Ziua Logo
  Nr. 3972 de miercuri, 4 iulie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Grupul-varza de la Cluj
Rares BOGDAN 
-- Ca ultima arma folosita impotriva grupului, Hrebenciuc si compania l-au scos din tenebrele unui PSD proletaro-mitocanesc pe exponentul cel mai de seama, Marean Vanghelie de Bucuresti.
In cei doi ani scursi de la promitatorul congres din aprilie 2005, cand parea ca PSD vrea sa-si schimbe fata prafuita, lucrurile au evoluat intr-un mod negativ pentru asa-numitii reformisti. Rezistenta la schimbare a structurilor social-democrate a fost peste asteptari. Pe langa toate acestea au existat si greseli de strategie pe care, mai devreme sau mai tarziu, Rus, Dancu si Puscas vor trebui sa si le asume. Razboiul pornit inca din timpul guvernarii cu influentul grup de la Bacau, condus de Viorel Hrebenciuc, s-a transferat si in opozitie. In afara razboiului cu acesta, purtat in special de portstindardul "grupului", Ioan Rus, fortele reformatoare ce pareau ca au pus mana pe haturile PSD au fost slabite de un conflict deschis impotriva vesnicului tatuc Ion Iliescu. Incet, dar sigur, reformistii au pierdut pioni importanti care au culminat cu defectarea produsului final si vital al gruparii, Mircea Geoana. Acesta, dupa doi ani de joc la doua capete, a cedat avansurilor politico-economice si a fost "impachetat" total de catre cei pe care inainte ii infiera cu manie proletara. Odata cu Geoana a parasit "gruparea" si vicele Dan Nica de Galati, alaturi de Ilie Sarbu de Timis. De asemenea, conflicte mai vechi si polite ramase din timpul guvernarii trecute i-au facut pe unii lideri marcanti ai filialelor ardelene sa treaca in tabere adverse "grupului". Nita, tumultuosul presedinte de Brasov, alaturi de Cindrea, de Sibiu, sau Rus de Alba, au ajuns voci ce poarta mesajul anti-grup nu doar in randul social-democratilor, ci si in spatiul public. Din tot ce au avut alaturi, Ioan Rus si compania au ramas doar cu Muresul lui Natea, Salajul lui Marc, Maramuresul lui Godja, Hunedoara lui Rudeanu, dar nu si a lui Cazacu, Bistrita lui Pupeza, Bihorul lui Bar, Satu-Mare al lui Ciocan si, partial, Aradul lui Remetan. Din afara arcului carpatic, "clujenii" au mai ramas alaturi doar cu Nichita, primarul de Iasi, si cu imprevizibilul Ponta de Gorj. Chiar si incercarea de a impiedica PSD de a se arunca intr-o lupta oarba, cu omul de la Cotroceni la referendum, a fost intoarsa ca o forma de tradare programata prin posibila apropiere de partidul prezidential al lui Basescu si Boc. La asta a contribuit din plin si relatia, neascunsa opiniei publice, de colaborare post-guvernare intre Vasile Blaga si "liderul grupului reformist din PSD", Ioan Rus. Ca ultima arma folosita impotriva grupului, Hrebenciuc si compania l-au scos din tenebrele unui PSD proletaro-mitocanesc pe exponentul cel mai de seama, Marean Vanghelie de Bucuresti. Acesta a actionat intr-un stil exersat inainte cu Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu ca o bata de baseball intr-un dialog de agora. Probabil ca "grupului de la Cluj" i-a lipsit in toti acesti ani si un personaj politic care ar fi putut sa-l contracareze pe unul ca Vanghelie sau altii ca el, deloc putini in cadrul unui PSD in care continua sa existe si Oprisan, Mazare, Oprescu, Marza, Ion Stan sau Ion Vasile. Acest personaj care trebuia atras in cadrul grupului avea nevoie de atuul cunoasterii "secretelor guvernarii" din tumultuoasa perioada 2001-2003 si trebuia sa aiba nebunia unui luptator de gherila, deprins la "lupte corp la corp" cu alde Cozmanca sau Serban Mihailescu. Cozmin Gusa, folosit initial de Nastase in lupta cu DIP, Hrebenciuc si Mitrea si apoi de candidatul Basescu in timpul campaniei electorale impotriva lui Nastase si "camarilla", ar fi putut fi o solutie optima pentru a contracara cu aceleasi arme atacurile venite dinspre Bacau si Bucuresti. In acest moment, viitorul reformei gandite de "grup" in cazul PSD este mai mult decat incert, existand chiar voci care nu se sfiesc sa ceara public chiar indepartarea totala a disidentilor din Ardeal.
 Afisari: 2135  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Despre grupuri si factiuni PSD-iste   de Mache
Varza a la Cluj este o mancare excelenta, copioasa si fina. Depinde insa   de ionion
A r h i v a
  Coruptii lor si neputinta noastra    2005-07-11
 Top afisari / comentarii 
 Basescu acuza complotul Hrebenciuc-Olteanu-Verestoy si vrea Guvern&premier PD (2884 afisari)
 Grupul-varza de la Cluj (2135 afisari)
 Cea mai scumpa camera de hotel din lume (1912 afisari)
 Cacealmaua Vampirului (1847 afisari)
 Bill Gates detronat (1649 afisari)
 Pavarotti pregateste un album de muzica religioasa (258 afisari)
 Premierul nu renunta la majorarea pensiilor (202 afisari)
 Voronin si Putin se plang unul altuia de atitudinea Romaniei (114 afisari)
 Ziua Americii, sarbatorita cu fast in Capitala (106 afisari)
 Diplomatii romani din Marea Britanie au ajuns pe ''Lista rusinii" (92 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 1.14068 sec.