Ziua Logo
  Nr. 4000 de luni, 6 august 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Dictatura Adomnitei
-- Ministrul liberal transforma Educatia in propria-i mosie: Concursurile nu pot fi castigate decat cu aprobarea lui, legile nu au nici o importanta, figurile care nu-i plac trebuie sa dispara
Cristian Adomnitei a instituit dictatura in Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT). Concret, profesionistii din sistemul de invatamant superior care nu ii sunt pe plac dar care se inscriu la concursuri de ocupare a unor importante functii din MECT sunt sfatuiti direct de Adomnitei sa renunte la competitie. In cazul in care postul sau functia din MECT este ocupata legal de o perosoana incomoda liberalului, acesta ii pregateste eliminarea schimband peste noapte organigrama ministerului. Acesta este si cazul prof. dr. Matei Ani, care a reusit sa castige concursul de ocupare a postului de Director General al Directiei Generale pentru Management Invatamant Superior din cadrul MECT.
Reteta schimbarii organigramei institutionale, utilizata astazi de Adomnitei, a fost preluata de ministrul pedist Mihail Hardau de la fostul ministru PSD Ecaterina Andronescu. Prin H.G. nr.366/2007, Hardau a modificat organigrama MECT (crearea de noi directii generale si servicii, rupte din cele vechi, dar rebotezate si inmultite). Se stie ca o astfel de schimbare de organigrama are ca efect lasarea la vatra a sefilor de directii si de servicii si organizarea imediata de concursuri pentru ocuparea posturilor de directori ramase "vacante". Prin acea decizie a lui Hardau, majoritatea posturilor de conducere din MECT au fost scoase la concurs. Asa cum PSD-ul a procedat in 2001, pentru a oferi posturi clientilor anumitor personaje apropiate partidului, tot asa s-a gandit si Hardau, spre intereseul PD. Iata ca acum, liberalul Adomnitei se bucura de reteta schimbarii de organigrama initiata de PSD si PD, eliminandu-i pe cei pe care nu ii agreaza.
Nemultumirea ministrului
La data de 10 iunie a.c., a fost scos la concurs postul de Director General al Directiei Generale de Management Invatamant Superior (DGMIS) din MECT. Ministerul nu a avut insa controlul asupra examenului, deoarece postul este unul de functionar public de conducere. In aceste conditii, potrivit legii, concursul trebuie organizat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP). Timpul alocat inscrierii candidatilor a fost de 20 de zile. Si, surpriza pentru MECT, nu s-a inscris decat un singur candidat. Este vorba despre Matei, profesor la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA), care detine si functia de prorector. ANFP a verificat dosarul candidatului Matei Ani si a declarat valida inscrierea sa la concurs, prin afisare. In data de 10 iulie, candidatul a sustinut proba scrisa, obtinand 78 de puncte din 100 posibile. Acest prim rezultat si conturarea faptului ca profesorul Matei Ani de la SNSPA va ocupa cea mai importanta functie de conducere ministeriala in invatamantul superior nu a fost pe placul ministeriatului Adomnitei.
Ministrul incalca legea
Inainte sa se desfasoare si proba orala, candidatul Matei Ani
a fost chemat la MECT
pentru o intalnire cu ministrul Cristian Adomnitei.
"Dl. Adomnitei mi-a solicitat sa ma retrag din concursul organizat de ANFP, deoarece functia de director DGMS din MECT este una foarte vizibila, care nu s-ar potrivi cu trecutul meu de fost presedinte al UASCR, inainte de 1989, fapt ce ar atrage atentia presei in momentul numirii pe functie", sustine Matei Ani. Acesta nu a tinut cont de discutia avuta, sustinand si proba orala, pe care a trecut-o cu punctaj mare. In consecinta, in data de 16 iulie ANFP a transmis catre MECT adresa prin care candidadtul Matei Ani era declarat castigator al concursului. Conform legii, ministrul Adomnitei se vedea obligat ca in termen de 15 zile calendaristice sa semneze ordinul de numire a lui Matei Ani in functia de director general la MECT.
Totusi, liberalul a intarziat semnarea ordinului. In aceste conditii, Matei a solicitat ministrului o discutie lamuritoare. Cu acea ocazie insa, liberalul i-a spus lui Matei Ani verde-n fata ca nu va semna acel ordin si ca isi va asuma raspunderea neaplicarii unei prevederi legale.
PNL aplica cu succes reteta PSD-PD
Ministeriatul Adomnitei a inceput sa caute o solutie pentru a scapa de noul director general Matei Ani. Cum concursul nu putea fi atacat deoarece ANFP il validase, ministeriatul Adomnitei a apelat la reteta PSD-PD a schimbarii organigramei.
Astfel, DGMS din MECT urma sa fie rebotezata, dupa o impartire in doua entitati, iar proiectul de Hotarare de Guvern era planificat sa fie depus la Secretariatul general al Guvernului in data de 31 iulie. Totusi, la 1 august, profesorul Matei Ani s-a trezit la SNSPA cu un fax expediat de MECT. Documentul continea ordinul ministrului Adomnitei de numire a lui Matei Ani in functia de director general la MECT, incepand cu data de 27 iulie a.c. Au fost necesare patru zile de gandire pentru Adomnitei pentru a pune la cale eliminarea incomodului candidat Matei Ani a carui cariera universitara nu putea fi atacata, deoarece aceasta era construita dupa 1990. Inainte de 1989, Matei Ani a functionat ca profesor de matematica intr-un liceu.
Acum noul director al DGMS din MECT, prof.dr. Matei Ani, in cazul in care va accepta preluarea postului, va astepta de pe o zi pe alta Hotararea de Guvern prin care Adomnitei va pune in aplicare proiectul de schimbare a organigramei. Iar, prin desfiintarea DGMIS, va disparea si postul de director general, urmand sa apara altele cu titulaturi noi, ocupate prin noi concursuri.
Capcana ministrului
Abordat de ZIUA la sediul Rectoratului SNSPA, prof.dr. Matei Ani a denuntat public capcana pe care ministrul Adomnitei i-a pregatit-o la MECT, pentru a-l elimina din functia de director general. "Miercuri dimineata (n.r. - 1 august), domnul secretar de stat Miron m-a anuntat ca domnul ministru mi-a semnat pana la urma ordinul de numire si, prin urmare, va trebui sa ma prezint la post. De altfel, tot miercuri, in jurul orei 10.00, am primit de la MECT ordinul datat cu 27 iulie a.c. Am solicitat domnului secretar de stat ca, inainte de prezentarea mea la post, sa am o noua discutie cu domnul ministru Adomnitei, pentru a vedea care este pozitia domniei sale, clara, fata de situatia mea si de activitatea pe care o voi desfasura in minister. Ceea ce ma ingrijoreaza insa este faptul ca ministrul a pregatit o noua organigrama a ministerului, pe care vrea sa o puna in aplicare printr-o Hotarare de guvern. Ceea ce incearca acum domnul ministru Adomnitei, mai precis ceea ce vrea sa-mi pregateasca, este o capcana, utilizata des in diverse ministere, dupa 1990. Ma refer la binecunoscuta metoda de schimbare a organigramei, intr-un anumit moment, cu scopul de a-i lasa pe cei incomozi fara post in noua structura a institutiei. De fapt, daca se va actiona astfel, eu ca nou director general in MECT, care am ocupat postul prin concurs organizat legal, voi sta pe functie doar o zi, doua, trei, noua, si apoi voi pus pe liber prin schimbarea organigramei", ne-a spus Matei Ani.
Aranjamente murdare si la UMF Iasi
Cazul Matei Ani nu este singular. Schimbarea organigramei a creat mari prejudicii si in cadrul unor institutii de invatamant superior. Asa stau lucrurile, spre exemplu, si in ceea ce-l priveste pe medicul iesean Ingrid Elena Cojocariu. Din postura de preparator la catedra de Endocrinologie a UMF Iasi, dr. Cojocariu a concurat pentru un post de asistent universitar, pe care l-a castigat in mod corect si legal. Dar nefiind in gratiile conducerii UMF si a Ministerului Educatiei, dr.Cojocariu s-a trezit cu noul post eliminat pe sest din organigrama institutiei, ajungand somera. "Postul ocupat de dr. Ingrid Cojocariu a fost scos din organigrama UMF Iasi, organizandu-se apoi un alt concurs, ilegal si incorect, pentru acelasi post de asistent universitar (n.r. - care a fost acordat dr. Letitia Leustean, medic la Spitalul Judetean Suceava)", sustine cel care o reprezinta in instanta pe Ingrid Cojocariu. Si la MECT, si in fata instantelor iesene, dr. Cojocariu a cerut sa i se faca dreptate in dosarul solutionat partial printr-o hotarare a Curtii de Apel Iasi din 7 mai 2007 (cu casare si trimitere la Tribunal). Nu s-a rezolvat insa nimic. In continuare, Ingrid Cojocariu isi pune mai multe intrebari: daca postul de asistent universitar a fost scos din organigrama prin transformare, cum de s-a permis dr. Letitia Leustean, care nu a avut nici o legatura cu invatamantul si care nu a lucrat nici o zi cu studentii sa particpe la acel concurs? Iar daca i s-a gasit un alt post de asistent universitar, atunci unde este postul de preparator ocupat pana nu de mult de Ingrid Cojocariu?
Pagina realizata de Silviu ALUPEI 
 Afisari: 2361  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 7 Afiseaza toate comentariile  
Re: ani matei   de imihai
ani matei   de Daniiel-Mircea
ani matei   de Daniiel-Mircea
UN MINISTRU CA ANDREI MARGA NU A MAI AVUT SI NU VA AVEA   de Polina
Ce ministri   de FB
E vorba de lege   de emilcurios
Reteta fumata si de Base   de ml
A r h i v a
  Ultimele trei zile ale Parintelui Teoctist    5 comentarii
  Secretul Patriarhului    5 comentarii
  Sfantul Sinod: Masoneria, dusman al lui Dumnezeu    8 comentarii
  Ofensiva lui Sinescu    4 comentarii
  A murit Motu'    6 comentarii
  Croaziera cu nava de razboi    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Incompatibilitatea dintre Ortodoxie si Masonerie (9020 afisari)
 Sfantul Sinod: Masoneria, dusman al lui Dumnezeu (8149 afisari)
 Secretul Patriarhului (7449 afisari)
 Ultimele trei zile ale Parintelui Teoctist (6835 afisari)
 Presedintele Basescu, cinism mafiot (4092 afisari)
 Medicul Parintelui Teoctist vorbeste despre cauzele mortii Patriarhului (682 afisari)
 Trupul lui Florian Pittis a fost depus la Teatrul Bulandra (484 afisari)
 Profesoara Corina Vasile este nevinovata (336 afisari)
 PSD vrea multi functionari publici (160 afisari)
 Cod galben in sudul tarii (151 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01384 sec.