Bedros HORASANGIAN 

A reusit sa coaguleze si sa catalizeze buna parte din ura si ce este mai urat prin noi insine indreptat impotriva intelectualilor. Intelectualitatii. Intelectualismului. Atitudinea lui ferma, dar si intransigenta lui fara paranteze, manifestarile lui publice si prezenta activa in agora si polisul romanesc al ultimelor doua decenii au descumpanit. De multe ori chiar si pe amicii de drum, dispusi deseori sa marseze la binecunoscutele compromisuri de conjunctura si concoctarea cu Puterea , oricare ar fi ea, de fiecare data pe adversarii lui declarati, nu putini, care au luat propunerile de meditatie morala oferite de ganditorul roman drept atentat la fiinta nationala. Camusianismul militant, patetic pe alocuri, propus unei lumi inca umilite si buimacite de deceniile de teroare comunista a fost perceput de gandacarimea fost comunista si vesnic oportunista ca o jignire, un afront, cine-mai-e-si-asta-care-sa-ne-dea-lectii. "Noua"- cine? Atitudinea ferma a lui Liiceanu (dar putem trece in spatiul romanesc peste simpatie sau antipatie cand ar fi sa apreciem-depreciem atitudinea/ opera unui intelectual?) si, mai nou, sustinerea fatisa si deschisa a lui Traian Basescu, repetam, au adunat multa dusmanie. Evitam cuvantul ura.Ura la romani? Poate, dar nu tine mult, si e bine asa. Un ultim volum semnat de unul dintre numele de marca ale GDS-ului si ale apreciat/multhulitei reviste "22" se numeste "Despre ura" (Humanitas, 2007), la origine o conferinta "Microsoft" tinuta la Targu Mures, chiar anul acesta, la 19 aprilie. Sunt oferite suficiente teme de meditatie. Pentru intreg poporul, nu doar pentru intelighentia autohtona. "Despre ura", ca si "Despre minciuna" s-ar vrea un fel de manifest al resuscitarii memoriei si al sentimentului de culpabilitate. Acel "Schuldfrage", acea nevoie de asumare a vinovatiei-vinovatiilor, ce ar putea duce la o asanare si reforma morala in cadrul unei societati. Sentimentul nostru este ca Gabriel Liiceanu idealizeaza prea mult trecutul romanesc si edulcoreaza prea apasat relatiile dintre "indivizi"/"clase". Ura nu se naste sub comunisti, sigur are o istorie mult mai lunga, asa cum "lupta de clasa" iteste sentimente contrarii oricarei morale. Ar trebui gasite mijloacele si caile de a transfera/trasmite la "mase" ideile bune si atitudinile generoase. Cum? Aici ar fi o trauma, un clivaj. Intre elite si "gloata", intre patura suspusa si restul "neamului", masele de care cu atata comprehensiune a glosat Ortega y Gasset. In cultura noastra nu am avut o directie "narodnicista", in sensul generic de indreptata spre popor, cand "elitele" chiar au lucrat in folosul "Tarei si Neamului". Exista un eseu al lui Madariaga "Englez, spaniol, francez", unde se fac remarcabile disocieri si despre ceea ce noi numim, de multe ori peiorativ, "elite". Observatiile de mare rafinament ale lui Madariaga despre ce inseamna "leaders", "les elites" si "minorias" si la ce conduc acestea in spatiul european pot fi cu folos utilizate in propunerile de meditatie ale lui Liiceanu. Am fi mai apropiati, psihologiceste si istoric, de spanioli, cu acel "vag sentiment comun de izolare", de care cu luciditate pomeneste eseistul. Dar asta nu inseamna ca acea "solidaritate virila" camusiana, un mare admirator al lui Madariaga, altminteri, nu ne poate scoate din inconfortabilul plasament al "tradarii intelectualilor", binevenit analizat de Gabriel Liiceanu. Mai mult ca oricand avem nevoie de reconciliere nationala, fara a face rabat la judecarea si asumarea propriului trecut. Individual sau colectiv. Scoaterea GDS-ului din actualul sediu ni se pare mai mult decat un abuz, chiar o prostie.