Roxana IORDACHE 

In rest, decoratiile post-mortem n-au alt rost decat sa-l serveasca pe cel care decoreaza propagandistic, nu pe cel decorat postum. Presedintele tarii recidiveaza. Dupa ce i-a asezat la catafalc Patriarhului Teoctist cea mai inalta decoratie acordata vreodata unui roman, seful statului a repetat istoria, cu Nicolae Dobrin. I-a acordat o decoratie mai mica, Ordinul "Serviciul Credincios" in grad de Cavaler. Ca s-o poarte pe lumea cealalta. Desi ar fi meritat-o din plin pe cand inca traia, mult mai mult decat multi dintre cei care au primit-o in viata. O merita, pentru frumusetea cu care a slujit fotbalul spre bucuria semenilor. Si pentru fronda geniului fotbalistic la adresa regimului comunist. Deranja pentru ca exista. Era rebel. Sfida falsele norme morale ale comunismului, impuse prostimii si incalcate grobian chiar de cei care le propovaduiau. Devenise o problema pentru partid si pentru organele patriei in zbor spre comunism. Culmea a fost ca a indraznit sa dribleze regimul si sa i-o strecoare printre picioare, cucerind cu Argesul doua titluri de campioana. Culmea culmilor a fost bataia data lui Dinamo in Groapa, chiar echipa aparatului represiv. Era un fenomen national si scandaliza sistemul. N-a fost lasat sa plece la Real Madrid, desi patronul clubului oferea pentru el mai mult decat a primit regimul Ceausescu din vanzarea evreilor catre Israel. Poate a parut ciudat ca l-am numit pe Dobrin, Coposu al sportului romanesc. Totusi, proportiile ceremoniilor de ramas-bun, priveghi si inmormantare au confirmat comparatia. Amandoi au impus admiratie si respect. Lacrimi curate pentru doua repere nationale curate. Prin faptul ca ei au avut o profesiune de credinta servita neconditionat. Dezinteresat. Cu fair-play. La catafalcul Seniorului a fost un pelerinaj de sute de mii de oameni, iar in ziua inmormantarii s-au aflat in strada un milion de oameni. La sicriul lui Dobrin a fost un pelerinaj comparabil. Iar stadionul care ii poarta numele a fost acoperit cu flori. Suporterii tuturor echipelor romanesti, de regula, fanatici partizani, i-au cinstit memoria. Presedintele tarii ar fi avut tot timpul sa ii confere decoratia lui Pele al Romaniei, macar atunci cand a aflat ca i se apropie sfarsitul. Era insa ocupat cu motiunea de cenzura si cu politia politica. Multipla. DNA, SRI s.a. Daca pe Patriarhul Teoctist si pe Dobrin presedintele i-a decorat tardiv, pe Patriarhul Daniel, in schimb, l-a decorat preventiv. Prea Fericirea Sa nu a ramas dator si i-a intors gestul anticipat, conferindu-i Crucea Patriarhala, aproape textual, in speranta ca va face pentru Catedrala Mantuirii Neamului ce n-a facut pana acum. Hilar, daca n-ar fi patetic. Pe cand era primar general, seful statului s-a contrapus acestui proiect, spre mahnirea Patriarhului Teoctist. Pe care il vizita, in schimb, discret, premierul Tariceanu. Primul-ministru, de altfel, a initiat colecta nationala pentru Catedrala, prima donatie, de 10 milioane de euro, fiind din partea Guvernului. Dar, daca Patriarhul Daniel l-ar fi decorat pe premierul Tariceanu pentru ce a facut, putea fi suspectat de partizanat politic. Decorandu-l, in schimb, pe presedintele tarii pentru ce n-a facut, e in afara oricarei suspiciuni.