Ziua Logo
  Nr. 4017 de sambata, 25 august 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Procesul comunismului
Conjuratii de la Tescani
-- 23 august 1989: conspiratorii KGB Iliescu si Magureanu la "exilatul" Plesu sub protectia Militiei
In emisiunea Realitatea TV moderata de Razvan Dumitrescu "Realitatea Zilei" din 23 august 2007, scriitorul Tudor Octavian a dezvaluit ca se afla la Tescani atunci cand "exilatul" Andrei Plesu a fost vizitat, sub protectia "organelor", de Ion Iliescu si Virgil Magureanu, la randul sau "exilat" la Focsani. Reproducem in randurile ce urmeaza dialogul dintre Razvan Dumitrescu si Tudor Octavian:
"D-le Tudor Octavian, ultimul 23 august - a fost diferit de celelalte?
Pe 23 august ma aflam la Tescani, casa lui Enescu din Moldova era casa de oaspeti pentru artisti plastici si muzicieni si ne pregateam sa sarbatorim 23 august, adica sa ne imbatam si sa mancam niste mici. Asta era viata intr-o casa de oaspeti. Pe la 6 seara am fost anuntati sa nu iesim din camerele noastre pentru ca vor veni niste oaspeti de seama. Noi eram oaspeti, dar existau si oaspeti mai oaspeti decat noi acolo. Am ramas in camera si dupa 22 decembrie 1989, in timp ce ne uitam la televizor cu sotia mea si se tragea pe-afara, sotia mea imi spune: "Puiu, dar astia nu erau la Tescani?"
Stati putin...
Prin urmare, la Tescani in 23 august seara s-a umplut vidul de putere, s-a facut un fel de pregatire pentru vidul de putere ce avea sa vina dupa 22 decembrie...
... Stati putin, repetati va rog, sa inteleaga lumea: cine era la Tescani pe 23 august 1989?
Eram noi, oaspetii bagati in camera ca sa nu iesim afara, si deodata au inceput sa vina pe aleile parcului, paziti de militia din judetul Bacau...
... Da...
...Pe de o parte niste oficialitati locale, pe de alta parte niste oameni care au facut revolutia. Acolo la Tescani se mai gasea si Plesu, ca exilat. Dar cei care au venit pe alei, din cate imi amintesc eu, au fost figurile de seama, nucleul care in 1989 au...
Era Ion Iliescu acolo?
Eu asa imi amintesc. Acum precis o sa am niste... tin minte de domnul Magureanu ca i-am recunoscut figura. Intelegeti, imi este foarte greu sa dau nume, dar exista oameni care s-au ocupat, au ramas acolo, au administrat. Noi vedeam pe fereastra, asa...
Deci ei de fapt sarbatoreau in acel 23 august un 22 decembrie?
Era un loc unde puteau sa discute in liniste, pentru ca era un loc foarte bine pazit de Securitate. Prin urmare, Securitatea de acolo din judet era in legatura cu militia din judet, cu organele de partid ca sa apere aceasta excursie in grup mic de oaspeti de seama, care au avut o mica discutie. Exista traitori in viata...
Este o premiera ce auzim acum...
Stiti cum este cu memoria asta? Eu am fost in Pekingul subteran, si cand am povestit aici ca am vazut orasul subteran a trebuit sa astept inca trei-patru martori ca sa scrie ce au vazut - ca sa pot sa cred si eu ca am vazut ceea ce am vazut. Asa se intampla cu memoria - totul devine legenda si divagatie: aaa! ce-ai vazut? la ce distanta erai? incepe chestiunea medico-legala - erai singur? poate ca iti era foame si datorita faptului ca ai pierdut masa ai inceput sa ai halucinatii, poate ca ai vazut retroactiv. Poate ca eu am vazut gresit - dar sotia mea imi spune: "Puiu, dar toti astia nu erau in seara aia acolo?". Care toti astia? - cativa din ei... Dar Magureanu se gasea la Focsani exilat...
E incredibil: cum de exilatii erau oaspeti de seama?
Dar va raspund eu imediat: cum de a ajuns Bacaul judetul numarul 1 al tarii imediat dupa 1989? Cum a ajuns Bacaul sa conduca Romania?"
Plesu a contestat furibund
Informatia-bomba a martorului ocular al acestei intalniri conspirative, scriitorul Tudor Octavian, nu este noua pentru ZIUA, insa vine ca o noua confirmare a profesionalismului nostru. In decembrie anul trecut, ZIUA a organizat o conferinta publica intitulata "Adevarul despre Decembrie 1989" cu istoricul Alex Mihai Stoenescu drept invitat special, in care acesta a afirmat exact acelasi lucru. Informatiile lui Stoenescu proveneau chiar din mediile serviciilor secrete care monitorizau inainte de 1989 activitatile conspiratorilor KGB. In urma publicarii acestei relatari, Andrei Plesu s-a grabit sa o conteste cu aplomb, afirmand ca nu l-a cunoscut pe Ion Iliescu inainte de decembrie 1989. Reputatul istoric Alex Mihai Stoenescu a fost silit apoi sa-i improspateze memoria lui Andrei Plesu, "membru in ceea ce Corneliu Coposu numea guvernul neocomunist al Romaniei" si oficial in toate guvernarile Romaniei de dupa 1989. El amintea ca tot Corneliu Coposu declara presei franceze in ianuarie 1990: "Cei mai multi dintre membrii CFSN sunt comunisti deveniti disidenti, fie pentru ca se plictisisera de comunism, fie pentru ca au fost aruncati in dizgratie".
"Autopsia loviturii de stat romane"
Stoenescu exemplifica apoi cu o alta sursa redutabila, jurnalistul si cercetatorul Radu Portocala, demis de Horia-Roman Patapievici din functia de director al Institutului Cultural Roman din Paris dupa ce si-a pus intrebarea de ce ICR finanteaza tiparirea unor carti cu o suma exagerata si care nu se vor vinde niciodata, printre autori numarandu-se si Plesu.
"Este normal sa te pretinzi doar un istoric de arta visator, si nu un tovaras conspirator. Dar, in legatura cu relatiile "ministrului mineriadei" avute ante-1989 cu Ion Iliescu, acestea sunt consemnate, inca din 1990, in lucrarea cercetatorului Radu Portocala "Autopsia loviturii de stat romane", aparuta la Paris: "Intre timp, in Romania, structura de inlocuire se plaseaza in pozitie de asteptare. Moscova a dat unda verde. Foarte probabil, prin intermediul lui Brucan si Militaru, dar, fara indoiala, si prin anumiti ofiteri de Securitate, aflati sub controlul direct al KGB. Contactele se multiplica. (...) In august (Iliescu n.a.) se deplaseaza in satul Tescani, pentru a se intalni cu Andrei Plesu, actualul ministru al Culturii, aflat, atunci, sub supraveghere la domiciliu. Opinia publica se obisnuise cu ideea ca Iliescu il va inlocui intr-o zi pe Ceausescu.
Nu este corect, insa, ca, in epoca transparentei, sa-ti falsifici trecutul. Prea sigur pe sine, dl. Plesu uita si de participantii, si de martorii - doriti sau nedoriti - ai intalnirii "secrete" avuta loc in 1989, la frumoasa vila a printesei Maruca Cantacuzino, unde era "exilat" viitorul ministru. Domnul senator si euro-parlamentar Eugen Mihaescu, fost consilier al presedintelui Ion Iliescu, ne-a oferit o declaratie punctuala despre relatarea personala a domnului Ion Iliescu privind vizita sa la Tescani, in 1989, motiv (si) pentru care a avut ulterior motivatia de a-l numi pe Andrei Plesu ministru in guvernul sau neocomunist. Pentru ale carui actiuni este acum anchetat de Procuratura Militara.
Altfel, este normal si chiar recomandabil ca intelectualii romani sa se intalneasca cu spionii sovietici. Acest fapt se intampla in mod curent in toate tarile civilizate; numai romanii sunt niste comunisti inapoiati care nu inteleg libertatile democratice. In aceeasi ordine de idei, Polonius nu este un material radioactiv, ci numele unui personaj din Hamlet", incheia Stoenescu precizarea sa. (D.E.)
Citeste mai mult:
Mana Moscovei
http://www.ziua.net/display.php?data=2006-12-22&id=213269
Domnul Stoenescu minte
http://www.ziua.ro/display.php?id=215163&data=2007-02-01
Stoenescu: domnul Plesu are dreptate
http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-01-30&id=215030
Autopsia loviturii de stat
http://www.ziua.ro/display.php?id=213291&data=2006-12-23
 Afisari: 3356  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 7 Afiseaza toate comentariile  
Cu propaganda asta pana la urma reiese ca Jenica Iliescu din frageda copilarie   de ionion
Ah, sa vina Lulu cu Siegfried   de Harkonen
O intrebare ...   de Liviu2002j
Josnic !   de Finette
???   de Un Agricultor
Jenica Iliescu acum iar va lua locul cuiva ! Stiti al cui ? Ghiciti de doua ori !   de ionion
Pai cu cine vroiati sa se vada tovii de la KGB la Tescani?   de Harkonen
A r h i v a
  Geopolitica, F.D. Roosevelt si Noua Ordine Mondiala    7 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Geopolitica, F.D. Roosevelt si Noua Ordine Mondiala (5452 afisari)
 Cele 10 forte care au facut pamantul plat (4317 afisari)
 Conjuratii de la Tescani (3356 afisari)
 80 de bice in piata publica (3169 afisari)
 Chisinaul scoate probe (2671 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.71314 sec.