Zoe PETRE 

Sunt convinsa ca, daca mass-media insista indeajuns, poate afla de la Domnia sa totul, nu doar despre televizarea arestarilor, a probelor si a interogatoriilor, ci si despre relatia de stransa conlucrare dintre Justitie si factorul politic, asa cum a trait-o in direct cand instrumenta dosarul Armaggedon. Din motive evidente, povestea "Armaggedonului Nastase" ramane, si nu doar pentru mine, un caz de referinta, sub cel putin trei aspecte. Cel dintai e cel pe care tocmai l-am relevat, si priveste relatia nesanatoasa dintre procuratura si politica. Al doilea decurge direct din acesta, si priveste gradul in care institutiile statului indeobste sunt dispuse - sau nu - sa respecte prezumtia de nevinovatie si drepturile cetatenesti elementare care se intemeiaza pe aceasta prezumtie. Indiferent de opinia oricaruia dintre noi - om de rand, politist ori procuror - orice ins e considerat inocent pana ce un proces in buna regula nu-i dovedeste culpa. Drept care, daca arestarea lui intempestiva apare la televizor cu comentarii partinitoare si unilaterale, prezumata lui nevinovatie e grav afectata. Si sub acest aspect, cazul Ciuvica ramane exemplar - in rau - fiindca obiceiul arestarilor-surpriza, televizate in direct si la o ora de varf, de pe urma caruia a patimit colegul meu in 2002, a dobandit, cum se spune, noi valente odata cu difuzarea productiei maiestrit comentata a casei de filme 2 1/4, menita sa convinga intreaga opinie publica de culpa celor doi ministri impricinati. L-am criticat de prea multe ori pe distinsul jurist Nastase pentru declaratia care spunea ca afacerile Costea, Jimbolia etc. - cauze penale prin definitie - au fost definitiv solutionate prin votul popular din 2000. Aflu ca justitia franceza nu s-a emotionat de acest vot popular in cazul Costea, devenit, cum se si cuvenea, proces penal, asa ca n-am sa laud Procuratura ca duce mai departe ideea judecatii prin plebiscit televizat, sora buna cu Justitia de pe stadioanele dlui Vadim. Al treilea aspect al exemplaritatii cazului Ciuvica se situeaza in alt registru. Destul de rasfatat pana atunci de opinia publica si de mass-media, care il opuneau reactionarului Iliescu, primul ministru si-a revelat subit in acel incident natura abuziva - si nevricalele. Isterizat de o simpla lista, compilata din presa, a privilegiilor pe care si le arogase de-a lungul unei lucrative cariere politice, dl. Nastase a strigat ca Mugur Ciuvica pune patria in pericol, vadind brusc o panica aparent disproportionata in raport cu realitatea, si a declansat astfel el insusi o reactie in lant la capatul careia a pierdut alegerile din 2004. Ca prajiturica - madeleine - care a provocat celebra expeditie a lui Proust "in cautarea timpului pierdut", numele dlui Chiciu m-a facut sa retraiesc intreaga istorie a Armaggedonului din 2002, inclusiv finalul acesteia. Intre un dialog ratat cu poporul (pensionar) si o motiune ratata cu PSD (reformat), enervarea prezidentiala se aseamana mult prea bine cu enervarile dlui Nastase: poate ca "timpul pierdut" e de fapt, tot ca la Proust, si un "timp regasit".