Ziua Logo
  Nr. 4059 de sambata, 13 octombrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Dosare ultrasecrete
Patria nerecunoscatoare
-- Peste 7500 de prizonieri romani, morti in Pomerania dupa primul razboi mondial, au fost complet uitati de conationalii lor
Nepasarea este dusmanul tuturor virtutilor - glasuieste o butada antica. Nepasarea fata de cei care si-au dat viata pentru tara este nu doar rusinoasa, ci si dureroasa peste masura. Timp de aproape 100 de ani, obrocul uitarii si al nepasarii s-a asezat peste soarta a 7652 de militari romani, care si-au dat sfarsitul in lagarele de prizonieri din Pomerania. Ar fi trebuit sa ramana vesnic in memoria neamului din care se trag si pentru care plecasera la lupta. Nu s-a intamplat asa. N-au avut parte de onoruri postume. Nici macar de o lumanare aprinsa la capataiul mormantului. Nu un roman si-a amintit de ei, ci eminentul cercetator polonez prof. dr. Zbigniew Karpus, directorul Institutului de relatii internationale din cadrul Universitatii Nicolaus Copernic din Torun. Prezent, de curand, la Suceava, la seminarul organizat de Uniunea Polonezilor din Romania sub genericul "Mai aproape unii de altii", profesorul Karpus a dat deoparte colbul asternut peste aceasta pagina uitata de istorie.
Prizonieri in infern
Zbigniew Karpus cerceteaza de cateva decenii lagarele de concentrare in care au fost deportati de catre armatele germane prizonierii din statele Antantei, intrate dupa 1920 in componenta statului polonez, pana atunci sub stapanire prusaca. Investigatiile sale, publicate de-a lungul anilor, se refera la Lagarul de prizonieri nr. 7 de la Tuchola (1914-1921); Lagarul de prizonieri si internati din Tuchola in perioada 1914-1923 etc. Contributiile respective si altele pe aceasta tema au vazut lumina tiparului, la Torun, mai toate la ingemanarea celor doua milenii. De mentionat ca asupra problematicii respective s-au aplecat si alti cercetatori polonezi, printre care, M. Wolos, W. Rezmer, S. Scribniak si altii.
Din rezultatele investigatiilor facute in arhivele pomeriene, dar mai ales din cercetarea documentelor care se afla in Arhiva Centrala de la Bydgosycz, rezulta ca imediat dupa aderarea Romaniei, in primul razboi mondial, de partea Antantei, din cei aproape 43.000 de militari romani luati prizonieri de armata germana, in jur de 20.000-25.000 au fost transportati in zona Pomerania-Gdansk.
Astfel, inca de la inceputul conflagratiei, nemtii au amenajat in zona amintita patru lagare de concentrare: la Gdansk, Brodnica, Tuchola si Czerk. Lagarul din Brodnica, care a functionat inca din 1917, a fost repartizat pentru prizonierii cu grad de ofiter. In cel din Gdansk, amplasat intr-un cartier situat in apropierea canalului portuar, prizonierii locuiau in vapoare ancorate la mal si in baraci. Aici au fost detinuti circa 7000-8000 de prizonieri rusi si cateva sute de ofiteri de alte nationalitati: englezi, francezi si peste 500 de romani. Lagarul de la Tuchola (Tuchel), cu o suprafata de 37,5 hectare, amplasat la 3 kilometri est de orasul cu acelasi nume, pe soseaua ce duce spre Swiecie, la circa 100 de kilometri de Gdansk, a fost afectat la inceput prizonierilor rusi. In partea de nord a lagarului trecea linia ferata Tuchola-Laskowice, cu care erau transportati prizonierii, probabil circa 20.000 de persoane. Cei care ajungeau aici erau cazati in cele 200 de gropi sau bordeie, sapate de prizonieri, in care erau locuiau cate 180 de persoane.
Prologul Auschwitz-ului
In celalalt lagar, cel din Czersk, situat la nord de Tuchola, conditiile erau similare, dar cu un comandament german mult mai dur in raporturile cu prizonierii.
Exista marturii ca soldatii romani ajunsi aici au fost tratati de nemti in mod bestial, fiind considerati "tradatori". La tratamentul inuman s-au mai adagat si conditiile climaterice nefavorabile pe perioadele de toamna si iarna, caracteristice zonei respective, inclusiv faptul ca militarii nu aveau posibilitatea de a primi pachete cu hrana din partea familiilor, ajutor care in acel timp constituia principalul mijloc de supravietuire, inclusiv pentru prizonierii din alte tari. Factorii respectivi, la care trebuie adaugate conditiile de sanitare extrem de precare, iar nu in ultimul rand epidemiile de boli infectioase, inclusiv tifosul, tetanosul si dizenteria, care faceau ravagii in Europa in anii respectivi, au condus la o mortalitate dintre cele mai mari in randul militarilor romani.
In anul 1925, autoritatile poloneze au efectuat o ancheta privind tratamentul aplicat prizonierilor, audiati fiind martori germani si polonezi. Declaratiile acestora sunt cutremuratoare. Martorii au vorbit despre numeroasele cazuri de bataie si maltratare a prizonierilor de catre conducerea lagarului, cat si despre hrana extrem de proasta. Ratia zilnica era formata dintr-o jumatate de paine, la pranz, si seara dintr-o ciorba cu ceva firimituri de carne trasa prin masina de tocat. Tratamentul respectiv a facut ca prizonierii din acest lagar sa moara in mod masiv. Un prizonier polonez incorporat in armata rusa a declarat: "Conditiile de viata de la Czersk erau infioratoare. Prizonierii erau inghesuiti cu sutele in bordeie neincalzite nici macar in timpul iernii, hraniti cu coji de sfecla inghetata si cu paine uscata, mucegaita. Zilnic, din zorii zilei pana noaptea tarziu, prizonierii erau manati la munca grea, in principal pentru dezvoltarea lagarului, dar si pe campurile mosieresti. Pe linia ferata special construita veneau in fiecare zi noi esaloane cu prizonieri."
Primul militar roman care a inchis ochii in aceste conditii inumane, in lagarul din Tuchola, la 31 octombrie 1916, a fost Gheorghe Antei, in varsta de 36 de ani. In noiembrie si decembrie 1916 au murit in lagarul respectiv inca 45 de prizonieri. Exista documente, ce pot fi studiate in arhivele amintite mai sus, care evoca faptul ca, in 1917, in lagarul respectiv au murit 2471 de romani. Comparat cu numarul prizonierilor rusi decedati acolo in aceeasi perioada (1289), remarcam tratamentul extrem de dur al nemtilor fata de romani.
Situatia de la Czersk a fost si mai nemiloasa. Aici si-a gasit sfarsitul, la varsta de 34 de ani, primul prizonier roman transportat pe aceste meleaguri: Dinu Sava, decedat la 9 decembrie 1916. Pana la finalul razboiului, in noimbrie 1918, vor impartasi aceeasi tragica soarta alti 5005 prizonieri romani, ultimul fiind Constantin Topu, in varsta de 28 de ani. Toate datele au fost notate cu o scrupulozitate nemteasca de supraveghetorii germani. Pentru comparatie, amintim ca numarul prizonierilor rusi morti aici a fost de 3252 de persoane, cu toate ca acestia au ramas in lagar cu doi ani mai mult. In afara romanilor si a rusilor, au mai murit in aceste lagare 49 de francezi, 135 de italieni si 65 de englezi.
In general, in intreaga zona a Pomeraniei au murit 7651 de soldati si un ofiter roman. Potrivit profesorului Karpus, alte sute de morminte ale unor militari romani se mai afla si la Lidzbark Warminski, in voievodatul Olsztyn. Din cele relatate de distinsul cercetator, usor se poate trage concluzia ca cele petrecute aici reprezinta un prolog pentru ceea ce avea sa insemne Auschwitz-ul, Treblinka sau Dachau-ul de mai tarziu.
Un veac de uitare
La Suceava, profesorul Zbigniew Karpus si-a exprimat surprinderea in legatura cu indolenta crasa manifestata de autoritatile romane si poloneze. Cum a fost posibil oare ca doua state, care au semnat la Bucuresti, la 3 martie 1921, prima Conventie de alianta romano-polona din perioada interbelica (insotita si de o anexa militara), Tratat care timp de doua decenii a fost prelungit, din cinci in cinci ani, sa nu ii fi cinstit - asa acum s-ar fi cuvenit - pe acesti eroi?
Sub auspiciile Academiei Romane ori a celei din Varsovia s-au scris si sustinut lucrari de doctorat pe tema raporturilor bilaterale, s-au tinut de-a lungul anilor numeroase sesiuni stiintifice pe teme de istorie medievala, dar si contemporana, in diferite orase din cele doua tari. Nici un cuvintel despre evenimentele si tragedia respectiva. A venit cel de al doilea razboi mondial, au trecut alte decenii de "fraternitate", sub stindardul Tratatului de la Varsovia, fara sa se fi facut nici cel mai mic gest de pomenire a memoriei celor care putrezeau in solul nisipos pomerian. Zeci de ministri plenipotentiari, ambasadori, consuli si mai ales atasati militari au functionat, la Varsovia si la Bucuresti, fara sa fi miscat un deget in memoria miilor de soldati romani morti in prizonieratul pomeranian.
In perioada interbelica, portofoliul Externelor poloneze a fost detinut si de un colonel, pe nume Jozef Beck, iar la carma statului a fost un maresal, mare prieten al Romaniei. Era in perioada reconstituirii statalitatii in aceasta tara, cand memoria acelor morminte ramasese inca vie. Zeci de mii de sticle de sampanie s-au baut pentru prietenia romano-polona, dar despre miile de morti din Pomerania auzim cat de cat articulat abia acum. S-au depus, oficial, mii de coroane de catre demnitarii romani in diverse locuri de trista amintire de pe meleagurile poloneze, caci de asa ceva nu duce lipsa Polonia. La Tuchola sau Czersk acestia nu au aprins o lumanare. Regele Carol al II-lea a facut o vizita oficiala in aceasta tara, in vara anului 1937, insotit de Mihai, care mai inainte fusese decorat cu ordinul <<Vulturul Alb>>, inaltii demnitari fiind primiti cu paine si sare in numeroase localitati de pe tot cuprinsul Poloniei. Primul loc spre care ar fi trebuit sa isi indrepte pasii nu se cuvenea a fi Czersk si Tuchola? La Varsovia au fost primiti pe strazi de peste 200.000 de cetateni. A fost vizitat Vawelul si multe obiective militare, vizita fiind considerata ca <<o chezasie a aliantei si amicitiei dintre cele doua tari>>. S-au ridicat, atunci, la rang de ambasada misiunile diplomatice de la Bucuresti si Varsovia, dar eroii de la Tuchola si Czersk au ramas in continuare tot necunoscuti, in umbra arborilor seculari.
Dupa razboi, sute, daca nu mii de delegatii romane, au trecut prin apropierea acestei necropole. Nici una din aceste delegatii n-a aprins o lumanare sau n-a lasat o floare la aceste morminte. Aceasta, in Polonia, tara unde cultul mortilor este ridicat pe cel mai inalt piedestal.
In urma cu cativa ani, profesorul Zbigniew Karpus a organizat el insusi o conferinta de presa, la fata locului, despre cele intamplate la Tuchola si Czersk. A transmis invitatii atat Ambasadei romane de la Varsovia, ca si reprezentantilor misiunilor diplomatice ale celorlalte tari care au morti in zona. Nimeni de la Ambasada romana n-a dat curs acestei invitatii. Venerate sunt aceste locuri doar de misiunea diplomatica rusa, cat si de cea ucrainiana, diplomatii acestora fiind prezenti la toate manifestarile.
O rusine care trebuie reparata
Iordachescu Vasile, deportat in aceste lagare ale mortii, isi exprima in versuri toata deznadejdea, pe spatele unei fotografii: Unul cate unul, Ceasul/Vine el, pe rand, la toti,/Caci sa scapi de coasa mortii,/Ori ce-ai face, tot nu poti.
O suta de ani ne-a macinat coasa nepasarii!
Si totusi, nu s-a intamplat mereu asa. Ostasii romani morti in Alsacia si Lorena au fost ingropati crestineste, ca urmare a implicarii grabnice si hotarate a autoritatilor de la Bucuresti si Paris. Inca din 1921 si 1922 au fost inaugurate cimitire militare romanesti la Dieuze, Soulzmat si Haguenau. Regina Maria s-a implicat personal in acest nobil proiect, la fel ca si Elena Vacarescu, poeta-diplomat ale carei versuri sunt incrustate pe soclul Monumentului Ostasului Roman din Dieuze:
D'al vostru vis eroic stiindu-va stapani,
Dormiti vegheati de Franta, Dormiti soldati romani
Pe cand un asemenea monument si o asemenea chemare la Tuchola sau Czersk, unde in conditii inumane au murit peste sapte mii de osteni romani?
Reconciliere langa morminte
Sub deviza "Reconciliere langa morminte - munca in beneficiul pacii", cinci grupuri de militari germani au lucrat impreuna cu camarazii lor de arme din Romania la reamenajarea unor cimitire militare - informeaza Ambasada Germaniei la Bucuresti.
Astfel, a fost practic reconstruit cimitirul militar de la Dragoslavele, langa Campulung, iar cimitirele militare din Focsani, Buzau si Soveja au fost curatate si, acolo unde era necesar, inlocuite crucile. Pentru anul viitor sunt prevazute patru misiuni de reamenajare si o tabara internationala, in apropiere de Brasov.
Alianta Populara Germana pentru ingrijirea Mormintelor Militare se ocupa, sub patronajul Guvernului federal german, de mormintele militarilor germani cazuti in strainatate in timpul campaniilor celor doua razboaie mondiale ale secolului trecut.
Puteti gasi mai multe informatii despre Alianta Populara Germana pentru ingrijirea Mormintelor Militare la adresa www.volksbund.de.
Dr. Nicolae MARES 
 Afisari: 803  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Despre Rusia, cu Helene Carrere d'Encausse    
  Israelianul Markus Klingberg - "spionul secolului" - se destainuie    4 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Noul Ku Klux Klan (4384 afisari)
 Boierii Europei (2555 afisari)
 Crima de la Nisa, rezolvata dupa 30 de ani (2384 afisari)
 Doua muste in ciorba (2170 afisari)
 Conducatorul pe care il meritam? (2113 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01718 sec.