Ziua Logo
  Nr. 4080 de miercuri, 7 noiembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Cultura
Nevoia de Maia
-- Spectatorul bucurestean ale carui capricii si preferinte sunt extrem de diverse, deschide din ce in ce mai des agenda culturala, oprindu-se la ceea ce-i atrage in mod evident atentia.
Asa se face ca am bifat de pe lista ofertelor, o piesa de teatru: "Si caii se impusca, nu-i asa?", pusa in scena de regizoarea Chris Simion, la "Laptaria lui Enache". Amintirea celebrului film realizat in 1969, dupa romanul lui Horace McCoy, cu nu mai putin celebra Jane Fonda in rolul Gloriei, mi-a starnit firesti intrebari legate de: spatiu, de rezolvarea maratonului de dans, de dialoguri s.a.m.d. Nu pot spune ca am intrat in habitaclul de la etajul 4 al Teatrului National (ce seamana cu un lung coridor), plin pana la refuz (in majoritate cu tineri), fara o unda de mefienta, cu atat mai mult cu cat nu puteam scapa de imaginile obsedante, terifiante si de o rara cruzime, din filmul cu pricina, dar, insusi faptul ca pe afis figura numele Maiei Morgenstern, si ca, am privit spectacolul stand alaturi de Mircea Ghitulescu, scriitorul si cunoscutul om de teatru, imi dadeau o oarecare liniste. Nu as fi scris nici un rand despre piesa, mai ales ca, orientarile mele jurnalistice sunt catre zona scriitoriceasca si cea a artelor vizuale, dar, de data asta, am simtit nevoia sa ma opresc putin asupra unei regizoare, formata in acesti ultimi ani postdecembristi, in care te poti manifesta in arta cum vrei, si cum poti, pe masura talentului pe care Bunul Dumnezeu ti l-a dat.
Chris Simion face deci parte, dintr-o generatie afirmata recent, de regizori de teatru, razvratiti, inteligenti si belicosi, si, deseori, cum e si firesc controversati, dar pe care adesea, esecurile ii fac mai puternici. Curajul (pentru ca este intr-adevar un curaj) de-a se confrunta cu texte si autori incomozi (vezi Ionesco, spre exemplu), este curajul unui talent care priveste si inafara lui, cu toate egolatriile care mai transpar in asemenea intreprinderi. Vad al doilea spectacol pus in scena de Chris Simion si nu m-am simtit sufocata de histrionisme regizorale sau de interventii neaparat stridente. Constat de asemenea, participarea unor actori de valoare la configurarea spectacolelor ei.
"Si caii se impusca, nu-i asa?" este, pentru Chris Simion, inafara de empatia fata de subiect, si o bariera pe care si-a inaltat-o, survoland-o, zic eu, cu bine. Subiectul, cu sincopele lui tensionate, putea fi abordat cu patima superficiala, si cu frenezie regizorala, daca intuitia lui Chris Simion nu ar fi dus la o buna citire a textului. Vitalitatea acestui spectacol desfasurat intr-un spatiu limitat si practic incomod, cursivitatea, nuantarea si discernamantul cu care Chris Simion l-a abordat, fac din el o reusita pe segmentul de teatru modern pe care-l ambitioneaza.
Cateva cupluri cu situatie materiala modesta, accepta sa fie cobaii (supravegheati si incitati de un sever si intolerant M.C.) unui maraton de dans, pentru ca in final, perechea supravietuitoare (fizic si psihic) teribilei incercari, sa castige o mare suma de bani pusa in joc. Tensiunea creste pe masura ce rezistenta unora dintre participanti scade, aducand dupa sine inevitabila eliminare. Un text dur despre speranta, un text ce arata haurile unei umanitati ravasite de realitatea in care e nevoita sa supravietuiasca. Finalul, usor tezist, arata desertaciunea, cu toate fibrele ei subtiri, care se rup sub disperarile noastre.
Nu stau acum sa detaliez jocul celor opt tineri actori, pe care se cuvine totusi sa-i amintesc: Antoaneta Cojocaru, Tudor Aaron Istodor, Ela Ionescu, Cuzin Toma, Ioana de Hillerin, Mihai Marinescu, Gabriel Fatu si Carmen Lopazan, cativa dintre ei, cu siguranta viitoare nume in teatru.
Vreau in schimb sa spun cateva cuvinte despre Maia Morgenstern, pe care am vazut-o sporadic in teatru si in film, nu din (Doamne fereste!) cine stie ce idiosincrazii, ci, din capriciile sortii. Dupa ce am vazut "Si caii se impusca, nu-i asa?", imi vine in minte insa, vizavi de ea, obsedant, o sintagma: fascinatia vitalitatii. Urmarind-o pe aceasta singulara actrita, cum dirijeaza mica trupa de actori, cum comunica cu frenezie cu ei, cum ii incita la miscare si la dialog, puteam sa raman pe locul meu de pe bancheta, mult si bine, fara sa am sentimentul timpului. Harul ei risipitor daruieste mai mult decat esti pregatit ca spectator sa suporti si atunci, se produce o inevitabila mutatie: nu te-ai mai da dus, ai ramane pe locul inscris pe bilet, urmarind-o. De fapt, Maia Morgenstern nici nu joaca: ea este o stare ce induce in spectator bulimia cea mai stranie: "nevoia de Maia Morgenstern".
In incheiere, nu am decat sa o felicit pe Chris Simion, adresandu-i, cu nuantele cuvenite, o zicere foarte draga lui Nichita Stanescu: "Nu mor caii cand vor cainii". De asemenea, felicitari pentru scenografia minimalista, inteligenta, a Adinei Mastalier si pentru coregrafia lui Carmen Cotofana!
Iolanda Malamen 
 Afisari: 331  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Un teatru pentru tinerii de orice varsta    
  Artisti romani la Bruxelles    
  "Farnesina" la MNAC    
  Ce citeau romanii acum 68 de ani?    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 CIA si extraterestrii (4444 afisari)
 Teroarea Rosie, la 90 de ani (2605 afisari)
 SIE nu stie (2125 afisari)
 Romania domnului Cioroianu (2097 afisari)
 Iuscenko a inspectat insula Serpilor si canalul Bastroe (1877 afisari)
 Voronin recunoaste ca Moldova este a lui Stefan cel Mare (453 afisari)
 Romanca agresata la Milano (366 afisari)
 Caini vii aruncati intr-o groapa plina cu lesuri (349 afisari)
 SUA nu mai tin cont de Rusia in privinta scutului antiracheta (321 afisari)
 Viktor Iuscenko si-a tras insula (319 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02135 sec.