Ziua Logo
  Nr. 4069 de joi, 25 octombrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Furaciune PD la Timisoara
-- Vicepresedintele PD Timis, Tiberiu Procopie Lelescu, si seful Consiliului Judetean, Constantin Ostaficiuc, incearca sa puna mana pe terenul SC PENCOOP SA, de peste 30 de milioane de euro
Mai multi politicieni PD si persoane din conducerea CENTROCOOP s-au asociat in vederea acapararii celui mai mare angro din vestul tarii. Miza nu o constituie, asa cum ar parea la prima vedere, comertul cu legume-fructe, ci terenul SC PENCOOP SA, care este situat intr-o zona centrala a orasului. In paralel, consilierii locali ai Primariei Timis au facut totul pentru a pune afacerea democratilor pe butuci. Din toata aceasta galceava locala, cetatenii sunt cei care au de pierdut si mai ales membrii cooperatori care au ridicat angroul pe cale de disparitie.
SC PENCOOP SA, care dispune de o pozitie centrala in centrul Timisoarei, are in patrimoniu imense spatii de productie, desfacere si depozitare - tot atata motive bine intemeiate pentru baietii destepti ai lui Basescu de a pune mana pe ea. Acest imperiu comercial, care valoreaza - dupa parerea agentilor imobiliari - peste 30 de milioane de euro este evaluat la ora actuala la sub 300.000 de euro. Adica, pretul unei vile nu tocmai luxoase. Planul de acaparare a societatii a fost pus la cale cu minutiozitate, inca din anul 2000. Capii afacerii au fost Nicolae Gavrila, fost presedinte al Uniunii Nationale a Cooperativelor de Consum CENTROCOOP Bucuresti, membru de vaza al PSD si, mai ales, Tiberiu Procopie Lelescu, consilier judetean si vicepresedinte PD filiala Timis. De mai bine de un an, Gavrila a decedat. Cu toate acestea, el mai figureaza inca in documentele PENCOOP SA, ca actionar si membru in consiliul de administratie, dupa un an si-o luna de la trecerea sa in nefiinta. Din acel moment Lelescu si Constantin Ostaficiuc (foto), actionar, presedinte al Consiliului Judetean Timis si presedinte executiv al PD local tin fraiele afacerii. Ultimul, din umbra fiicei sale pe care a propulsat-o la conducere.
Scurt istoric al prazii
PENCOOP s-a infiintat in 1970, fiind de fapt o fabrica de pene. Majoritatea productiei se exporta, in special pentru confectionarea uniformelor trupelor NATO, dar si a pernelor, sacilor de dormit s.a. Tot aici se colectau produse agricole de la tarani, 80% dintre acestea luand calea exportului. In timp, activitatea s-a diversificat, exportandu-se melci si broaste in Occident, par uman in Japonia si oua in Elvetia. De asemenea, s-au infiintat un abator care procesa cinci mii de iepuri pe zi, altul pentru gaste si pasari, centrul comercial angro de legume si fructe, numeroase brutarii si multe altele. Toate sub umbrela cooperatiei.
In 2000, Organizatia cooperatista IPPPA PENCOOP Timisoara a fost reorganizata, fuzionand si absorbind Societatea cooperativa ZUROBARACOOP. Capitalul social se ridica la 5,38 miliarde ROL (aprox. 270.000 de euro). CENTROCOOP Bucuresti detinea 85% din actiuni, iar Federatia teritoriala FEDERALCOOP Timis 15%. Fuziunea dintre cele doua entitati n-a fost dificila defel, din moment ce in ambele consilii de administratie activau Tiberiu Lelescu, Gheorghe Stefu si Ioan Dita.
Afaceri democrate
Noua conducere a PENCOOP, controlata de democrati, a fost formata din Lelescu si Stefu, cum era si firesc, carora s-au adaugat Constantin Ostaficiuc, Maria Mustetiu, Viorel Galca, printre cenzori gasindu-se si Floare Lelia Basca, director al Oficiului Registrului Comertului Timis. Acestia au hotarat in 2002 vanzarea fostului abator de iepuri (parter si doua etaje) firmei SC SCALINI SRL, unde il intalnim printre actionari pe Ovidiu Ciuhandru, liderul grupului PD din Consiliul Local Timisoara. Spatiul fiind dobandit la o suma sub pretul pietei, SC SCALINI a inchiriat o parte din el Agentiei Regionale de Protectia Mediului, condusa de Gabriela Lambrino, tocmai sotia deputatului PD Radu Lambrino, care este fin al viceprimarului Dorel Borza, tot democrat. ARPM plateste 8000 de euro pe luna, fata de 8000 ROL/mp cat platea in sediul Directiei Apelor Banat.
Diminuarea averii cooperatiste
Cu toate ca art. 9 din statutul Organizatiei cooperatiste prevedea ca PENCOOP "nu se poate transforma in societate comerciala reglementata de Legea nr. 31/1990", a devenit in 2003 societate pe actiuni, sub denumirea de SC PENCOOP SA, avand un capital social de 5,4 miliarde ROL. Din acel moment, in actionariatul societatii - in schimbul sumei totale de aproximativ 1740 de euro - apar urmatoarele persoanele fizice: Tiberiu Lelescu - 0,26%, Constantin Ostaficiuc, Nicolae Gavrila, Cornelia Mustetiu, Axente Togerescu si Gheorghe Stefu - toti cu cate 0,18%. Acestea s-au adaugat actionarilor majoritari CENTROCOOP Bucuresti (84%) si FEDERALCOOP Timis (14,82%).
In anul 2005, consiliul de administratie ajunge sa fie controlat de doar trei persoane, si anume Lelescu, Gavrila si fiica lui Ostaficiuc, Diana Ornella, scoasa in fata de bunul ei tata. Moment din care participatia cooperatista este diminuata cu inteligenta, ajungand in buna parte in posesia actionarilor persoane fizice.
Ingineria Lelescu
Cei trei din consiliul de administratie decid, in martie anul trecut, ca societatea are nevoie subita de un imprumut.
Si, in loc sa apeleze la o banca, pentru angajarea unui credit (PENCOOP n-avea datorii, inregistra profit si derula o importanta cifra de afaceri), ii prefera chiar pe actionarii societatii. Astfel, la ceas de taina, Lelescu aduce de-acasa 200.000 RON, Mustetiu 40.000 RON, iar Togerescu 38.000 RON. Amuzant este ca acelasi Lelescu semneaza atat in calitate de imprumutator, cat si de imprumutat pe contractul care il priveste. Patru zile mai tarziu, si CENTROCOOP imprumuta PENCOOP cu 200.000 RON, desavarsind opera de spoliere a societatii prin clauzele contractului de imprumut. Care imprumut se acorda pentru o perioada de numai trei luni de zile. In caz de nerambursare la termen a banilor, penalitatile au fost stabilite la 0,2% pe zi de intarziere. Si-acum urmeaza lucratura. La art. 5 din contractele de imprumut ale actionarilor persoane fizice se stabileste ca "In situatia in care imprumutatul nu restituie suma imprumutata la data scadentei (...) se va face conversia in actiuni si se va proceda la majorarea de capital." Adica, participatia inimosilor actionari, care ar fi adus bani de-acasa, se majoreaza dintr-un foc. Si asta in conditiile-n care patrimoniul societatii era mult subevaluat atunci, mai este si acum.
Cum era si de asteptat, conducerea PENCOOP, coordonata de acelasi Lelescu, nu restituie imprumuturile la scadenta, inclusiv persoanei fizice Lelescu. In aceasta situatie, consiliul de administratie, pastorit de Lelescu, acorda la schimb actiuni creditorilor, inclusiv actionarului Lelescu, majorand capitalul social la suma de 990.700 RON. In acest moment, in actionariatul societatii apare o ciudatenie, pe care doar specialistii unui serviciu de investigare a fraudelor economico-financiare si expertii contabili o pot deslusi. Desi CENTROCOOP si Tiberiu Procopie Lelescu au creditat PENCOOP cu aceeasi suma de bani, adica 200.000 RON, entitatea condusa de Nicolae Gavrila s-a vazut cu participatia diminuata de la 84 la 66,06%, in vreme ce politicianul democrat Lelescu a ajuns sa detina 20,39%, fata de 0,26% cat avea inainte de inteligenta inginerie. De asemenea, FEDERALCOOP s-a trezit ca mai participa la capitalul social al PENCOOP cu doar 8,1%, fata de 14,8% cat detinuse cu doar trei luni in urma.
Terenuri si spatii subevaluate
Tot din condei, valoarea aportului in natura s-a diminuat considerabil, tocmai pentru ca, asa cum precizam la inceput, terenurile si spatiile PENCOOP valoreaza zeci de milioane de euro, fiind subevaluate cu indarjire. Astfel, valoarea aportului in natura detinut de CENTROCOOP si FEDERALCOOP au ajuns de la 98,82% in 2003, la doar 54% in vara lui 2006, in urma ingineriei Lelescu. De asemenea, valoarea aportului in numerar s-a modificat de la 1,18% in 2003, la 46% in 2006.
Inca un exemplu ca lucrurile nu sunt deloc in regula la Timisoara. Daca artizanul acestei afaceri de proportii ar fi avut de gand sa cumpere 20% din societate in 1994, cand capitalul social se ridica la 2.687.566 USD, ar fi trebuit sa plateasca 537.513 USD. 12 ani mai tarziu, dupa atatea inflatii si explozii ale preturilor, el a achitat doar 73.000 USD pentru aceeasi felie de cozonac. Ceea ce nu ni se pare nici corect, nici legal.
In documentele contabile ale societatii mai pot fi gasite si alte date, din care reiese devalizarea sistematica pusa la cale din 1994 incoace. Iata cateva dintre acestea:
- 1994 - valoare capital social PENCOOP inainte de absortia ZUROBARACOOP = 2.687.566 USD;
- 2003 - valoare capital social PENCOOP dupa absortia ZUROBARACOOP = 162.982 USD;
- 1995 - valoare centrala termica noua = 34.200 USD;
- 2003 - aceeasi centrala = 2340 USD;
- 1995 - valoare complex pene (aprox. 12.000 mp) = 1.128.609 USD;
- 2003 - acelasi complex = 77.224 USD;
- 1995 - un metru patrat construit = 94 USD;
- 2003 - acelasi metru patrat = 7 USD, iar in 2007 = 9 USD.
La aceste cifre mai trebuie adaugat faptul ca, in timp, dolarul a avut urmatoarele cotatii (in ROL): 1994 = 1.655,09 lei; 1995 = 2.033,28 lei; 2003 = 33.200,07 lei; 2006 = 28.090 lei. Deci, existau toate premisele ca valorile prezentate de noi sa creasca, nu sa scada vertiginos, daca lucrurile ar fi fost corecte.
Mortul e activ in continuare
Nicolae Gavrila (foto), presedinte al CENTROCOOP si actionar persoana fizica la PENCOOP decedeaza in septembrie anul trecut. Moartea sa a survenit cu exact o saptamana inainte de a deveni senator PSD, dupa numirea in functia de director a lui George Maior, propulsat de Traian Basescu. Gavrila n-a mai apucat sa-si inlocuiasca colegul de partid, in urma caruia a candidat pe listele judetului Alba, dar acest fapt l-a aflat o tara-ntreaga, nu si conducerea PENCOOP. La data de 15 ianuarie anul curent, AGEA societatii decide revocarea din functia de membru al consiliului de administratie a defunctului si numirea lui George Mihail Gavrilescu, vicepresedinte al CENTROCOOP. Peste numai 15 zile, insa, decizia este rectificata, in sensul ca Gavrilescu nu mai este numit pe functia respectiva, defunctul fiind pastrat in consiliul de administratie. Situatie care mai persista si la data de 9 octombrie 2007, potrivit datelor furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului.
Concurenta marsava
La iesirea din Timisoara spre Sacalaz, Consiliul Local a ridicat o mare piata de gros si o mica piata de cartier, cu finantare germana (2,55 milioane de euro) si de la bugetul Primariei (1,67 milioane de euro). Numai ca acest "Mega Fresh" nu functioneaza cum ar trebui dintr-un simplu si singur motiv. Cum nu este asigurata o infrastructura de depozitare, taranii nu se inghesuie sa-si aduca produsele aici, preferand tot PENCOOP-ul din centrul orasului. De aceea, comerciantii din piata de gros se vad nevoiti sa importe legumele si fructele din strainatate, ceea ce denota ca investitia nu si-a atins scopul. In aceasta situatie, consilierii locali - multi dintre acestia de origine germana - depun eforturi disperate de a desfiinta angroul din centru Timisoarei. Ba nu acorda autorizatiile necesare, ba nu elibereaza actele necesare unor reabilitari si amenajari, ba pun la cale si comanda autoritatilor competenete tot felul de controale la SC PENCOOP, pentru a bloca activitatea acesteia si a-i distruge vadul cu orice pret. Ce-i drept, fosta cooperatie - furata de la cooperatorii care au cladit-o - ar putea fi o vaca buna de muls prin desfiintare. In locul ei s-ar putea ridica magazine de fite, birouri, hoteluri si alte asemenea. Eventualitate care ar conveni de minune si clanului PD, care controleaza PENCOOP, numai ca baietii destepti ai lui Basescu n-au apucat s-o acapareze in totalitate. Dar nu va mai dura mult, dupa cum am aratat cu lux de amanunte. Acum e bataia pestelui.
Pagina realizata de Dan COSTE 
 Afisari: 1187  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
cooperatie   de adyciobanu
A r h i v a
  Predare in direct    
  Discutii despre infractorii romani din Italia    3 comentarii
  Solicitare in dosarul "Matusa Tamara"    
 Top afisari / comentarii 
 Falimentul selectionerului Gigi (3506 afisari)
 Un baptist orthodox (3314 afisari)
 Misterul mortii lui Edgar Allan Poe (2855 afisari)
 Constitutia, hartia igienica a presedintelui tarii (2787 afisari)
 Azi e Ziua Regelui (2581 afisari)
 George Bush avertizeaza: Romania, in raza rachetelor iraniene (648 afisari)
 Isteria Elodia: Inarmat, a intrat la un procuror sustinand ca are probe despre caz (465 afisari)
 Surprize, surprize: Basescu s-a dus la lansarea candidatilor PSD pentru euroalegeri (436 afisari)
 AC Milan - Sahtior 4-1 (315 afisari)
 Martirii nasaudeni din secolul al XVIII-lea vor fi canonizati (279 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01663 sec.