Ziua Logo
  Nr. 4009 de joi, 16 august 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Manuela Vulpe s-a gandit sa-l asasineze pe Fulga
-- Conform corespondentei dintre Stefan Pascal Lucineanu si sex-ambasadoarea din Mexic, cel care se recomanda a fi membru in echipa de strategie a lui Calin Popescu Tariceanu s-a oferit sa-l elimine pe administratorul site-ului www.spiritofromania.com cu ajutorul mafiei ruse din Sydney
Sex-ambasadoarea Manuela Vulpe (foto: Rompres)
ZIUA a primit ieri pe adresa electronica un e-mail de la un anume John I. Pop, ce continea corespondenta dintre Stefan Pascal Lucineanu si ambasadoarea Romaniei in Mexic, Manuela Vulpe. Conform corespondentei, Pascal o anunta pe Manuela Vulpe ca poate aranja ca Laurentiu Fulga - roman stabilit in Australia si cel care editeaza revista Spirit Romanesc - sa fie eliminat de mafia rusa. Amintim ca Laurentiu Fulga este cel care a publicat pe site-ul www.spiritofromania.com corespondentele dintre Manuela Vulpe si fostul consilier prezidential, actual ambasador la Paris, Teodor Baconschi, din care reiesea ca intre cei doi a existat o relatie amoroasa. De asemenea, pe acelasi site, Laurentiu Fulga a postat si corespondenta dintre ambasadoarea Romaniei in Mexic cu Dorin Marian, seful cancelariei primului-ministru. Acestuia Vulpe ii cerea sa o ajute sa cumpere apartamentul primit cu chirie de la RA APPS. Prezentam in continuare corespondenta dintre Manuela Vulpe si Stefan Pascal Lucineanu, care se recomanda a fi fost angajat al MAE, actual angajat la o firma de consultanta politica si membru in echipa de strategie a lui Calin Popescu Tariceanu. (O.R.;G.T.)
Lucineanu intervine
25 iulie 2007 de la Filip Stefan catre Manuela Vulpe
Stimata doamna,
Ma numesc SPL si sunt un fost angajat al MAE, actualmente lucrez la o firma de consultanta politica si fac parte din echipa de strategie aflata in slujba domnului Tariceanu. Am fost mandatat de dl Mihnea Constantinescu, seful de cabinet al dlui prim-ministru sa va propun un "targ" care sa va ajute si pe dvs sa iesiti din acest scandal dezgustator, iar firma noastra va beneficia de colaborarea cu dvs. Desi sunteti aparent intr-o situatie fara iesire, si mai grav chiar, il trageti la fund si pe dl Baconschi (se pare ca dl presedinte Basescu nu ii va semna actul de trimitere la post la Paris in urma scandalului). Desi domnul consilier de stat C. Preda a incercat sa puna o vorba buna pentru dansul, se pare ca domnul presedinte e revoltat si nu va semna. Dar probabil va intrebati cine va beneficia de caderea in dizgratie a lui TB? Sunt mai multe cercuri. In primul rand, ambasadorul Sabin Pop care vrea sa isi prelungeasca sederea la Paris, pe urma dl Cioroianu care nu il agreeaza, precum si cateva persoane influente de la Cotroceni.
Asadar, daca va intereseaza o strategie de salvare, dati-mi un semn si sper sa ne intelegem cumva.
Cu stima,
Stefan Pascal Lucineanu
Implicarea lui Mihnea Constantinescu
3 august 2007 de la Filip Stefan catre Manuela Vulpe
Draga doamna,
Cred ca nu e o idee buna sa mai corespondam pe net sau in orice caz, cred ca ar trebui sa gasim un site mai bine securizat. Dupa ultimul mesaj catre dvs s-au intamplat niste lucruri ciudate. Intai mi-a scris acest "domn" Fulga din Australia ca sa ma intrebe de ce va iau apararea si ce interese am (eu ii scrisesem un mail mai dur acum vreo 10 zile). Nu i-am dat desigur nici un raspuns, nu merita aceasta javra nici unul! Azi am primit insa un e-mail de la un anume domn Catuneanu (va spune ceva?) care pretinde ca vorbeste in numele lui Ovidiu Grecea si care efectiv m-a amenintat ca daca ma mai implic in campania de reabilitare a dvs voi avea de suferit... Mi se confirma asadar prezenta malefica a lui Grecea si conexiunea lui cu Fulga. Oare cum mi-a aflat adresa de mail? Parerea mea e ca ambii lucreaza pentru unul din serviciile secrete din tara, dar e posibil sa aiba si conexiuni in exterior. Acest Catuneanu ar putea fi omul lor de legatura pe langa acel serviciu de informatii. L-am intrebat discret pe Mihnea C. cum ar trebui sa procedez... Mi-a facut semn cu degetul pe buze si dupa ce a zambit cu intelegere m-a rugat sa ii dau si lui sa citeasca mailurile. Nu prea vreau sa mi le vada. Nu stiu daca ma poate ajuta si in ce fel. Am vorbit si cu A G., consilier prezidential, si mi-a spus ca el crede ca dupa ce Teodor ajunge la Paris la post va fi supus unor atacuri mediatice "ucigatoare" (il citez) de catre cei care vor sa ii ia postul. Oare cine sa fie? Nicu Sava, Sabin Pop, Sever Voinescu? Greu de spus, poate mai aflu ceva...
Referitor la ceea ce spuneati candva despre fiul Luciei Hossu Longin, cred ca e vorba de Tudor Hossu, nu de baiatul cel mare Emil, acela fiind gazetar sportiv. Daca vreti il sun pe Tudor sa am cu el o discutie barbateasca si sa aflu ce interese oculte au stat in spatele articolului sau (n.r - e vorba despre pagina realizata de Valentin Hossu Longin cu prelurari din "Spirit romanesc" al lui Laurentiu Fulga). E un om slab si se lasa mult influentat de cercurile politico-economice antinationale. In sine nu e baiat rau, dar are limba lunga si o sa patimeasca mereu de pe urma acestui cusur.
OK, asadar, draga doamna ambasador, daca va mai pot ajuta cu ceva spuneti-mi, eu luni plec o saptamana in concediu, dar dupa aceea cu toata placerea va voi sprijini, in mod dezinteresat, ca un fel de hobby. Am mentalitate de haiduc - ii apar pe cei slabi, oropsiti, persecutati. Si "dau" in vampirii care sug sangele "boborului" - Grecea et company.
Cu deosebita stima
Pascal Lucineanu
Ultim avertisment catre Fulga
6 august 2007, de la Filip Stefan catre spiritofromania@gmail.com
Domnu' Fulga
Asta e ultimul avertisment pe care ti-l trimit ca sa nu mai publici in jegul ala de foaie on line prostiile pe care le spui la adresa dnei Vulpe. Care e o femeie remarcabila din toate punctele de vedere si dpdv moral este muuuuult deasupra unui ipochimen ca tine, care face degeaba umbra pamantului. Totusi eu nu sunt un om rau si prefer sa nu trec la amenintari direct. De aceea iti propun un targ - tu sa incetezi sa mai publici prostiile alea, iar eu am sa ma inteleg cu tine si sa iti inmanez un cadou sau niste bani ca sa iti cumpar "linistea" sufleteasca. Stiu ca din umbra ta de vampir carpato-danubian dotat cu marsupiu ranjeste penibilul domn Grecea in timp ce se mangaie tandru pe burdihanul ala slinos de 300 de kg. Dar si cu el putem cadea la pace, contra cost. Banul va va elibera pe amandoi de frustrari, energii negative si va va indrepta catre idei mai bune. Deci batem palma?
PS - daca nu-i merge cu binele urmeaza "calea spadei"...tu alegi sau, mai bine spus, protectorul tau de juma de tona.
Cu bine,
Stefan PL
"Il poate rezolva cateva luni bune"
7 august 2007, de la Filip Stefan catre Manuela Vulpe
Stimata doamna,
Da, asa e mai bine, o sa va dau un nr. de telefon si o adresa, dar mai intai de toate trebuie sa va schimbati adresa de mail. Neaparat. De ce? Pentru ca am probe ca abominabilul Fulga (propun sa ii dam porecla Caliban el hijo de la Gran Putana) a reusit alaltaieri sa intre din nou pe mailul dvs si e posibil sa fi scris catorva dintre contactele dvs. De unde stiu? Simplu. Am un program care urmareste cum merge mesajul prin servere succesive. Ieri am detectat un mesaj trimis de la Sydney, pe cand cel de vineri fusese in mod cert din Mexic. Asadar, schimbati-va contul de mail pentru a il impiedica pe acest hoitar, mancator de noroi si laturi, acest corb cu marsupiu, sa va acceseze casuta postala. Din pacate, tot ceea ce el va fura din inboxul dvs va ajunge in fituica lui imunda, numita Spirit Romanesc. Ce putem face? Greu de spus. Cunostinta mea de la antipozi, Frank Onea, momentan e indisponibil, dar ma gandesc ca un membru al clanului lui il poate "rezolva" pe acest Laurentiu Fulga macar pe cateva luni bune. Cu capul bandajat si mainile in ghips va fi prea obosit sa se mai ocupe de dvs. Dar as da bani de la mine sa stiu ca micul hoitar zace undeva pe fundul oceanului....
OK, cam atat ptr azi. Fiti prudenta si pastrati-va optimismul
Cu stima
Pascal L.
Propunerea de asasinat
13 august 2007, de la Filip Stefan catre Manuela Vulpe
Draga doamna,
Imi face o deosebita placere sa aflu ca ati revenit in tzara. Va urez ei eu la multi ani cu fericire si sanatate. Sa aveti parte de tot ceea ce e mai frumos pe lume si sa va vedeti baiatul crescand armonios, luandu-si cu bine licenta in stiinte politice si devenind si el diplomat. In acest sens l-as putea ajuta cu o vorba buna deoarece cunosc mai multi profesori de la FSP. Ploiestiul e un oras frumos, nu stiam ca sunteti de acolo.
Uitati cum devine cazul Fulga. Nu stiu daca am procedat bine, dar am luat legatura prin telefon cu un amic de-al meu din Melbourne si l-am ruugat sa contacteze o "retzea" din zona Sydney spre a incerca sa rezolvam odata ptr totdeauna. Baietii astia (rusi, cei mai multi) ii vor da un avertisment direct lui F. si, daca nu va fi receptiv, atunci ceva urat se va intampla. Ce anume? Pai un accident nefericit, care se va sfarsi cu F cazand cu masina intr-un canal de irigatii sau in mare. Ori va cadea intr-un canal deschis... sunt atatea posibilitati, doar ca va costa diferentiat in functie de serviciile solicitate. Haideti ca mai glumesc si eu, dar gluma va merge pana la un punct.
Deci fie il vom intimida si va tacea de frica (scenariul optimist), fie va suferi un accident mai mult sau mai putin grav. Ideal ar fi sa sufere si fizic ca sa inteleaga si el, in fine, ce rau v-a facut. O sa va dau un tel si o adresa cand revin, acum fiind la Sinaia pentru o saptamana.
Cioroianu spuneti? Se face, nici o problema. Sunt in relatii apropiate cu dl Anton (Toni) Niculescu, secretar de stat ptr afaceri globale, si m-a ajutat de multe ori sa rezolv probleme din MAE. Prin el, am reusit sa imi ajut o cunostiinta (colega de birou) sa se angajeze pe un post in minister, adica am aflat cam ce subiecte urmau sa se dea la examen in 2006 (era inca dl. Ungureanu ministru). Dar si eu l-am ajutat la modul serios cand a avut nevoie, deci se rezolva cand e cazul. Nu stiu daca nu cumva e acum in concediu, daca vreti ma interesez. Alta pila a mea fusese dl Leustean, dar acum nu mai e secrater de stat si se pare ca si relatiile lui cu dl Cioroianu s-au mai racit. C'est la vie, ce putem face?
Cu deosebita stima
Stefan Pascal
1000 de dolari pentru o bataie buna
9 august 2007, de la Filip Stefan catre Manuela Vulpe
Scumpa doamna,
Am o veste buna. Am aflat unde sta dom' Fulga in Sydney si am acolo un om care e dispus sa "joace" o sarba pe spinarea lui. Mi-a spus ca o sa il prinda seara, cand pleaca de la gazeta. Ptr. acest serviciu imi cere vreo 1000 de dolari americani. Insa garanteaza ca acest domn nu se va misca din pat timp de 2 luni si va avea si colereta la gat ca sa il tina imobilizat. Ce ziceti, ma autorizati sa platesc aceasta suma? Am sa o scad din suma finala si fiind un serviciu nefacturat cu chitanta nu veti plati nici TVA sau alte taxe stupide. Alta veste buna - am vorbit cu Tudor Hossu si l-am convins ca sunteti o persoana de calitate si nu are rost sa va atace. Mi-a spus ca ii pare rau si ca e dispus sa se revanseze fata de dvs. Deci numai stiri bune azi!
Astept un semn, Cu bine Pascal
"Macar de l-as face sa taca"
De la Manuela Vulpe catre Filip Stefan
Multumesc si imi ce scuze pentru intarziere. Am fost plecata la Ploiesti pentru ziua de nastere si un prim contact direct cu familia. A iesit asa si asadar acceptabil tinand cont de circumstante.
Propunerea dvs e tentanta (pt dl F), dar nu stiu ce sa spun. Pentru ce a facut, merita, dar ma intreb ce implicatii viitoare ar avea - macar de l-as face sa taca de acum incolo si sa ia afurisitele alea de articole de pe net.
Scrieti-mi pe adresa asta - e mai sigur asa. Cand va intoarceti din concediu si unde ne putem intalni (tel, adrs)? Sper sa ma mai eliberez de urgente si sa imi fac timp sa ne vedem cat de curand. Aveti vreo intrare "pe usa din spate" la Cioroianu?
Manuela
"Sa ne intalnim intre patru ochi"
De la Manuela Vulpe catre Filip Stefan
Stimate domn,
Cred ca e mai bine sa continuam prin telefon sau poate chiar sa ne intalnim intre patru ochi.
Imi puteti da coordonatele? (telefon, adresa la birou ori acasa)
Deocamdata nu faceti nimic pana nu vorbim si cadem de acord asupra urmatorilor pasi. Multumesc din suflet.
Sper sa ne auzim.
"Sunt inclinata sa ascult propunerea"
De la Manuela Vulpe catre Filip Stefan
Stimate domn,
Nu stiu daca ne-am intalnit in prealabil si de pe acum imi cer scuze pentru lipsa de memorie. Ar fi bine sa aflu mai multe despre dumneavoastra inainte de a continua.
Desigur ca sunt inclinata sa ascult propunerea dvs. Ca sa nu pierdem timp pretios, v-as ruga sa fiti sincer si la obiect de la bun inceput.
Aici e trecut deja de miezul noptii si sunt obosita cu delegatia asta mare pe cap. O sa caut sa fiu cat mai prompta, dar sa nu va mire daca n-o sa revin intotdeauna in timp scurt.
Regret sa aud ce i s-a intamplat lui Teodor. As face orice sa-l ajut mai ales ca am principala vina. Oricum, o sa vorbesc eu cu el.
Astept...
Manuela Vulpe
 Afisari: 5488  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 20 Afiseaza toate comentariile  
Da cum vine asta Doamna Vulpe ? am auzit ca sunteti in relatii cu Jenica Iliescu ?   de ionion
Socant....   de trkman
sa nu am parte !!!!!   de beatle-maniacul
Corespondenta e reala   de Natalia 23
inca arata bine   de Reader
Cucoana asta e chiar dusa cu vaca !   de Raquel
Absurd ca un diplomat basescian are pofte canibale ? Nu , nu este absurd,   de ionion
Daca ii privesc fata vad ca   de ionion
doamnei vulpi nu-i mai plac vulpoii, dar da tarcoale lupului ...hm   de ionion
Laurentiu Fulga   de SPIRIT OF ROMANIA
un anume...   de John
ajunge,ziua!   de preacuviosul
Mesaj pentru cumatra :nu uitati sa adaugati   de ionion
Pe bune??? Base ce spune?   de Liliac
Trecutul zbuciumat al Natiei Romane- identifica cantecelul "O, Manueelaaa.." si o miscare repetitiva   de Omul cu Picioare foarte Paroase
Mi s-a facut greatza citind corespondenta Vulpei cu individul care ii propune uciderea lui Fulga,   de Huhu extraterestrul
Totusi   de FB
Las-o jos ca macane.   de Aladin
chiar crdeti   de cosor ion
un mod ...   de Radu Dragan
A r h i v a
  Bucatarul mafiei    5 comentarii
  "Garda Ungara" anti-romaneasca    12 comentarii
  Vila de langa pista Aeroportului Baneasa a fost demolata    2 comentarii
  Confirmare: Patriarhul a fost taiat    10 comentarii
  Campanie electorala de Ziua Marinei    
 Top afisari / comentarii 
 Manuela Vulpe s-a gandit sa-l asasineze pe Fulga (5488 afisari)
 Patriarhia confirma: a existat o taietura (3592 afisari)
 Asaltul lui Boureanu (3477 afisari)
 Bucatarul mafiei (3472 afisari)
 Confirmare: Patriarhul a fost taiat (3077 afisari)
 30 ani de la moartea lui Elvis Presley (553 afisari)
 Cutremur in Peru (167 afisari)
 Din toamna, o paine va costa cat doua (153 afisari)
 Romanii din Valea Timocului, recunoscuti ca minoritate nationala (151 afisari)
 NASA a descoperit o stea cu o coada lunga de 13 ani-lumina (149 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02765 sec.