriii cetateni. In treacat fie spus, gazdele l-au gratulat pe Veltroni cu epitetele "primarul paine si circ", Roma Veltrona, joc de cuvinte de la Roma Poltrona, Roma ticaloasa. L-au acuzat ca a creat diversiuni pentru a atrage atentia de la starea de dezastru urban in care se afla Roma, cu strazi pline de gropi, trafic infernal, mizerie, spitale infecte. La numai cateva zile, instabilul Veltroni a pus la cale campania antiromaneasca. De ce politicienii de stanga, iubitori ai imigrantilor, integrationismului si lumii a treia au preluat discursul xenofob al dreptei?
Prodi, calul troian al Moscovei in UE
De-a lungul timpului au existat mai multe acuzatii si dezvaluiri despre legaturile actualilor conducatori ai Italiei cu Moscova, care se opune din rasputeri integrarii euro-atlantice a Romaniei. De la presedintele Italiei, Giorgio Napolitano, batranul comunist care in 1956 a salutat invazia URSS in Ungaria, pana la Romano Prodi, acuzat ca prin firma sa de consultanta Nomisma, aflata in joint-venture cu Institutul Plehanov din Moscova, filiala a KGB, si-a umplut buzunarele cu ruble.
Acelasi Prodi a afirmat despre presedintele KGB Kriucikov, si autor al puciului de la Moscova din 1991, ca este "una brava persona" si este prietenul sau. Acelasi Prodi, cu ocazia rapirii fostului premier Aldo Moro de catre Brigazile Rosii, organizatie terorista sponsorizata de Moscova, i-a prevenit pe teroristi ca politia se afla pe urmele lor. Mai precis, Prodi a aparut la televiziunea italiana si a declarat ca stie de la o prezicatoare ca Moro este detinut de Brigazile Rosii in satul Gradoli. Preveniti de actualul premier al Italiei, teroristii au parasit in graba locuinta conspirativa de pe strada Gradoli din Roma, luandu-l cu ei si pe Moro.
La inceputul acestui an, acuzatiile de apartenenta la KGB au inceput din nou sa curga la adresa lui Romano Prodi. Alexandr Litvinenko, fostul agent KGB, asasinat la Londra cu poloniu a declarat ca stia de la un alt agent KGB, pe nume Trofimov, mort la randul sau, ca "Prodi este omul nostru". Acuzatiile au fost reluate si de Panorama, programul de investigatii al BBC. S-a lansat chiar ipoteza ca Litvinenko ar fi fost asasinat pentru a nu dezvalui adevarul despre Prodi. Disidentul rus Vladimir Bukovski a intarit aceste acuzatii intr-un interviu acordat ziarului ZIUA.
Italia, bolnavul Europei
Pana la dezvaluirile unui CNSAS Italian, trebuie sa cautam alte explicatii. In primul rand este vorba de criza din Italia. Aceasta tara, omul bolnav al Europei, are crestere zero de ani de zile. Adica se afla intr-o recesiune cronica. Nici stanga nici dreapta nu au solutii.
Sudul Italiei nu va produce nimic, niciodata, cel putin atata timp cat va fi controlat de mafia. In nord, micile firme de familie au fost odinioara motorul dezvoltarii Italiei. De cand cu globalizarea au devenit necompetitive prin insasi natura lor. Sunt conduse de oameni care nu au fost in viata lor in strainatate si nu vorbesc nici o limba straina. Pe de alta parte, aceste firme se bazeaza pe manufactura. De cand taxele vamale cu estul Europei au devenit zero iar cu tarile asiatice doar 10%, nordul Italiei a primit inca o grea lovitura. Italia este o tara asistata in UE. De-a lungul anilor a primit fonduri regionale de dezvoltare de zeci de miliarde de euro pentru regiunile sale subdezvoltate din sud. Acum, italienii au descoperit ca trebuie sa imparta acesti bani cu tarile proaspat aderate. Perspectivele Italiei sunt din ce in ce mai sumbre. Cineva trebuie sa raspunda. Tapul ispasitor este acelasi dintotdeauna. Strainul, tiganul, romanul. Totusi, Romania nu trage in jos Italia, ba chiar o ajuta sa supravietuiasca. Muncitorii romani din Italia contribuie cu 11 miliarde euro pe an la PIB -ul italian. Exporturile italienesti in Romania mai contribuie cu 5-6 miliarde. De fapt, schimburile Italiei cu Romania se ridica la circa 12 miliarde euro, depasind comertul Italiei cu un gigant economic ca Japonia sau cu tari -continent ca India si Brazilia. Degradarea relatiilor cu Romania nu ar opri alunecarea pe tobogan a Italiei, ci ar accelera-o. Ministrul Italian al Economiei este primul care stie acest lucru. Din acest motiv este singurul demnitar din Guvernul de la Roma care a dat fuga la Bucuresti cand a inceput criza.
Avantajele Rusiei
Rusia ar avea numai foloase din actuala criza. Rusii nu s-au impacat niciodata cu integrarea euro-atlantica a Romaniei, iar scandalul creat le trezeste sperante. Problemele Romaniei in UE pot fi date ca exemplu si Ucrainei. Kievul trebuie sa inteleaga ca ucrainenii vor fi tratati la fel ca romanii, ca niste europeni de mana a saptea, daca vor intra vreodata in Europa. Pe de alta parte, un conflict grav intre Romania si Italia ar amana sine die si constructia conductei petroliere Constanta-Trieste, proiect care incurca serios strategia energetica a Rusiei in Europa.
Poate ca ar fi bine sa se infiinteze si in Italia un fel de CNSAS, dar anti-KGB nu pro ca la noi. Ca tara aflata in prima linie a Razboiului Rece, infestat de agenturi straine si victima timp de decenii a terorismului, cred ca am avea parte de multe surprize.
Ratarea marii privatizari romanesti
Mai sunt si alte ranchiuni ale guvernantilor italieni. Italia nu a beneficiat de pe urma santajului cu aderarea la care a fost supus Guvernul Nastase. Nu tu un Petrom, nu tu un Sidex, nu tu fregate. Electrica Muntenia nu se pune doarece italienii au dat pe ea cat nu face. Toata bruma de care au avut parte, atata cata a fost, a luat-o Berlusconi, care manca inghetata cu Nastase, in timp ce noii xenofobi, Prodi si ai lui, faceau foamea in opozitie. Ranchiuna este cu atat mai mare cu cat, in culisele summit-ului European de La Lisabona, din 1999 privind extinderea europeana, s-a hotarat ca responsabilitatea privind Romania sa cada in sarcina Italiei, iar italienii si-au imaginat ca vom fi un fel de colonie a lor. In schimb, Italia, o tara asistata care primeste sume imense din fondurile de dezvoltare regionala pentru sudul subdezvoltat, a constatat ca pentru aceste fonduri regionale trebuie sa concureze cu noii membri UE, printre care si Romania. Exista si prejudecati populare. In afara de confuzia roman/rom, italiencele urasc Romania din gelozie fata de romance. Pare ridicol, dar am auzit aceasta motivatie de multe ori in Italia. Se mai intampla si la altii: Robert D. Kaplan scrie ca turcoaicele din Trabzon au votat in masa cu partidul islamist din ura fata de "natase", prostituatele rusoaice care le luau barbatii.
Ministrii italieni, mai periculosi decat infractorii romani
Tiganii si romanii din Italia comit infractiuni marunte. Mult mai periculosi decat ei sunt ministrii italieni, de la ministrul de Interne, Mario Scelba, care a conspirat cu banda Salvatore Giuliano pentru asasinarea in masa a taranilor sicilieni la Portella della Ginestra pana la Giulio Andreotti, simultan prim-ministru si naa mafiot sau Silvio Berlusconi care a dat legi pentru el insusi, ca sa scape de puscarie. In Parlamentul de la Bruxelles il gasim pe Cirino Pomicino, condamnat definitiv pentru coruptie si fonduri ilegale. Pomicino a fost pus pe listele pentru Parlamentul European de catre Clemente Mastella, ministrul Italian al Justitiei, care acum semneaza decrete pentru expulzarea romanilor din Italia.n
Pagina realizata de George SCARLAT 
 Afisari: 4498  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 26 Afiseaza toate comentariile  
Ce-i aia KGB ? "Basescul calul Troian al securitatii"   de Maldini
Furzza Italia!   de Jean.Valjean
LEGATURI BOLNAVICIOASE SI SACRIFICAREA DEMOCRATIEI EUROPENE   de Eduard Filip
sangele lui veltroni   de szervudakis
Ia uitati-va putin   de acvila
mâna kgb   de florin iordache
daca nu am fu avut un caz mailat,   de simiondan
Mailat, Prodi,italia si KGB-ul....   de sucamoromete
V-ati trezit cam tarziu....   de Gotcu
Bagind zizanie intre RO si Italia, KGB merge pe principiul divide et impera, rusii si americanii nu   de Huhurianu
maturitatea si acceptarea raspunderii   de Crusader
Chiar asa!   de Mayajoy
scenarita   de vasilian
interesanta speculatie!   de hteoruvga
ridicol   de zzkj
Fascismul care este gata sa rasare mai peste tot, nu este opera lui Prodi.   de ionion
Nepatitu chiar vazand nu vede   de georgems
Stati putin   de Ion Caramache
Definiție a la moș tăgîrță   de Arogantu'
ISTERIA ANTI-KGB e NEJUSTIFICATA !   de gaby boazu
Pleșiță, auzat de terorism   de Arogantu'
Mai sunt si alte implicatii   de marin2
Ce chestie...   de katty1
F. bun articolul   de dihot
Securitatea+KGB=Love   de Mos_Tautu
De vina este Ciciolina!   de JohnGreen1
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 A ucis Mailat? (5641 afisari)
 Mana KGB (4498 afisari)
 Sinistra stanga (3860 afisari)
 "A sosit clipa!" (2786 afisari)
 Decalogul Mafiei (2111 afisari)
 Protest al Noii Drepte in fata Ambasadei Italiei la Bucuresti (1167 afisari)
 Rusia pregateste "actiuni de riposta" (457 afisari)
 Teheranul asigura Romania ca nu reprezinta o amenintare (359 afisari)
 BERD: Romania, tara est-europeana cu cel mai rapid ritm de crestere a pretului locuintelor (330 afisari)
 Mailat cere sa-si execute pedeapsa in Romania (329 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.35465 sec.