Dan PAVEL 

Intre 1990 (incepand cu 28 ianuarie, cand a avut loc demonstratia partidelor istorice impotriva deciziei FSN de a se prezenta la alegeri, in conditiile in care reprezenta si puterea legislativo-executiva) si 2004, principalul clivaj politic a fost intre forta politica din jurul lui Iliescu (FSN, FDSN, PDSR, PSD) si partidele democratice (grupate mai intai in Conventia Democratica, apoi in Alianta DA). In functie de anumite criterii folosite, se poate considera ca acest clivaj a caracterizat politica pana in 2005, 2006 sau 2007 (cand PD-ul a iesit din coalitia guvernamentala). In functie de partizanatul fiecaruia, PNL si PD, Basescu si Tariceanu pot arunca reciproc vina pentru modul cum s-a deteriorat relatia lor din cadrul Aliantei. Ramane insa certitudinea divortului dintre cele doua partide. Si mai ramane certitudinea ca fiecare dintre ele a luptat impotriva celeilalte folosindu-se de alianta informala cu PSD-ul. Sfarsitul clivajului. Nimeni nu stie cert care va fi traiectoria PD - catre refacerea Frontului Salvarii Nationale (cu un nou "salvator" in locul lui Iliescu, pe nume Basescu) sau catre facerea dreptei. Sunt prea multe straturi intermediare, interese, variabile, cum spuneam mai sus. Cu alte cuvinte, nimic nu este predeterminat, iar deznodamantul nu va dictat de niste tendinte obiective, ireversibile, ci numai de factori subiectivi, irationali, contingenti, conjuncturali. Cand dicteaza irationalul, nu e de mirare ca asistam la ode inchinate in presa PSD-ului de catre admiratorii neconditionati ai lui Basescu, care vor epurarea acelui partid de �fondatoriii sai, curatarea sa, astfel incat sa poata fi inghitit fara probleme de partidul prezidential. Formatiuni politice �traditionalei (UDMR sau PRM) tremura cu privire la atingerea pragului electoral, in timp ce partidele extraparlamentare se agita, ca nu sunt bagate in seama. PNL mai poate furniza surprize. Este perioada ideala pentru autorii de scenarii. Numai ca scenariile stupide pot nenoroci un om politic (presedinte, premier, ministru, parlamentar), un partid sau o tara. Nu ma tem de scenariile care vor duce la simplificarea ori clarificarea vietii politice, ci de strategiile tampite ale unor consilieri (straini sau romani), care fie nu inteleg specificul bastinas, fie canta politica dupa ureche, desi n-au studiat o carte de stiinta politica in viata lor. Cei mai periculosi sunt reductionistii, personajele care cred ca totul in politica decurge doar din studiul opiniilor, adica din sondaje, ignorand celelalte zeci de metode si tehnici analitice, sintetice, proiective, strategice, institutionale. Este si perioada cand "se poate da lovitura." Un actor politic imaginativ si abil poate sa rastoarne complet actuala conjunctura in favoarea sa. Chiar daca as sti cum, tot nu as scrie intr-un editorial, pentru ca ideile potrivite pot fi folosite de persoane nepotrivite. Nu credeti? Pai, tocmai asta este istoria democratiei noastre postcomuniste.