Ziua Logo
  Nr. 4009 de joi, 16 august 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Sindicalistii de la SALROM trag sforile ca Salinen Austria AG sa acapareze, anul viitor, pachetul majoritar al Societatii Nationale a Sarii
Batalie pentru sare
-- Directorul general al Societatii Nationale a Sarii a fost demis la 1 iunie, dar in ultima zi de preaviz a fost reconfirmat in functie, in urma unor jocuri guvernamentale de culise. Conservatorul Marcel Octavian Nicolaescu, un foarte apropiat al presedintelui PC Dan Voiculescu, a fost pastrat in functie fiind considerat un priceput organizator de privatizari, dupa experienta dobandita in vinderea Romtelecom. Asta in ciuda faptului ca, de doi ani si jumatate de cand se afla la carma SNS SALROM, n-a investit mai nimic in dezvoltarea societatii, contribuind plenar la devalizarea acestui sector al economiei nationale.
In primul semestru al anului in curs, salinele din Romania au inregistrat pierderi de 4,5 milioane RON. In paralel, desi AVAS n-a anuntat inca scoaterea la privatizare a SALROM, sindicalistii trag sforile ca Salinen Austria AG sa acapareze, anul viitor, pachetul majoritar. Daca s-ar intampla asa ceva, mai multe combinate chimice romanesti - mari consumatoare captive de sare-solutie si calcar - vor ajunge sa cumpere din Romania aceste materii prime romanesti, dar de la austrieci. Cu toate ca societatea nationala este o firma fara datorii, ce n-a beneficiat de subventii din partea statului, 49% din capitalul social a fost cedat Fondului Proprietatea, pentru despagubirea celor carora le-au fost confiscate imobilele in timpul regimului comunist. Titlurile vor fi tranzactionate pe Bursa de Valori Bucuresti, astfel incat cei ce vor cumpara pachetul majoritar isi vor putea majora participatia, la preturi inferioare valorii reale a acestora.
Protectie pentru Nicolaescu
La 1 iunie 2007, directorul Nicolaescu a fost demis de AGA SALROM de la sefia companiei, datorita unui prost management, cu preaviz de 30 de zile. Omul si-a luat concediul legal de odihna, timp in care s-ar fi dat lupte grele, in cadrul Partidului National Liberal, pentru ramanerea sa in functie. Alternativa era inlocuirea acestuia cu Kandy Popescu, director la Drumuri si Poduri Focsani. Dupa discutii tensionate intre premierul Tariceanu, Theodor Atanasiu, presedintele AVAS si alti liberali, Nicolaescu a fost reconfirmat in functie, intr-o sedinta extraordinara a AGA, exact cu o zi inainte de a-i expira preavizul si a intra in vigoare hotararea anterioara. Directorul general al SALROM este printre putinii conservatori care se mai afla in functii-cheie ale guvernarii actuale, dupa ce conservatorii lui Voiculescu s-au retras din echipa Tariceanu. Din unele surse, Marcel Nicolaescu - presedinte al filialei PC Sector 6 - ar viza un post de europarlamentar. Iar daca nu se va putea, s-ar multumi si cu sustinerea partidului la candidatura pentru primaria de sector.
Austriecii detin informatii economice secrete
Dupa cateva vizite "all inclusive" efectuate de liderii Federatiei Sindicale ROMSAL in Austria, sponsorizate de Salinen AG si incheiate cu un protocol de colaborare, austriecii si-au anuntat intentia de a concesiona intreaga activitate de exploatare a sarii din Romania. Angajamentele austriecilor sunt de-a dreptul uluitoare, din mai multe motive. In primul rand, investitorii au promis ca vor ceda sindicalistilor - pastoriti de presedintele Nicolae Oros - 10% din pachetul de actiuni pe care-l vor achizitiona. Ceea ce este o minciuna nedigerabila. Daca vor cumpara 51% din SNS SA, ar insemna ca austriecii vor ceda oamenilor muncii putin peste 5% din actiuni si nu vor fi actionari majoritari, neputand decide destinele companiei. Dar ce este mai interesant e faptul ca Salinen Austria AG a prezentat un plan de dezvoltare a societatii dupa preluare, bazat pe indicatori economico-financiari foarte exacti. Care indicatori n-ar fi putut fi obtinuti decat de la conducerea SALROM, de la sindicate, ori de la anumite servicii secrete. Cum altfel ar fi putut realiza austriecii un plan viabil de investitii, defalcat pe toate cele sapte saline ale Romaniei, fara a detine respectivele informatii? Inclusiv in ceea ce priveste activitatea turistica si balneoclimaterica. Sursele noastre ne-au confirmat ca, si in domeniul exploatarii sarii romanesti, sunt interesate puteri financiare ce vor sa refaca, din punct de vedere economic, fostul Imperiu Austro-Ungar. Tentativa cu care s-au confruntat si germanii, acestia reusind insa blocarea expansiunii economice a vecinilor lor.
Dedesubturile afacerii
Raportat la anul 2006, investitiile au fost realizate in proportie de sub 20%, in mod premeditat, ca valoarea SNS SALROM sa nu fie majorata prea mult. Sumele destinate dezvoltarii societatii se constituie aparte si, in mod normal, nu puteau fi folosite in alte scopuri. Ceea ce denota, fara doar si poate, ca restul de 80% a fost deturnat. Banii pentru retehnologizari au fost cheltuiti in special pe costuri salariale, aceasta plata fara munca contribuind la devalizarea societatii. Chiar daca retributiile minerilor salini nu se ridica la nivelul celor ce extrag carbune, salariile directorilor se situeaza intre 3500 si 5000 RON. Marcel Nicolaescu a inventat noi posturi de directori in sucursale, dar mai ales la centru, pentru a-si consolida pozitia de manager general. De un an de zile n-a vizitat vreuna dintre saline, neavand habar cu ce se mananca exploatarea miniera si cu atat mai putin siguranta in subteran.
Dupa reconfirmarea sa in functie, fara nici o baza economica, Nicolaescu i-a promis liderului sindical Oros cresteri salariale de 25%. Asta in lipsa aprobarii de catre AVAS a bugetului si a unei acoperiri financiare reale. De asemenea, a mai semnat un contract nerealist de management, dupa reinvestire, angajandu-se sa creasca veniturile cu 20.000.000 RON, iar profitul de la 4.500.000 la 50.000.000 RON. Ceea ce va duce, negresit, la intrarea societatii in imposibilitate de plata. Un bun motiv pentru sindicate sa preseze vinderea SNS SALROM austriecilor.
Contraofertant autohton
Din cauza prostului management asigurat de conservatorul Nicolaescu, fondul de salarii al societatii pe anul in curs a fost aproape consumat, la data de 31 iulie. Singura speranta consta in iarna ce va veni. Daca va fi un anotimp geros, cu multa zapada si ingheturi, sarea pentru deszapeziri ar putea scoate compania din colapsul financiar prognozat. In caz contrar, daca autoritatile locale si cele ale statului nu vor avea nevoie de aceasta sare, declinul SALROM va fi asigurat.
Ingrijorata de turnura pe care o poate lua privatizarea sarii, SC OLTCHIM SA - combinat chimic cu capital majoritar de stat - a propus mai multor firme, ce folosesc materia prima produsa de SALROM, formarea unui consortiu national, in competitie cu austriecii. Argumentele presedintelui Constantin Roibu pentru promovarea acestei initiative sunt edificatoare: "In eventualitatea privatizarii SNS SA prin cumpararea de catre o terta persoana, aceasta se va situa intr-o pozitie privilegiata, in sensul impunerii unor conditii contractuale dezavantajoase cumparatorilor si in special prin stabilirea unor preturi majorate nejustificat. Singurii afectati vor fi principalii consumatori (OTCHIM, UZINELE GOVORA - CIECH CHEMICAL GROUP, UPSON Ocna Mures, CHIMCOMPLEX Borzesti) deoarece, asa cum s-a intamplat dupa fiecare privatizare, preturile produselor comercializate vor creste semnificativ".
Dan COSTE 
 Afisari: 930  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Patriarhia confirma: a existat o taietura    5 comentarii
  Mentinuti in arest    
  Agresorii fotbalistului Lungan, cercetati    
  Zboruri cu elicoptere Blackhawks    2 comentarii
  ZIUA si replica    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Manuela Vulpe s-a gandit sa-l asasineze pe Fulga (5488 afisari)
 Patriarhia confirma: a existat o taietura (3592 afisari)
 Asaltul lui Boureanu (3477 afisari)
 Bucatarul mafiei (3472 afisari)
 Confirmare: Patriarhul a fost taiat (3077 afisari)
 30 ani de la moartea lui Elvis Presley (553 afisari)
 Cutremur in Peru (167 afisari)
 Din toamna, o paine va costa cat doua (153 afisari)
 Romanii din Valea Timocului, recunoscuti ca minoritate nationala (151 afisari)
 NASA a descoperit o stea cu o coada lunga de 13 ani-lumina (149 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02028 sec.