Ziua Logo
  Nr. 4040 de vineri, 21 septembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Conversie si reciclare
Zoe PETRE 
-- Intr-o recenta confruntare televizata, un june PLD-ist invoca dreptul liderilor politici pe care dsa ii sustine, dnii Basescu si Stolojan, de a fi progresat politic in ultimul deceniu de la stanga la dreapta. Nimic mai corect: conversiile au tot dreptul de a exista, si anul 1989 a adus cu sine o conversie cvasi-generala a Europei de Est de la comunism la capitalism. Doar ca, privita de la aceasta altitudine, convertirea individuala nu mai e un gest, devine o simpla gesticulatie.
La inceputul inceputului, in 1990, venerabilul Alexandru Barladeanu, chestionat de un jurnalist, ii raspundea ca nu i-a fost greu sa vada cat de dezastruoasa era politica lui Ceausescu, dar ca s-a resemnat tarziu si cu greu sa renunte la crezul sau comunist din tinerete. Deosebirea e ca Barladeanu avea un crez. Dnii Basescu ori Stolojan, cu apropiatii domniilor lor cu tot, nu s-au convertit - pe sest - doar o singura data. S-au lepadat de Ceausescu discret, de FSN tot mergand pe varfuri, dupa care au parasit subit si stanga politica, unul in numele liberalismului social, celalalt - al crestin-democratiei, fara sa dea vreodata seama public pentru aceste schimbari de macaz. Scriam candva ca transferul dlui Stolojan din echipa Iliescu la adversari - spre deosebire de cluburile de fotbal, transferurile politice nu fac public si pretul - ar fi fost credibil daca si numai daca subiectul acestui transfer ar fi justificat schimbarea sa la fata, s-ar fi cait cumva de proasta alegere facuta intre 1990 si 2000, ar fi argumentat in vreun fel noile sale optiuni. Asta nu e conversie, e reciclare a deseurilor.
Un cor neiertator n-a incetat sa distinga intre informatorii care si-au marturisit public pacatele si informatorii care au tacut malc, suspectandu-i pe acestia din urma nu atat de lasitate, cat de duplicitate. De ce acest rationament ar fi valabil intr-un caz si n-ar fi in altele, mi-e greu sa pricep. E un mister pentru mine cum e posibil ca PD, ostil cu perseverenta retrocedarilor intre 1996 si 2000, sa se transforme peste noapte in marele aparator al principiilor dreptei, fara macar un gest de penitenta? Nu inteleg nici de ce aceiasi comentatori care nu inceteaza - pe buna dreptate - sa-i reproseze lui Ion Iliescu mineriadele din 1990 si 1991 nici nu se sinchisesc de fuziunea PD cu PNR-ul dlui Magureanu din 2002. Cine ne obliga sa acceptam zig-zagul dlui Basescu intre social- si crestin-democratie, dar sa nu recunoastem nici picati cu ceara ca adevarata constanta a actiunilor sale publice este ofensiva contra partidelor istorice, ieri PNTCD, azi PNL?
Constat, de altfel, ca ne apropiem vertiginos de o noua conversie. Dupa ce a aruncat cele mai grele blesteme asupra PSD, se zvoneste ca, acum, pentru a lichida Guvernul Tariceanu, dl. Basescu a arvunit in folosul PSD rezultatul viitoarelor alegeri, fagaduind acestui exponent al sistemului ticalosit, stalpul monstruoasei coalitii "322", participarea la guvernare incepand din 2008, oricare ar fi rezultatul alegerilor. Spre deosebire de liberali, obligati sa faca concesii tactice opozitiei pentru a putea guverna, dl. presedinte face promisiuni strategice PSD pentru a putea distruge guvernarea. Si tocmai comentatorii care agitau pana ieri sperietoarea aliantei PNL-PSD sunt acum foarte fericiti si mandri de alianta presedintelui cu factiunea Iliescu - Nastase - Geoana. Daca PSD se napusteste dupa aceasta cioara de pe gard e treaba PSD, dar daca noi, ceilalti, ne lasam iar prostiti, vai de noi.
 Afisari: 986  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 5 Afiseaza toate comentariile  
E un mister...   de anne
Nu e atat de importanta cosntanta sau inconstanta liderilor ci aia a alegatorilor !   de Ghita Bizonu'
reciclarea deseurilor   de georgems
Ce nu stie dna Petre sau de face ca nu stie   de Mos_Tautu
Mda. Sad but true   de Turambar
A r h i v a
  O propunere decenta    6 comentarii
  Amintiri cu Mircea Geoana    8 comentarii
  Franta, intre DA si NU    8 comentarii
  Masca fericita a Chinei    3 comentarii
  La judecata zilei    2 comentarii
  Diplomatia si strategiile ei    2007-09-07
  "Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa..."    2007-08-31
  ODUS    2007-08-17
  Rapita si progresul    2007-08-10
  Epitaf    2007-08-03
 Top afisari / comentarii 
 Holocaustul, vazut de ofiterii SS (4713 afisari)
 80 de ani de la intemeierea Miscarii Legionare (3847 afisari)
 Doi pe esafod (3058 afisari)
 Doua capete (2513 afisari)
 Dinamo s-a facut de ras! (2389 afisari)
 Vanghelie: M-am suit pe ei cu genunchii la beregata sa vad daca mint (529 afisari)
 Un militar roman a fost ucis in Irak (261 afisari)
 Al Hilal nu il lasa pe Olaroiu sa se intoarca la Steaua (219 afisari)
 Doi studenti impuscati intr-un campus din SUA (98 afisari)
 Dosarul mineriadei din 1990 a fost amanat (73 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.25959 sec.