Ziua Logo
  Nr. 3965 de marti, 26 iunie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Bubele dupa sase luni de UE
-- Eficienta ANI, deciziile judecatoresti indoielnice si puzderia de Ordonante guvernamentale sunt reprosurile pe care Comisia Europeana le va face Romaniei in Raportul de monitorizare ce va fi dat publicitatii maine
Raportul de monitorizarea a Romaniei in privinta progreselor in reforma Justitiei a ajuns in redactia Radio France Internationale cu doua zile inainte de publicarea sa oficiala pe 27 iunie. Conform informatiilor transmise de RFI si preluate de Mediafax, Comisia Europeana considera ca Romania a continuat sa faca progrese in reforma justitiei si nu recomanda aplicarea clauzei de salvgardare, documentul notand progresele CSM, dar si ingrijorari cu privire la eficienta ANI.
Progresele
"In primele sase luni de dupa aderare, Romania a continuat sa faca progrese in remedierea slabiciunilor care ar fi putut impiedica o aplicare eficienta a legislatiei si programelor europene. E nevoie de mai mult timp pentru a demonstra ca progresul legislativ se va traduce si prin rezultate in domenii cheie. E nevoie de multa atentie in continuare in privinta tuturor masurilor de insotire, in special nu poate sa existe nici un fel de toleranta in privinta luptei impotriva coruptiei. Daca Romania continua sa isi urmeze eforturile de reforma in mod coerent, nu ar fi potrivit sa fie evocata clauza de salvgardare din tratatul de aderare", transmite RFI, citand varianta de raport care va fi dat publicitatii maine, de catre Comisia Europeana. Dupa cum s-a stabilit prin Mecaniscmul de Verificare si Cooperare, Comisia Europeana va redacta un raport la fiecare sase luni. Comisia va aduce la zi acest raport la inceputul lui 2008.
Independenta ANI, sub semnul intrebarii
"Per total, Romania a inregistrat unele progrese in reformarea sistemului sau judiciar", transmite RFI Romania, citand documentul. In ce priveste infiintarea Agentiei Nationale de Integritate, Comisia Europeana spune ca exista ingrijorari legate de independenta institutiei, care ar trebui sa functioneze incepand din octombrie.
"Legea ANI in forma amendata de Guvern prin ordonanta de urgenta da dreptul ANI sa verifice averi, incompatibilitati si potentiale conflicte de interese pentru un numar ridicat de demnitari si functionari de rang inalt. Legea prevede si sanctiuni si ANI ar trebui sa devina operationala in octombrie 2007. Exista ingrijorari in privinta independentei agentiei si eficientei sale de a investiga si de a impune sanctiuni numai partial rezolvate prin amendamentele impuse de Guvern prin ordonanta de urgenta", sustine sursa citata. Raportul atrage atentia ca "ordonanta guvernamentala ramane in practica numai pana este confirmata sau schimbata de Parlament". "Per total, Romania a facut progrese substantiale in rezolvarea acestui obiectiv asumat, totusi ramane ca acest progres sa fie confirmat in practica", se mai arata in document.
DNA laudat
Comisia Europeana sustine ca rigoarea in intocmirea dosarelor nu se reflecta deocamdata prin decizii in justitie, potrivit raportului de tara, documentul precizand ca schimbarea lui Daniel Morar de la sefia DNA ar avea un impact negativ in lupta anticoruptie. "Exista un progres continuu in intocmirea de dosare de cazuri de coruptie la nivel inalt. Serviciile specializate (DNA) sunt organizate in prezent in toata tara si au o statistica pozitiva in privinta anchetelor si a punerilor sub acuzare in privinta coruptiei la nivel inalt. E vorba inclusiv de cazuri cu profil inalt, in care printre acuzati se numara figuri publice influente si bine cunoscute. Totusi, rigoarea in intocmirea dosarelor nu se reflecta deocamdata prin decizii in justitie. Datele venite de la Bucuresti in privinta sentintelor pronuntate arata ca pedepsele nu sunt disuasive si ca exista un numar foarte ridicat de suspendari ale pedepselor pronuntate in cazuri de coruptie la nivel inalt. Motivele pentru aceste suspendari trebuie clarificate. Aceasta situatie submineaza progresele recente in investigatii si afecteaza negativ perceptia publica in privinta angajamentului politic de lupta impotriva coruptiei", transmite RFI.
In plus, noteaza raportul, o serie de evenimente recente ar putea sa aiba un impact negativ in lupta impotriva coruptiei: e vorba de dezincriminarea fraudelor bancare, intentia Parlamentului de a scurta durata maxima pe care o pot avea anchetele penale si cererea de demitere a unui membru important din conducerea DNA.
Lipsa unei strategii globale
De asemenea, raportul noteaza faptul ca au fost stabilite masuri preventive pentru domenii ca sanatatea si educatia. "Continua sa lipseasca o strategie globala anticoruptie bazata pe o evaluare a riscurilor in privinta celor mai vulnerabile sectoare ale administratiei locale. Nu a existat o continuare a activitatilor pilot care au avut succes in acest domeniu, exista in continuare preocupari in privinta sprijinului politic pentru continuarea proiectelor importante, cum este cel privind Centrul National de Integritate", precizeaza sursa citata. Comisia Europeana spus ca, per total, exista unele progrese in privinta acestui obiectiv asumat. (George DAMIAN)
Chiuariu vrea hotarari definitive atacabile
Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, a anuntat ieri ca va propune modificarea legii Curtii Constitutionale in asa fel incat ridicarea unor exceptii de neconstitutionalitate sa nu mai amane cu luni de zile judecarea proceselor.
Propunerea ministrului Justitiei vine in urma criticilor Comisiei Europene, ca desi incepute de mult timp, o serie de dosare de coruptie ale unor demnitari romani nu s-au incheiat prin sentinte definitive, procesele fiind intrerupte de sesizarile avocatilor privind neconstitutionalitatea unor legi. Potrivit ministrului Justitiei, in cazul in care Curtea Constitutionala va constata ca articolul in cauza era neconstitutional, partea va putea ataca hotararea definitiva pe acest motiv prin procedura revizuirii. Astfel, sustine ministrul Chiuariu, se va inlatura practica abuziva de a intarzia rezolvarea, doar prin invocarea exceptiei de neconstitutionalitate. Propunerea ministrului Chiuariu este criticata insa de profesorul de drept constitutional de la Universitatea Bucuresti, Ioan Stanomir. Potrivit acestuia, "in cazul in care procesul ar continua, iar decizia s-ar lua in baza unei norme juridice identificate ulterior a fi contrare Constitutiei, sentinta nu poate fi aplicata, pentru ca se bazeaza pe un text contrar Constitutiei. Iar solutia pe care ministrul Chiuariu o propune este o solutie sectoriala si limitata. Solutia care se intrevede este, de fapt, aceea de a regandi modul in care intreg statul functioneaza, fie in baza unei revizuiri a Constitutiei, fie in baza unei adoptari a unei noi Constitutii", a spus Stanomir. (Andrei GHICIUSCA)
Ministrul Justitiei: Macovei e impotriva interesului national
Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, a criticat-o dur ieri, in fata deputatilor din Comisia juridica, pe Monica Macovei, acuzand-o ca ar actiona impotriva interesului national prin demersul de a trimite rapoarte critice despre mersul justitiei, cu referire la Initiativa pentru o Justitie Curata.
"Monica Macovei vrea sa acrediteze ideea ca numai ea poate face", a spus Chiuariu, in fata Comisiei, amintind si cazul ANI. "Macovei actioneaza impotriva intereselor Romaniei, vine cu rapoarte", a adaugat el, cu referire la raportul critic dat publicitatii la sfarsitul saptamanii trecute de Initiativa pentru o Justitie Curata. Potrivit NewsIn, deputatii liberali si PSD l-au aprobat pe Chiuariu, in timp ce democratii i-au luat apararea Monicai Macovei. "Tocmai cu cateva zile inainte de Raportul Comisiei Europene, a transmis la Bruxelles un raport nefavorabil", a spus liberalul Mihaita Calimente. Criticile la adresa fostului ministru al Justitiei, Monica Macovei, au izbucnit cand Tudor Chiuariu le-a cerut parlamentarilor sa nu mai discute ordonanta privind modificarea Codului de procedura penala, promitand ca va veni cu un nou Cod la inceputul sesiunii parlamentare viitoare. "Asa cum am promis, voi veni in toamna cu noul Cod", a spus Chiuariu, care a precizat ca o comisie de practicieni si teoreticieni lucreaza in regim permanent la noul act normativ. Deputatii PSD au respins insa propunerea lui Chiuariu, invocand faptul ca noul Cod ar putea fi adoptat abia in februarie 2008, iar legile Macovei trebuie corectate urgent. (Andrei GHICIUSCA)
n
Deputatii au criticat abuzul DNA la Curtea de Conturi
Deputatii din Comisia juridica au criticat ieri in fata ministrului Justitiei, activitatea procurilor DNA, pe care i-au acuzat ca "au ramas cu mentalitatea Macovei" si comit abuzuri.
Deputatii juristi au luat in discutie sesizerea Curtii de Conturi legata de perchezitia DNA in cazul Steriletul. Ca si membrii Biroului Permanent, deputatii au considerat ca este vorba de un abuz din partea procurorilor, dar au decis sa astepte in prima faza ancheta CSM pe aceasta tema. "Procurorii DNA au ramas cu mentalitatea Macovei", s-a plans Florin Iordache, deputat PSD. "Nici nu stiu daca este un abuz sau o inscenare", a remarcat si liberalul Ioan Timis. "Este vorba de un lant de abuzuri", a spus si Sergiu Andon, completand ca schimbul de scrisori intre DNA si Curtea de Conturi este relevant pentru atitudinea procurorilor, aceea de a ameninta si a bate cu pumnul in masa. Potrivit Mediafax, Comisia juridica a Camerei a decis ca sesizarea presedintelui Curtii de Conturi privind efectuarea de catre DNA a unei perchezitii ilegale in biroul sau trebuie trimisa CSM, singura institutie abilitata in acest sens, insa mai multi deputati juristi au apreciat ca DNA face politie politica. Procurorii DNA au descins in 14 iunie la Curtea de Conturi pentru a verifica documente legate de o licitatie din 2002 a Ministerului Sanatatii la care au fost sesizate nereguli, dar pe care expertii Curtii nu le-au descoperit. (A.G.)
Succesul Telverde
Comisia Europeana sustine ca in Romania continua sa lipseasca o strategie globala anticoruptie bazata pe o evaluare a riscurilor in privinta celor mai vulnerabile sectoare ale administratiei locale, mai transmite RFI. "Romania a facut progrese in constientizarea la nivelul opiniei publice in privinta coruptiei din administratia locala. Cel mai mare succes il reprezinta Telverde anticoruptie si Centrul National de Integritate, ca un organism public de lupta impotriva coruptiei, condus in cooperare cu societatea civila. Romania a organizat o serie de campanii de constientizare a problemelor generate de coruptie in privinta mai multor sectoare de activitate. Directia Generala Anticoruptie din Ministerul de Interne a luat o serie de masuri pro active precum teste de integritate si inspectii. Au fost organizate programe de instruire pentru oficiali", se arata in varianta de raport, citata de RFI Romania. (G.D.)
Problema "actiunii de aur" la Petrom
Comisia Europeana va demara, maine, procedura de incalcare a Tratatului de Aderare in cazul Romaniei, transmite RFI Romania, citand surse apropiate CE si Guvernului roman, actiunea referindu-se la pastrarea de catre stat a "actiunii de aur" la Petrom, care asigura dreptul de veto in AGA. "De data aceasta este vorba de privatizarea Petrom, unde statul roman detine asa-numita <<actiune de aur>>, mai exact poate respinge unele propuneri in Adunarea Generala a Actionarilor, desi este actionar minoritar", potrivit surselor citate de RFI Romania. Conform legislatiei europene, aceasta situatie incalca mai multe prevederi din din capitolul Piata interna, iar statul roman ar putea fi obligat la plata unei amenzi. Demararea procedurii de incalcare a normelor UE ar fi cel de-al doilea demers de acest fel al Comisiei Europene impotriva Romaniei, dupa taxa de prima inmatriculare. Potrivit acelorasi surse, astfel de proceduri ar putea fi declansate si la capitolul Mediu, unde problemele Romaniei sunt si mai mari, arata RFI Romania. (E.I.)
Procesul lui Scaletchi suspendat
Procesul fostului presedinte al Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului, Florentin Scaletchi, acuzat de fapte de coruptie, a fost suspendat ieri de Curtea de Apel Bucuresti, care a trimis dosarul la Curtea Constitutionala. Instanta a admis cererea avocatilor fostului presedinte al OADO, care au sustinut ca articolul din Codul de procedura penala care prevede drepturile aparatorului, ingradeste drepturile unui avocat de a participa la toate actele si procedurile din timpul urmaririi penale, lucru ce contravine Constitutiei. Potrivit articolului contestat din Cpp, in cazul in care un avocat nu poate raspunde la telefon sau nu se afla in localitate, se pot face acte de urmarire penala in lipsa sa, daca se intocmeste un proces-verbal cum ca s-a facut dovada demersurilor de a fi fost anuntat. Florentin Scaletchi a fost trimis in judecata la sfarsitul lunii noiembrie 2006, fiind acuzat de luare de mita, trafic de influenta, fals intelectual si inselaciune. (A.G.)
 Afisari: 757  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Trebuie sa fie blocata imbogatirea excesiva a romanilor   de M_D_L
A r h i v a
  Ciorapeanu    66 comentarii
  Prag pentru prieteni    5 comentarii
  Candidatul Cotrocenilor la TVR, respins    14 comentarii
  Capitala inculturii    2 comentarii
  Statul tolereaza "Biserica KGB"    7 comentarii
  Autostrada Marii Negre    7 comentarii
  Muzeul Dimitrie Cantemir la Istanbul    3 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Ciorapeanu (8228 afisari)
 Autostrada Marii Negre (4354 afisari)
 Statul tolereaza "Biserica KGB" (2608 afisari)
 Candidatul Cotrocenilor la TVR, respins (2235 afisari)
 Un proces care nu se mai incheie: Eliade si Evreii (2015 afisari)
 Festival pentru cei mai gustosi porcusori de Guineea (767 afisari)
 Romanul care a spart codurile NASA, trimis in judecata (403 afisari)
 Liiceanu: Nu vreau sa ma injosesc explicand (348 afisari)
 Blocaj rutier in centrul Capitalei dupa ce Politia a inchis Calea Victoriei, fara acordul Primariei (120 afisari)
 Presedintele, originar din Murfatlar (110 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01851 sec.