Dan PAVEL 

Partea buna a expozitiei de caricaturi pe care o revedem zilnic la televizor este ca Romania s-a integrat in NATO si UE, economia capitalista functioneaza, cine vrea sa calatoreasca, sa munceasca sau sa invete in strainatate nu poate fi oprit. Caracterul hilar al democratiei autohtone este si principala cauza pentru care nu s-au format miscari radicale (de stanga sau de dreapta), care sa-si propuna lovituri de stat, asasinate politice si rasturnarea democratiei. Modul defectuos si hilar in care functioneaza democratia si institutiile ei se datoreaza (in mare parte) partidelor politice. La noi, partidele beneficiaza constant de cel mai scazut nivel de incredere din partea populatiei. Si nici nu s-ar putea altfel, din moment ce sistemul de partide este o alta expozitie de caricaturi. Chiar si UDMR-ul (pe care l-am considerat multa vreme drept cea mai eficienta organizatie politica de la noi) a devenit o caricatura. Grav (sau poate doar comic, daca e sa pastram registrul) este ca si partidele extraparlamentare tot caricaturi sunt. Cu alte cuvinte, daca se vor produce niste schimbari de partide in Parlament, tot un drac e. Dovada cea mai recenta cu privire la stadiul caricatural perpetuu al performantei politice a partidelor este toata tevatura legata de motiunea de cenzura depusa de PSD impotriva guvernului PNL-UDMR. Chiar si comentariile facute de diferiti lideri din aceste partide arata apartenenta la spatiul matricial al caricaturii. Cu luciditate, ei au sesizat faptul ca indiferent de deznodamantul initiativei politice a motiunii, nimeni nu va avea de castigat. Oricum, tot cu interes ne vom uita, pentru ca avem cate ceva de invatat pana si dintr-o noua expozitie de caricatura. Ca sa intelegem de ce esueaza totul in caricatura, nu trebuie sa cedam tentatiei mistoului sau a autoironiei. Tot stiinta politica ne salveaza. Semiesecul democratiei si al partidelor politice vine din caracterul culturii politice autohtone. Din modul in care indivizii si colectivitatile se raporteaza la sistemul politic general, la input-urile si output-urile acestuia, dar mai ales la rolul sinelui in cadrul sistemului. Este o imensa neintelegere. Pur si simplu, oamenii nu inteleg modul in care ii afecteaza sistemul sau diferitele parti componente ale acestuia, dar mai ales nu inteleg de ce, cum, cand si de ce pot influenta sistemul. Este un imens deficit de comunicare. Pentru ca liderii politici, jurnalistii si liderii de opinie nu le explica aceste lucruri. Si cum ar putea sa le explice, din moment ce nu le stiu nici ei? Mai imens decat imensul deficit de comunicare este deficitul de cunoastere. Cum spunea Sartori sau cum spunea Verba (cine sunt astia, nene?,- ar spune competentii democratici autohtoni - si la ce ne trebuie noua cartile lor?), obstacolul cel mai greu pentru o democratie este ca ea sa fie pusa in practica de oameni care nu cunosc teoria democratiei. Cand scriu texte de acest tip, la sfarsit ma intreb: oare cat voi mai predica in pustie?