Ziua Logo
  Nr. 4056 de miercuri, 10 octombrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Muresan, cercetat in libertate
-- Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea DNA privind arestarea fostului ministru al Agriculturii
Curtea de Apel Bucuresti a mentinut ieri decizia instantei Tribunalului Bucuresti privind solicitarea DNA de arestare a lui Ioan Avram Muresan, astfel ca acesta va fi cercetat in stare de libertate, in dosarul in care este acuzat ca a intermediat o mita intre ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes si omul de afaceri Gheorghe Ciorba. De asemenea, CAB a respins si recursul formulat de fostul demnitar impotriva interdictiei de a parasi localitatea.
Muresan, care s-a declarat nevinovat, a declarat, ieri, in fata judecatorilor, ca Gheorghe Ciorba a venit odata la el acasa si a adus o masina cu produse alimentare, omul de afaceri exprimandu-si dorinta ca o parte din ele sa-i fie date lui Remes. "A venit domnul Ciorba la mine, cu o masina cu produse alimentare. Le-a descarcat sotia si i-a multumit. Ciorba a spus ca vrea sa-i dea o parte din aceste produse lui Remes, dar eu i-am spus ca nu pot sa i le dau, pentru ca Remes e la Bucuresti. I-am dat telefon lui Remes, a raspuns sotia si mi-a spus ca menajera este acasa. Am mers cu Ciorba si am dus acele produse domnului Remes, la domiciliul de la Baia Mare", a povestit Muresan.
Procurorul de sedinta a solicitat instantei emiterea unui mandat de arestare pe numele fostului ministru al Agriculturii, spunand ca acesta se face vinovat de o grava infractiune de trafic de influenta si ca "are o atitudine de sustragere" in acest dosar. "Ioan Avram Muresan este cercetat pentru infractiuni grave de coruptie, mai precis pentru ca a intervenit la Remes spunandu-i acestuia sa sprijine castigarea unei licitatii de catre firma lui Gheorghe Ciorba. Pentru aceasta, a primit de la Ciorba promisiunea unui Audi. Acest Gheorghe Ciorba are calitate de coinculpat in dosar", a spus procurorul. Totodata, procurorul a facut referire la mai multe inregistrari ale unor convorbiri telefonice, in care Muresan, fiind instiintat sa se prezinte la DNA, ii spunea lui Ciorba ca nu va ajunge in fata anchetatorilor pentru ca pleaca in Azerbaidjan, la Baku. Potrivit Mediafax, in convorbirile dintre Muresan si Ciorba, Remes era numit " Imparatul". De asemenea, potrivit DNA, intr-o alta inregistrare, fiul lui Muresan ii spunea sotiei acestuia sa-i ascunda pasaportul. Procurorul a sustinut chiar ca, atunci cand a aflat ca este urmarit penal, Muresan s-a intalnit cu Ciorba si i-ar fi spus sa nu recunoasca sub nici o forma mita de 15.000 de euro, ci eventual doar varianta cu produsele alimentare.
Procurorul de sedinta a mentionat ca si intr-un alt dosar in care este inculpat, Muresan a incercat sa se sustraga si ca a intentionat de mai multe ori sa ceara arestarea acestuia. Aparatorul fostului demnitar, Gheorghita Mateut, a sustinut ca ce se intampla in acest dosar "incalca grav dreptul la aparare" si a criticat "povestile" din dosar ale procurorului de sedinta, considerand inadmisibila discutarea unor probleme de fond in acest stadiu al procesului, cand se discuta cererea de arestare a invinuitului.
Fostul ministru al Agriculturii a negat ca l-ar fi ajutat vreodata pe Ciorba in legatura cu vreo licitatie. Muresan le-a povestit judecatorilor ca s-a intamplat sa mearga de mai multe ori cu acesta, cu masina, de la Baia Mare la Bucuresti. A sustinut in fata instantei ca era cautat zilnic in ultimul timp, la telefon sau chiar acasa, de Ciorba, astfel ca uneori isi inchidea telefonul pentru a putea scapa de acesta. Fostul ministru a spus ca Ciorba facea presiuni asupra lui si ca ii vorbea deseori de bani. De asemenea, potrivit lui Muresan, omul de afaceri facea deseori referire la licitatii, plangandu-se ca nu castiga niciodata vreuna.
Intalnire filmata
DNA a prezentat magistratilor mai multe probe din dosar, spunand ca Decebal Traian Remes a fost filmat, pe 23 septembrie, cand primea un plic de la fostul ministru al Agriculturii. Pe data de 23 septembrie, potrivit anchetatorilor, a avut loc intalnirea dintre Muresan si Remes, in Bucuresti, la o terasa din Dorobanti. Intalnirea a fost filmata, iar potrivit acuzarii, pe inregistrare se vede cum Remes primeste de la Muresan un plic. Pentru toata perioada de filaj exista convorbiri interceptate, Ciorba - Muresan si Muresan - Remes, in care se discuta, potrivit DNA, despre favorizarea lui Ciorba la unele licitatii, in schimbul sumei de 15.000 de euro. Fostul ministru al Agriculturii a sustinut in fata magistratilor ca plicul pe care i l-a dat lui Remes continea mai multe documente referitoare la biserica din Blaj si la Arhiepiscopia Greco-Catolica din Baia Mare, nicidecum vreo suma de bani. Procurorul a adaugat ca din timpul aceleiasi intalniri exista inregistrarea unei convorbiri intre Muresan si Ciorba, care confirma faptul ca Remes a primit plicul cu bani si ca a fost multumit de suma. "Am vazut transcrierea convorbirii dintre Ciorba si mine referitor la bani, dar nu este reala", a sustinut Muresan.
Procurorul de sedinta l-a acuzat ieri pe Muresan ca prin aparitia, cu o seara in urma, la o emisiune televizata a incalcat obligatia legala de a nu lua legatura cu persoanele implicate, direct sau indirect, in dosar.
"Sunt nevinovat"
Fostul ministru al Agriculturii a spus la iesirea din sala de judecata ca este nevinovat, nu a intervenit niciodata pentru nimeni, iar tot scandalul in care este implicat nu reprezinta decat o incercare de a-l discredita. "Rasfoind acest dosar si constatand ca individul Ciorba, de multa vreme lucreaza pentru DNA, de multa vreme s-a angajat sa poarte mijloace de ascultare si sa filmeze, imi explic toate aceste propuneri care veneau, si agresivitatea vizitelor pe care mi le facea. M-a ajutat bunul Dumnezeu si nu am transmis mai departe aberatiile pe care el le-a spus de fiecare data", a spus Muresan.
Andrei GHICIUSCA 
Alte articole
  Muresan spune ca nu a dat nici un ban    (Eveniment, 2007-10-12)
  Remes dat pe mana lui Basescu    (Eveniment, 2007-10-09)
  Ioan Avram Muresan ridicat de DNA    (Eveniment, 2007-10-08)
  UPDATE CSM: DNA a dat presei caseta in dosarul "Caltabošul"    (2008-07-10 12:44)
  Ioan Avram Murešan ši Decebal Traian Remeš, trimisi in judecata    (2008-06-09 13:21)
  Raport CSM: "Scurtmetrajul spagii Muresan-Remes" ar fi fost realizat de Serviciul Tehnic al DNA    (2008-03-26 15:34)
  Ministrul Decebal Traian Remes a demisionat    (2007-10-11 11:33)
  TVR a difuzat inregistrarea video cu Remes si Muresan    (2007-10-10 19:56)
 Afisari: 467  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 5 Afiseaza toate comentariile  
Ca pe vremea lu Dej batranu (tatal lor care nu ie in ceruri)   de Ghita Bizonu'
Nici un ministru PD la DNA? FAIR PLAY   de basarab
Se poarta razbunarea   de FB
DNA a salvat vieti nevinovate   de Dacia
Unde a ajuns Romania   de Dacia
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Asasinarea lui JFK - varianta Pacepa (5129 afisari)
 Basescu, alt esec (3831 afisari)
 Spioni de ultima generatie (3493 afisari)
 Jos vaginele, sus nebunii! (3073 afisari)
 Reteaua Bordei (2240 afisari)
 TVR a difuzat inregistrarea video cu Remes si Muresan (469 afisari)
 Razboiul vizelor dintre Moldova si Romania, in atentia organizatiilor internationale (424 afisari)
 Ucraina baga si electricitate pe Insula Serpilor (400 afisari)
 Viteze mai mari pe drumurile patriei (262 afisari)
 Intalnirea dintre Sarkozy si Putin, intre subiecte sensibile si destindere (242 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01328 sec.